***
Karin îmi spune aseară: mi-e frică pentru că atunci cînd mă doare, îmi pierd
politețea. Eu îi răspund: detest politețea, e-o ipocrizie. Karin îmi spune: nu vreau
să îmi pierd politețea, ea mă protejează. Dar cu tine e altceva, cu tine
nu mi-ar fi frică s-o pierd.
Cu tine e altceva.
Altceva.
Ceva ceva ceva
va fi ce va fi.
Uită mîngîierile,
uită tot ce ți-a plăcut
sau ce ți-ar putea plăcea
păstrează durerea
ca pe o broșă
prinsă direct în carne.
Broșă cu o cornee oarbă
la mijloc.
Drept podoabă,
căci cu tine e altceva,
cu tine mereu a fost altceva.
Îți amintești, Mamă, duminica aceea,
cînd amîndouă am mîncat porumbei
cu smîntînă
pe drumul de întoarcere
de la biserică?
De la 5 dimineața eram treze
și nu ne durea nimic
și carnea porumbeilor
se topea ca untul în gurile noastre.
Cu tine e altceva.
E altfel,
e invers,
e greu,
e insuficient,
cu tine farfuriile astea cu porumbei
ar zbura
dacă ar avea aripi.
Nici o zi nu se poate compara cu aceea
în care mîncam amîndouă porumbei.
Dacă aș vinde undeva toate zilele vieții mele
aceea ar costa cel mai mult.
Ceva ceva ceva
ce va fi
după aceea
după această masă
ce va fi după nu va mai egala vreodată
ce-a fost.
Îmi place broșa asta care nu vede în jur
am s-o port mereu așa,
prinsă direct în carne.
Pe mine viața m-a interesat întotdeauna mai mult decît moartea și pămîntul decît cerul.
Nu ca pe tine.
Am făcut multe,
mai ales am plecat
și m-am întors de fiecare dată,
dar niciodată nu am făcut ca tine,
eu nu am murit de cîteva ori pe săptămînă,
lăsîndu-mă ușor pe spate și
închizînd ochii.
Cînd corpul tău nu mai mișcă, Mamă,
aerul se oprește în loc
și dacă e zi, zi va rămîne pentru totdeauna,
și dacă noapte e,
noapte va rămîne mereu,
și Tata pe prispă,
va rămîne cu mîinile-n aer,
de-a pururea desfăcînd
porumbul
bob cu bob.
Tu paralizezi lumea, Mamă,
nici o știință nu e mai tare ca tine,
atunci cînd mori.
Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii
și să ne ascundem acolo
fericite amîndouă pentru totdeauna?
Cu mine e altceva
cu mine poți sta
mult și bine.
Cu mine e invers.
Să nu te atingi de broșa mea
doare rău dac-o scoți.
***
Karin mi sinoć kaže: strah me jer onda kad me boli, gubim ljubaznost.
Odgovorim joj: prezirem ljubaznost, ona je licemjerje. Karin mi kaže: ne želim
se lišiti ljubaznosti, ona me štiti. Ali s tobom je drukčije, s tobom me ne
bi bilo strah ako bih je se lišila.
S tobom je drukčije.
Nešto drugo.
Nešto nešto nešto
bit će
što će biti.
Zaboravi milovanje,
zaboravi sve što ti se svidjelo
ili što ti se moglo sviđati
sačuvaj bol
kao broš
zadjenut pravo u meso.
Broš sa slijepom rožnicom
u sredini.
Kao ukras,
jer s tobom je drukčije,
s tobom je uvijek bilo drukčije.
Sjećaš se, Mama, te nedjelje
kad smo zajedno jele golube
s vrhnjem
putem natrag
iz crkve?
Od 5 ujutro bile smo budne
i ništa nas nije boljelo
i meso goluba
topilo se kao maslac u našim ustima.
S tobom je drukčije.
Drukčije je,
naopako,
teško,
nedovoljno,
s tobom bi ti tanjuri s golubima
letjeli
kad bi imali krila.
Niti jedan se dan ne može usporediti s onim
kad smo zajedno jele golube.
Kada bih negdje prodavala sve dane svog života
ovaj bi koštao najviše.
Nešto nešto nešto
što će biti
nakon toga
nakon tog objeda
što će biti nakon toga neće biti ravno
onom prije.
Sviđa mi se taj broš koji ne može vidjeti oko sebe
nosit ću ga tako uvijek,
zadjenutog pravo u meso.
Mene je život oduvijek zanimao mnogo više nego smrt, a zemlja više nego nebo.
Za razliku od tebe.
Učinila sam mnogo,
pogotovo sam odlazila
i svaki put se vraćala,
ali nikada nisam činila ono što si ti,
ja nisam umirala nekoliko puta tjedno,
lagano se spustivši na leđa i
zatvorivši oči.
Kad se tvoje tijelo više ne pomiče, Mama,
zrak se zaustavi na mjestu
i ako je dan, dan će ostati zauvijek,
i ako noć je,
noć će ostati zauvijek,
i Tata na trijemu,
ostat će s rukama u zraku,
vječno trijebeći
kukuruz
zrno po zrno.
Ti paraliziraš svijet, Mama,
nijedna znanost nije bolja od tebe,
onda kad umireš.
Ne želiš li radije da se vratimo u dan s golubima
i da se tamo sakrijemo
obje zauvijek sretne?
Sa mnom je drukčije
sa mnom možeš biti
do mile volje.
Sa mnom je drukčije.
Ne diraj moj broš
strašno boli ako ga izvadiš.
***
Sînt în pericol
să nu mai iubesc pe nimeni altcineva
și asta fără să urăsc pe nimeni altcineva în loc
să-mi privesc mereu corpul în oglindă
și să nu mai văd mîini picioare sîni coapse nări să văd
doar un obiect al dorinței tale
să nu mai cred că limbajul e o manta
dinăuntrul căreia poți trage cu pușca fără să simți reculul
și fără să te doară umărul de care ai sprijinit arma.
Sînt în pericol
să cred
că dacă nu ar fi fost Ceaușescu nu aș fi existat
la fel cum tu crezi
că dacă nu ar fi fost Hitler nu ai fi existat.
Sînt în pericol
să învăț o limbă
în care s-ar putea să nu ajung să cumpăr niciodată nimic
să învăț un alfabet
ca un detectiv căruia nimeni nu-i va cere niciodată să descopere
mobilul crimei.
Sînt în pericol
să nu mai pot rosti soare ca altădată
și chiar dacă l-aș rosti el să fie dintr-odată femeie
și nu bărbat
să nu mă bucur de prima zi cu soare
fiindcă ea rămîne o zi fără shemesh
și ceea ce azi e însorit într-o limbă în alta nu e.
Sînt în pericol
să devin o mașină în propriul mecanism de producție
să arunc copilul cu tot cu apa
în care a fost spălat înainte să se nască.
Sînt în pericol ca mintea mea să fie
iar cîmpul de luptă al unui război care încă n-a început.
Sînt în pericol să nu pot accepta efectele faptelor noastre recente.
Pericolul e însuși efectul.
Sînt în pericol
să iubesc povestea mai mult pentru cuvintele ei
decît pentru oamenii care se mișcă prin ea
să văd sfîrșitul poveștii ca pe o tehnică narativă
și de aceea sfîrșitul să vină mai repede.
Așa a fost mereu.
Sînt în pericol în continuare.
Sînt în pericol
să încep construirea unui cuib
exact acum cînd sezonul cuiburilor a trecut
Sînt în pericol
să nu-l mai recunosc
pe Meir Wieseltier în Tel Aviv
mîncîndu-și supa de seară-n Nechama
cînd afară plouă mărunt
și pericolul pare mai departe ca oricînd
la fel ca războiul care dansează la trei sute de kilometri de aici.
Sînt în pericol să deschid larg ușa invadatorului în țara asta
în care invadatorul are permanent o justificare pentru război.
El spune fără război nu exist. Nu-mi poți cere să nu exist.
***
Iubesc dimineața asta în care sînt bolnavă și am iubit și ziua de ieri în care
am fost bolnavă. Și cine taie punțile mele cu dimineața nu e binevenit, să plece.
*
În dimineața plecării mi-a spus
eu sînt peștele pe care l-ai scos din apă
și l-ai lăsat să respire acum pe uscat.
Tu ești apa.
Eu sînt peștele pe care tu, apa, l-ai aruncat în afară.
Cine taie punțile dintre mine și uscat să plece.
Cine taie punțile dintre mine și mare să plece.
Definția avortului.
Există un copil la care nu m-am gîndit niciodată.
Există un copil la care mereu am uitat să mă gîndesc.
Acela ești tu.
În dimineața plecării peștele m-a sărutat de mai bine de o mie de ori.
Saliva mea a fost salvatoare.
În dimineața plecării era singurul fel de a supraviețui.
În dimineața plecării, tatăl meu m-a sărutat pe gură.
Am crezut că mi s-a părut. M-a sărutat și a doua oară. Nu mai putea fi o părere.
În dimineața plecării, după sărut, am ieșit afară, am traversat bulevardul Primăverii,
am intrat în primul magazin, cu lucruri de duzină, am ales cîteva haine puse pe umerașe,
m-am ascuns în cabina improvizată și am probat de mai multe ori același pulover
vișiniu pe care l-am și cumpărat și pe care nu l-am purtat niciodată.
În dimineața plecării lui Leo eram în Miniprix-ul din Romană, m-a sunat Didier
și mi-a spus ce era de spus, eu probam haine în cabină, eram ca-n gară între două
trenuri, nu-mi place să probez haine, aș vrea să le nimeresc din prima fără
să le probez.
Nu plec acum ca să nu trebuiască să mă întorc, spune el.
El spune fără război nu exist. Nu-mi poți cere să nu exist.
El spune fără război inamicul meu nu există. Nu-mi poți cere să nu existe.
Cum se naște inamicul?
Din coiful tău metalic pe care nu-l dai jos nici noaptea cînd dormi.
Din fricile succesive puse strat peste strat ca zece rînduri de fuste
să nu simți frigul cum te ia de la picioare.
Inamicul se naște dimineața cînd deschizi ochii și celălalt
stă cu spatele întors către tine și lumina e atît de puternică
încît nu-ți poți feri privirea de la spatele lui.
Inamicul se uită la tine pe neașteptate pe fereastră.
Inamicul se naște în mijlocul celei mai mari iubiri, ca un miel
nervos pe o mînă de paie în mijlocul cîmpului.
Inamicul e un efect.
Și noi, copiii, tot un efect sîntem, al ultimilor ani.
Sînt în pericol să nu-mi mai recunosc inamicul.
***
U opasnosti sam
da više nikad neću nekog drugog voljeti
a da pritom neću zauzvrat nekog drugog mrziti
da neprekidno promatram svoje tijelo u ogledalu
i da više ne vidim ruke noge grudi bokove nosnice da vidim
samo predmet tvoje želje
da više ne vjerujem da je jezik ogrtač
iz kojeg možeš pucati puškom a da ne osjetiš trzaj
i da te ne boli rame o koje si oslanjala oružje.
U opasnosti sam
da povjerujem u to
da nije bilo Ceaușescua ja ne bih postojala
kao što ti vjeruješ u to
da nije bilo Hitlera ti ne bi postojao.
U opasnosti sam
da usvojim jezik
u kojem neću nikad uspjeti nešto kupiti
da naučim abecedu
poput detektiva kojeg nitko nikada ne bi tražio da otkrije
motiv zločina.
U opasnosti sam
da više neću moći izgovoriti sunce kao nekad
i ako ga i izgovorim da ono odjednom bude žena
a ne muškarac
da se ne veselim prvom sunčanom danu sa suncem
jer on ostaje dan bez šamaša
a što je danas osunčano u jednom jeziku u drugom nije.
U opasnosti sam
da postanem stroj u vlastitom mehanizmu proizvodnje
da bacim dijete zajedno s vodom
u kojem je oprano prije nego li se rodilo.
U opasnosti sam da moj um bude
opet bojno polje rata koji još nije počeo.
U opasnosti sam da neću moći prihvatiti učinke naših nedavnih činjenica.
Opasnost je učinak sam.
U opasnosti sam
da zavolim priču više zbog njezinih riječi
nego zbog ljudi koji kroz nju prolaze
da vidim kraj priče kao narativni postupak
i zbog toga kraj brže dolazi.
Tako je uvijek bilo.
I dalje sam u opasnosti.
U opasnosti sam
da započnem graditi gnijezdo
upravo sada kad je prošla sezona gnijezda
U opasnosti sam
da više neću prepoznati
Meir Wieseltier u Tel Avivu
koji jede juhu uvečer u Nechami
dok vani kiša sipi
i opasnost se čini daljom nego ikad
kao i rat koji pleše tristo kilometara odavde.
U opasnosti sam da širom otvorim vrata napadaču u ovu zemlju
u kojoj napadač ima stalno opravdanje za rat.
On kaže bez rata ne postojim. Ne možeš zahtijevati od mene da ne postojim.
***
Volim ovo jutro u kojem sam bolesna i voljela sam i jučerašnji dan u kojem
sam bila bolesna. A tko prekida moje mostove s jutrom nije dobrodošao, neka odlazi.
*
Na jutro odlaska rekao mi je
ja sam riba koju si izvukla iz vode
i ostavila je da sada diše na kopnu.
Ti si voda.
Ja sam riba koju si ti, voda, bacila van.
Tko prekida mostove između mene i kopna neka odlazi.
Tko prekida mostove između mene i mora neka odlazi.
Definicija abortusa.
Postoji dijete o kojem nisam nikada razmišljala.
Postoji dijete na koje uvijek propuštam misliti.
To si ti.
Na jutro odlaska riba me poljubila više od tisuću puta.
Moja je slina bila spasonosna.
Na jutro odlaska bila je jedini način preživljavanja.
Na jutro odlaska, moj me otac poljubio u usta.
Mislila sam da mi se učinilo. Poljubio me i drugi puta. Više nije bilo sumnje.
Na jutro odlaska, nakon poljupca, izašla sam van, prešla sam preko bulevara Primăverii,
ušla u prvi dućan s jeftinom robom, odabrala sam nekoliko odjevnih komada na
vješalicama, sakrila se u improviziranu kabinu i nekoliko puta isprobala isti pulover
boje višnje koji sam i kupila i nikad ga poslije obukla.
Na jutro Leova odlaska bila sam u Miniprixu na Piața Romană, nazvao me Didier i rekao
mi što je imao reći, ja sam probala odjeću u kabini, bila sam kao na kolodvoru između
dva vlaka, ne volim probavati odjeću, htjela bih da mi pristaje iz prve bez probavanja.
Ne idem sada kako se ne bih trebao vraćati, kaže on.
On kaže bez rata ne postojim. Ne možeš zahtijevati od mene
da ne postojim.
On kaže bez rata moj neprijatelj ne postoji. Ne možeš zahtijevati
od mene da ne postoji.
Kako se rađa neprijatelj?
Iz tvoje metalne kacige koju ne skidaš ni noću kad spavaš.
Od uzastopnih strahova složenih u slojeve kao na desetke slojeva suknje
da ne osjetiš kako ti noge obuhvaća hladnoća.
Neprijatelj se rađa ujutro kad otvoriš oči i drugi je okrenut
leđima od tebe a svjetlost je
tako jaka da se ne možeš obraniti od sjaja njegovih leđa.
Neprijatelj te iznenada motri s prozora.
Neprijatelj se rađa usred najveće ljubavi, poput nervoznog
janjeta na slamici usred polja.
Neprijatelj je rezultat.
A mi, djeca, također smo rezultat, minulih godina.
U opasnosti sam da više ne prepoznam neprijatelja.
S rumunjskog preveli Ana Brnardić Oproiu i Adrian Oproiu
