Dar vine dragostea port cu mine, ca pe un aparat inaudibil, trântirea isterică a unei uși. sunt cei mai săraci, cei singuri, cu inimile-boschetare în cutii de carton. și oameni cărora le datorez adevărul. câțiva inchi, câțiva nicheli. o așchie. gestul rămas inexplicabil, după o nici așa de pregnantă prietenie. (ziua începe cu o enormă responsabilitate de cal de povară când vii tu, tu, tu, anemic start germenilor vinovăției, mereu pregătiți de-nflorire). și totuși. și totuși. nu-ți cere nimeni să te dezbraci de cămașa foarte comodă cu care, fără ochi pentru vitrine și street photographers acneici, mergi înainte. poartă-ți nedumeririle ca pe niște accesorii de război. pisicilor din casa năpădită de pisici nu li se face foame. și totuși, și totuși. douăzeci de ani ți-ai bătut joc de tine, ai nădușit într-un parpalac kaki de la ajutoare, ți l-ai făcut o a doua piele, de vânătoare. dar vine dragostea ca o femeie milostivă care strânge și pune-n ordine sărăcia unui schit de monahi septuagenari și iată-te zâmbind, puma, piesă de rezistență într-un nesfârșit marș al rușinii sau al disperării că numai carnea și șoaptele ei jenante ne ridică din noi înșine ca pe niște rude îndurerate din fața sticlei astupate cu coceni. zece ani i-ai sacrificat impresiei că lumea funcționează cu combustibilul prost al neputințelor cotidiene, al nevoii defuncte de-a fi supererou, ezitării cu care se scriu, pe fugă, între necunoscuți, epitafe, micile ajustări în jurul cheltuielilor. (te-ai revoltat, uneori, din cauza asta.) și vine ea, cu bocceluțele și corpul de adolescentă care cunoaște libertate și căldură în hanorace chinezești, în blugi no-name, cu un cuvânt pe care l-ai tradus mai demult pentru o subtitrare defazată: perkiness, cu tot ce femeile care au purtat la un moment dat uniforme și numere matricole nu pot fi acea nostalgie după călătorii amânate, după nimic nu e posibil, acea mișcare de satin murdar a umerilor prinși în resortul (nu mai puțin delicios) al unanimității ratării, forma gurii care spune mereu nu-se-poate și-n sânge o matriță defectă, să ronțăie fusceii oricărei infame ierarhii.
No, ljubav dolazi! Histerično lupanje vratima, nosim sa sobom, kao da je neka nečujna naprava. Postoje siromasi, osamljeni, oni skitničkih srca u kartonskim kutijama. i postoje ljudi kojima dugujem istinu. nekoliko centimetara. nekoliko novčića. nekoliko špranja. gesta koja ostaje neobjašnjiva nakon nevažnog prijateljstva. (dan počinje golemom odgovornošću teretnog konja i ti dolaziš, ti-ti-ti, anemičan početak za klice krivnje, uvijek spremne za cvjetanje. ) Ali ipak. Ali ipak. Nitko te ne traži da skineš udobnu košulju u kojoj, ne gledajući izloge trgovina ili bubuljičave ulične fotografe, ideš naprijed. nosi svoje nedoumice kao ratne modne dodatke. nikada nisu gladne mačke u kući prepunoj mačaka. ali ipak. ali ipak. dvadeset godina si se uništavao znojeći se u kaki kaputu iz humanitarne pomoći koji ti je postao druga koža, najbolja za lov, no, ljubavi dolazi, kao milosrdna žena koja sprema i čisti sirotinjske nastambe sedamdesetogodišnjih monaha. I evo te, smiješ se kao puma, glavni dio beskrajnog marša srama, ili očaja , jer samo tijelo posramljujućim šaputanjima izdiže nas iz nas samih kao ožalošćena rodbina ispred boce začepljene klipom kukuruza. deset godina žrtvovao si dojmu da svijet funkcionira s lošim gorivom svakodnevnih bespomoćnosti, mrtvih potreba, da budeš superjunak, dojmu oklijevanja da se napiše epitaf, u žurbi, između stranaca, mala prilagodba dnevnih troškova (ponekad si se bunio protiv toga). i evo je, dolazi, s malim zavežljajima i tinejdžerskim tijelom koje poznaje i slobodu i toplinu u kineskim hudicama i no-name trapericama, s riječju koju si prevela nekad davno za titlovani film: perkiness. sa svime što ne mogu biti žene koje su nekoć nosile uniforme i serijske brojeve. ta nostalgija za odgođenim putovanjima, za „ništa nije moguće“, ta nostalgija, taj prljavi satenski pokret ramena zaglavljen u (ipak slasnom) stroju zajedničkog gubitništva. oblik usta koji uvijek kaže: „to je nemoguće“, i u krvotoku pokvarena matrica koja nagriza drvene palice zloglasne hijerarhije.
Litere în oglindă nu pot fi lider. liderii nu provoacă milă. am vorbit despre tine și am vorbit atât de mult despre tine încât am adormit în uniforma de lucru. întinde mâna: sunt un fruct rece, la umbră, un stup gol pe șantierul autoficțiunii. (în mine) a murit cea mai iubită femeie din lume și întrebările devin derapaje, când mă înveți niște libertate, când mă înveți niște internet? cum să-ți vorbesc oficial? cum le-am scris femeilor în care aproape că ne-am oglindit îndrăgostite / plimbate ca niște câini de asfalt / prin crepusculul heterosexualității noastre scrobite / lumina opțiunilor a fost dintotdeauna difuză. *** am purtat bijuterii pentru că arătau de parcă le-am furat pentru tine. (am spart șiragul de perle. acum arată de parcă ți l-aș fi smuls ȚIE de la gât) *** știu că deasupra noastră e Ursa Mare, deasupra mea, într-un pat pe care-l filmează cineva dintr-un coșmar înrudit, ești tu, Steaua Nordului/ pe un cer de poeme kitsch din noaptea când te-ai născut, Steaua Mortului. deprinderea asta s-a legat de mine cum ți-ar lega cineva mâna paralizată de o pensulă. câte flori de care ne-a fost silă s-au ofilit, pe câte altele am învățat să le evităm, câte au rămas neculese, maci între șine, și cum îți mulțumesc azi de pe un pat al plăcerii într-un pat de spital pentru fiecare mililitru de sânge! te-am văzut într-o fotografie rară din orașul meu, pe atunci ne antrena Dumnezeu.
Slova u ogledalu Nikada ne bih mogla biti vođa. Vođe ne bi mogli izazvati sažaljenje. Govorila sam o tebi i govorila sam o tebi toliko da sam skoro zaspala u svojoj radnoj uniformi. Ispruži ruku: ja sam hladno voće, U hladovini, prazna košnica Na gradilištu autofikcije. (u meni) najvoljenija žena na svijetu je umrla I sva pitanja proklizavaju, kada ćeš me naučiti malo od te slobode, kada ćeš me naučiti malo od tog interneta? Kako da ti se obraćam službeno, kao jednom kada smo pisale ženama u kojima smo se ogledale, zaljubljene / šetali su nas kao kućne pse / kroz sumrak naše uštirkane heteroseksualnosti / ipak svjetlost naših izbora bilo je oduvijek mutno *** Nosila sam nakit koji je svjetlucao Jer je izgledao Kao da Sam ga Ukrala za tebe. (Potrgala sam ogrlicu s perlama. sada izgleda kao da sam ja bila ta koja je ogrlicu otrgnula s TVOG vrata) *** Znam da je Veliki Medvjed iznad nas, Iznad mene, U krevetu, kojeg snima netko iz poznate noćne more, nalaziš se ti, Zvijezda Sjevernjača. tamo si ti, Zvijezda Mrtvih na nebu punom kičaste poezije kakvo je bilo u noći u kojoj si se rodila. ova se navika vezala sa mnom kao kist privezan za paraliziranu ruku, pogledaj koliko cvijeća kojega smo se zasitili je uvenulo, koliko cvijeća smo naučile izbjegavati koliko cvijeća je ostalo neobrano poput makova između tračnica, koliko sam ti danas zahvalna na krevetu užitka i krevetu boli za svaku kap krvi! Vidjela sam te na jednoj od rijetkih slika mog rodnog grada, tada kada nas je trenirao Bog.
Prijevod: Sanja Baković i Adrian Oproiu
Hrvatsko društvo pisaca zajedno s partnerom FILIT– Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (http://filit-iasi.ro/) iz Iașia u Rumunjskoj, organiziralo je početkom prošloga ljeta četverodnevnu pjesničko-prevoditeljsku radionicu u Slunju-Rastokama. Ondje su hrvatski i rumunjski pjesnici i pjesnikinje od 17. do 20. lipnja 2022. međusobno prevodili tekstove te potom predstavili svoje prijevode na javnom čitanju i razgovoru o radionici 21. lipnja 2022. u društvenom klubu Botaničar u Zagrebu. Sudionici radionice bili su Sanja Baković, Miroslav Kirin (voditelj radionice) i Nada Topić te rumunjski pjesnici Claudiu Komartin, Ștefan Manasia i Olga Ștefan. Na radionici je kao jezični savjetnik u prevođenju sudjelovao i Adrian Oproiu, pjesnik i prevoditelj s rumunjskog jezika na hrvatski i s hrvatskog na rumunjski.
Prvi dio razmjene, gostovanje hrvatskih pjesnika u Rumunjskoj, dogodio se prije rastočke radionice, 20.-24. listopada 2021., u sklopu uglednog međunarodnog književnog festivala FILIT u Iașiu. Ondje su hrvatski pjesnici bili predstavljeni na skupnim nastupima svih sudionika festivala, ali i na zasebnim događanjima. Uz njihovo gostovanje objavljena je i mala antologija hrvatske poezije u kojoj su širim izborima rumunjskim čitateljima predstavljeni pjesnici Goran Čolakhodžić i Miroslav Kirin te pjesnikinja Nada Topić, u prijevodu Adriana Oproiua.
Uniunea Scriitorilor din Croația (HDP) în parteneriat cu FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași (http://filit-iasi.ro/), a organizat la începutul verii anului trecut, timp de 4 zile, la resortul Slunj Rastoke un atelier de traducere dedicat poeziei. Aici, în perioada 17-20 iunie 2022, poeții și poetele din Croația și din România și-au tradus reciproc poemele după care, pe 21 iunie, și-au prezentat traducerile în cadrul unei lecturi publice urmate de o discuție despre atelier organizată la clubul de lectură Botaničar din Zagreb. La atelier au participat Sanja Baković, Miroslav Kirin (organizatorul evenimentului) și Nada Topić și poeții români Claudiu Komartin, Ștefan Manasia și Olga Ștefan. La atelier a participat și Adrian Oproiu, poet și traducător din limba română în croată și viceversa, în calitate de consultant lingvistic pentru traduceri. Prima parte a schimbului, vizita poeților croați în România, a avut loc înainte de atelierul din Rastoke, în perioada 20-24 octombrie 2021, în cadrul prestigiosului festival literar internațional FILIT de la Iași. Acolo poeții croați au fost prezentați atât în cadrul unor evenimente organizate exclusiv pentru ei, cât și în cadrul lecturilor comune ale tuturor poeților participanți la festival. Cu ocazia evenimentului a fost publicată și o mică antologie a poeziei croate în care au fost prezenți, printr-o selecție generoasă de poeme, poeții Goran Čolakhodžić, Miroslav Kirin și poeta Nada Topić, în traducerea lui Adrian Oproiu.
