Ne znam vjeruje li itko još uvijek u slučajnosti, no čim sam spazio naše izdanje „Bengalske noći“ i ugledao ime autora znao sam da se radi o zaista posebnom romanu, ne samo zbog biblioteke u kojoj je objavljen.
Razlozi moje naklonosti Mircei Eliadeu višestruki su, i snažno vezani uz njegov znanstveni rad. Kod nas je primarno poznat kao povjesničar religija, antropolog i hermeneutičar, a tek onda kao pisac, što je zapravo prilično nepravedno kad se uzme u obzir kako je u dva navrata bio kandidat za Nobelovu nagradu iz književnosti.
Rođen 1907. u Bukureštu, u Rumunjsku se nakon 1945. zbog političkih prilika ne želi vratiti već predaje na pariškom sveučilištu École Pratique des Hautes Études. Desetljeće kasnije skrasio se u Chicagu, gdje uskoro postaje članom Američke akademije znanosti i umjetnosti. Sve do smrti Ceaușescuov režim nagovara ga da se vrati u Rumunjsku kako bi se barem dio njegova međunarodna ugleda prelio i na rumunjsku vlast.
Kao izniman erudit Eliade je u akademskoj domeni ostvario toliko dojmljiv uspjeh kako je teško i pretpostaviti da je zapravo započeo kao spisatelj.
Bengalska noć peti je Eliadeov roman koji ga je u Rumunjskoj proslavio odmah po objavljivanju, 1933. godine. Autor je tad imao tek 26 godina, a međunarodnu znanstvenu karijeru koju će kasnije ostvariti nije mogao ni sanjati.
Hrvatski naziv romana preuzet je od francuske inačice naslova, „La nuit bengali“, dok je originalni naslov ujedno i stvarno ime indijske djevojke u koju se autor zaljubio – Maitreyi.
Neke specifičnosti Eliadeova prosedea u vrijeme kad su objavljene nisu bile zabrinjavajuće, poput činjenica da Indijce naziva „neciviliziranima“, „prljavima“, a samu Maitreyi, zbog koje će kasnije patiti, već na prvim stranicama opisuje također „prljavom“, „crnom“ i „primitivnom“. Ipak, takvi su postupci iz današnje perspektive iznimno dragocjeni jer vjerno prikazuju povijesni kontekst.
Djevojka iz romana, punim imenom Maitreyi Devi, poznata je indijska spisateljica koju je od mladosti protežirao veliki indijski pjesnik Rabindranath Tagore, koji je kao prvi neeuropejac osvojio Nobelovu nagradu 1913. godine. Napisao je i predgovor njezinu poetskom prvijencu koji je objavila sa 16 godina. Taj se događaj spominje i u Eliadeovu tekstu, kao i detalj da je Eliadeu Maitreyin otac bio mentor.
Autor miješa fikciju i fakciju (na način da nije lako odgonetnuti koji su dijelovi narativa istiniti, a koji su tek romaneskna nadgradnja) zapravo opisujući vlastita iskustva studiranja u Indiji, a pogotovo približavanje intrigantnoj mentorovoj kćeri nakon preseljenja u njegov dom.
Mircea Eliade bio je izuzetno nadaren student, baš kao i Englez Allan iz romana, a obojici je njihov idol pomogao stipendijom. Eliade je 1930. boravio u Kolkati kod profesora Dasgupte, autora impresivne Povijesti indijske filozofije, a Allan iz romana kod izmišljenog indijskog inžinjera Sena.
Ono što Eliade nikako nije želio mijenjati ime je mentorove kćeri Maitreyi, zbog koje su obojica, i autor i narator, protjerani iz kuće svog mentora, i u stvarnom životu – i u romanu.
Maitreyi Devi puno je godina kasnije saznala kako je Eliade napisao hit-roman o njihovu upoznavanju i odnosu (originalno nazvan Maitreyi), i kako je u Rumunjskoj i Francuskoj zbog popularnosti romana svi poznaju po imenu, pa je 1974. godine na bengalskom izdala vlastiti romaneskni odgovor Na Hanyate (Ne umire) u kojem primjerice poriče ikakav tjelesni kontakt među njima.
Bengalska noć fascinantan je roman o osuđenoj ljubavi, što istovremeno može zazvučati kao toliko pogrešno i tendenciozno određenje teksta koji je, zbog onog što prenosi, ponekad jako daleko od ljubavnog. Iz njega teku mlazovi međukulturnog nerazumijevanja, kolonijalnih predrasuda, intimnog očaja i razočaranja, i što je najpotresnije, prekasnog odustajanja. U njemu otkrivamo nepremostive razlike u poimanju svijeta koje su kasnije Eliadeu pripomogle u znanstvenoj potrazi za sličnostima i razlikama u svjetskim religijama.
Eliade njeguje ono što odlikuje svakog zaista velikog pisca: piše jednostavno, ne udaljava se od plauzibilnog i realnog, uvjerljiv je čak i kad iznevjeri očekivanja, a kirurški precizna i pronicava detekcija značenja vlastitih postupaka dijelom otkriva i velikog znanstvenika koji će se etablirati tek kasnije. Čitatelju je uvijek jasno kako je protagonist duboko human, čak i kad opisuje poteze sebičnog slabića, dezavuiranog i sebeljubnog europejca kojeg je teško ne razumjeti.
Oba romana, i Eliadeov i Devijin, kasnije su postali filmski predlošci, dok u nizu ekranizacija Eliadeovih djela treba istaknuti Mladost bez mladosti, novelu koju je za film 2007. prilagodio veliki Francis Ford Coppola.
Nu ştiu dacă mai crede cineva în coincidenţe, dar imediat ce am zărit ediţia croată din Maitreyi şi am observat numele autorului, am ştiut că este vorba despre un roman deosebit, şi nu doar din cauza bibliotecii din care face parte.
Motivele predilecţiei mele către Mircea Eliade sunt multiple şi sunt strâns legate de munca lui ştiinţifică. La noi este cunoscut în principal ca istoric al religiilor, antropolog şi hermeneut, iar abia apoi ca scriitor, ceea ce este destul de nedrept ţinând cont de faptul că a fost nominalizat de două ori la premiul Nobel pentru literatură.
Născut în anul 1907 în România, la Bucureşti, după 1945 nu îşi doreşte să se întoarcă în ţară din motive politice şi începe să predea la École Pratique des Hautes Études din Paris. Un deceniu mai târziu se stabileşte la Chigaco şi devine membru al Academiei Americane de Arte și Științe. Până la moartea sa, regimul lui Ceauşescu încearcă să îl convingă să se întoarcă în România, ca cel puţin o parte din faima lui internaţională să se răsfrângă şi asupra puterii locale.
Fiind un erudit excepţional, Eliade a avut atât de multe succese impresionante în domeniul academic, încât este greu de crezut că de fapt şi-a început cariera ca scriitor.
Maitreyi este al cincilea roman al lui Eliade care a devenit faimos imediat după apariţia sa, în anul 1933. Autorul avea atunci doar 26 ani şi nici nu visa încă la cariera ştiinţifică internaţională pe care urma să şi-o construiască mai târziu.
Titlul croat al romanului, Noaptea bengaleză, este preluat din franceză, „La nuit bengali“, în timp ce titlul original este de fapt numele unei tinere de origine indiană de care autorul a fost îndrăgostit – Maitreyi.
Anumite procedee literare specifice lui Eliade nu au ieşit în evidenţă la momentul publicării romanului, de exemplu fragmentele în care îi numește pe indieni „necivilizați“ şi „murdari“. Chiar şi Maitreyi, din cauza căreia va suferi mai târziu, este descrisă în primele pagini tot ca fiind „murdară“, „neagră“ şi „primitivă“. Totuşi, aceste tehnici sunt deosebit de valoroase din perspectivă contemporană, pentru că ne arată cu exactitate contextul istoric.
Tânăra din roman, pe numele ei complet Maitreyi Devi, este o cunoscută scriitoare de origine indiană care a fost încă din tinereţe protejata marelui poet indian Rabindranath Tagore, primul scriitor non-european laureat cu premiul Nobel în anul 1913. Acesta a scris prefaţa primului ei volum de poezii, publicat la 16 ani. Detaliul apare menţionat şi în textul lui Eliade, ca şi faptul că tatăl lui Maitreyi i-a fost mentor.
Autorul amestecă ficţiunea şi factografia (într-un mod în care nu este uşor să identifici ce părţi din naraţiune sunt reale şi unde sunt folosite tehnici novelistice), descriind de fapt experienţa proprie din timpul studiilor în India şi în special apropierea intrigantă de fiica mentorului său, după mutarea în căminul acestuia.
Mircea Eliade a fost un student extrem de talentat, la fel ca englezul Allan din roman, ambii fiind susţinuţi cu bursă de către idolii lor. Eliade a locuit în 1930 în Calcutta la profesorul Dasgupta, autorul impresionantei cărți O istorie a filosofiei indiene, iar Allan din roman la fictivul inginer indian Sen.
Eliade nu şi-a dorit sub nicio formă să schimbe numele lui Maitreyi, fiica mentorului său, din cauza căreia au fost amândoi, şi autorul şi naratorul, daţi afară din casa mentorului, atât în viaţa reală – cât şi în roman.
Maitreyi Devi a aflat mulţi ani mai târziu că Eliade a scris un roman de succes despre relaţia lor şi că datorită acestui lucru numele ei este cunoscut în România şi în Franţa. Astfel, în anul 1974 a publicat propriul răspuns novelistic Na Hanjate (Dragostea nu moare) în care în primul rând neagă orice contact fizic dintre ei.
Maitreyi este un roman fascinant despre o dragoste condamnată, ceea ce poate părea greşit şi uşor tendenţios ţinând cont că pe alocuri se îndepărtează semnificativ de tema dragostei. Din el curg în cascada neînțelegerile interculturale, prejudecățile coloniale, așteptările şi dezamăgirile intime şi, ceea ce este cel mai cutremurător, renunţarea prea târzie. În el descoperim diferenţe de netrecut asupra percepţiei lumii care l-au ajutat mai târziu pe Eliade în cercetarea ştiinţifică despre asemănările şi deosebirile dintre religiile lumii.
În opera lui Eliade regăsim tehnici care îi scot în evidenţă pe marii scriitori: foloseşte un stil narativ simplu, nu se îndepărtează de ceea ce este real şi plauzibil, este convingător chiar şi atunci când trădează așteptările, iar precizia chirurgicală şi identificarea semnificaţiilor ascunse în opera sa scot la iveală marele om de ştiinţă de mai târziu. Cititorului îi este întotdeauna clar că protagonistul este profund uman, chiar şi atunci când descrie acţiunile unui european egoist şi neîncrezător pe care este greu să nu îl înţelegi.
Ambele romane, şi al lui Eliade şi al lui Devi, au devenit mai târziu scenarii de film, iar în seria de ecranizări produse după operele lui Eliade trebuie menţionată nuvela Tinereţe fără tinereţe, adaptată pentru ecrane în 2007 de către marele Francis Ford Coppola.
Traducere: Andra Mura și Mihaela Štriga Zidarić
