Selecție din volumul HIPERNOVALIS[1]
Fotografie / Fotografija: Mare Milin
promijenio sam žarulju u svemiru
am schimbat becul în univers
dotaknem kotač i već se kotrljam umjesto njega
ating roata și deja mă rostogolesc în locul ei
ptice su svi zaboravili pa su još jednom preživjele
păsările au fost uitate de toți așa că au mai supraviețuit odată
rasvjetni se stup nagne prema topoli
jesi li prijateljice čitala vaska popu šapne joj
stâlpul iluminat se apleacă spre plop
prietene îi șoptește l-ai citit pe vasko popa[2]
osupnuo me jedva čujni lavež povučenih bića
m-a derutat lătratul de abia auzibil al unor ființe retrase
pod stablom se skutrio mudrac (ali to pripada nekom drugom vijeku)
sub copac s-a chircit un înțelept (dar asta aparține unei alte epoci)
ljudi zatečeni kako gmižu pravdali su se da nam se to samo pričinilo
oamenii prinși că se târăsc s-au justificat că doar ni s-a părut
ravnodušnost je istinska tema botanike
indiferența este adevărata temă a botanicii
u supermarketu živio sam skriven između
sredstava za čišćenje i toaletnog papira
în supermarket am trăit ascuns între
obiectele de curățat și hârtia igienică
golub dubi kruh i ako nešto ne poduzmemo, otkrit će onostrano
porumbelul scobește în pâine și dacă nu facem nimic va descoperi lumea de dincolo
slamnata riba sluša samu sebe dok dogorijeva
peștele de paie se ascultă pe sine când se mistuie în flăcări
komarac reče, klekni, i ja kleknuh i slomljeno mu krilce povih
și zise țânțarul, îngenunchează, iar eu îngenuncheai și-i pansai aripioara ruptă
usred noći probudi me klokot (a ne kokot)
– to mi unutarnji organi poželjeli biti vanjski
pa kuckaju li kuckaju iznutra
în miezul nopții mă trezește un clocot (și nu un clopot)
– probabil că organele mele interioare și-ar dori să fie exterioare
așa că bat bat pe dinăuntru
pogurnem vrata i u cijelom se svemiru nađe još mjesta
împing ușa și în tot universul se mai găsește loc
cestu je ispirao pljusak, slušali smo ne
vjerujući – otpada nam povratak domu
strada a fost măturată de ploaie, am ascultat
necrezând – a picat întoarcerea noastră acasă
odakle cipelama potplate – nismo baš
toliko daleko dospjeli u mišljenju
de unde vin tălpile pentru pantofi – nu am avansat
atât de mult în gândire
električna struja nije novost, ali smrt jest
curentul electric nu este o noutate, dar moartea este
kad je grana pukla i odlomila se (pukla i odlomila se) vrana je i
dalje na njoj sjedila (na njoj sjedila) – svijet je i dalje čvrst (i dalje čvrst),
zapjevala je kao da je kos (kao da je kos)
când a crăpat creanga și a cedat (a crăpat și a cedat) cioara
în continuare pe ea a stat (pe ea a stat) – lumea-i în continuare stabilă (în continuare stabilă),
a cântat de parcă-ar fi o mierlă (de parcă-ar fi o mierlă)
nekoliko listova papira proglasilo se knjigom
i odmah postavilo vojsku na svoje granice
câteva foi de hârtie s-au proclamat carte
și imediat au pus armata la granițele lor
pa kad je pustila glas, ah, kakav glas, sve do ceste, gdje je nekom djetetu ušao u rukav i škakljao ga škakljao sve dok dijete nije zapjevalo Den rechten Glauben, Herr, ich mein, den wollest du mir geben,dir zu leben, meim Nächsten nütz zu sein, Dein Wort zu halten eben
așa că și-a dat drumul la voce, ah, ce voce, până în stradă, unde i-a intrat
unui copil prin mânecă și l-a gâdilat l-a gâdilat până când băiețelul a început să cânte
Den rechten Glauben, Herr, ich mein, den wollest du mir geben, dir
zu leben, meim Nächsten nütz zu sein, Dein Wort zu halten eben[3]
praznina i težina zaljubljeni par
golul și greul e îndrăgostiți
i bilo je već vrijeme da ruža raskrsti sa svojom umišljenošću
i u javnoj kuhinji beskućnike da poslužuje
era și timpul ca trandafirul să o rupă cu propria-i fandoseală
și într-o cantină publică să servească vagabonzii
pa kako ne bismo pisali o onome što nas grije, na vrhu olovke još skuplja se – dignem olovku, spustim je, dignem, spustim, i vidiš, taj prah što se rasipa okolo, a tek malo po papiru, to je ono o čemu želim pisati, ništa više, ništa manje
păi cum să nu scriem despre ceea ce ne arde, pe vârful creionului
încă se mai strânge – ridic creionul, îl las jos, ridic, las jos,
și vezi, acest praf care se împrăștie în jur, și abia puțin pe coală,
este tocmai acel ceva despre care vreau să scriu, nici mai mult, nici mai puțin
mogao sam imati šuplji džep, moglo je i sve drugo biti šuplje, no imao sam taj džep, u njemu je štošta moglo svoj kratki život imati, mogao sam tek pratiti kako sve to odlazi, onamo gdje nikad nisam bio, moglo je
aș fi putut să am un buzunar mai gol, totul ar fi putut să fie mai gol, dar eu am avut
acest buzunar, în el orice fel de lucru ar fi putut să-și trăiască viața lui
scurtă, eu n-am putut decât să privesc cum totul trece acolo unde nu am
fost niciodată, ar fi putut să fie
srčanost mrkve izaziva strepnju u jabuke
tăria morcovilor provoacă angoasă în mere
a rilke bi brkove obrijao za dobru pjesmu
iar rilke și-ar rade mustățile pentru o poezie bună
dva pjesnika uvijek odjevena u bijelo nikad neće
pisati mračnu poeziju, a treći će već nešto smisliti
doi poeți îmbrăcați mereu în alb nu vor scrie
niciodată poezie întunecată, dar al treilea va face el cumva
zaputio sam se u grad svoga sjećanja, a kad sam stigao,
kleknuo sam i koljenima izribao glavni gradski trg
mă îndreptam spre orașul amintirilor mele, iar când am ajuns
am îngenuncheat și cu genunchii am ras piața centrală
nijedan komarac nije mizantrop, nijedan čovjek
nije komarac – dakle, svi su ljudi mizantropi
niciun țânțar nu e mizantrop, niciun om
nu e țânțar – deci, toți oamenii sunt mizantropi
kako da ti kažem, miroslave, ali pomalo su mi
dosadili ti tvoji olovni podočnjaci, kalni pesimizam,
razglabanje o “jeziku u opancima, načinu izražavanja u gaćama,
morlačkom guslaranju” i, da, tvoje plivanje
u jeziku, gusta, nepregledna rečenica s kojom nas, s
jedne strane, povučeš za ruku, a s druge – za nos
cum să-ți spun, miroslave, dar m-au cam
plictisit pungile plumburii ale ochilor tăi, pesimismul tău noroios,
trăncăneala despre ˮlimba în opinci, despre felul de a se exprima în chiloți,
despre scripcarii pădureni“și da, scăldatul tău
în limbă, propoziția încărcată, fără sfârșit cu care, de o
parte, ne tragi de mână, și de alta – de nas.
dakle, nazuo sam čizme i zagazio u potok pa
nagazio na ribu – rekla je a rekla je i o, i to je
bilo sve što je riba htjela otkriti o sebi
deci, am încălțat cizmele și am pășit în pârău și
am dat peste un pește – și zise a și zise o, și asta o fost
tot ceea ce peștele a vrut să dezvăluie despre sine
išli kroz šumu, pod nogama gnječili divlje jabuke,
kruške i trnjine, a gore, na proplanku, kad ruke je
podigao mišo kovač, zapjevala je cijela šuma
au mers prin pădure, au zdrobit sub tălpi mere sălbatice,
pere și scorombari, iar sus, în rariște, când a ridicat mâinile
mišo kovač[4], a cântat toată pădurea
Traducere de Adrian Oproiu
(text revăzut de Goran Čolakhodžić)
[1]Autorul a numit în mod sugestiv acest volum după numele unui supermarket de pe insula Pag, din localitatea Novalja, dar evident cu aluzie la celebra figură a romantismului timpuriu german, scriitorul Novalis. Titlul reflectă foarte bine și conținutul cărții, alcătuit dintr-un fel de „resturi“ lirice, la intersecția dintre limbajul poetic și non-poetic; caracterizate de ironie și umor, majoritatea poeziilor din volum nu au mai mult de un vers, cartea este în format de buzunar, se desface ca un șir de mici cărți poștale (nota traducătorului).
[2]Vasko Popa (1922-1991) poet sârb de origine română, născut în Grebenac / Grebenaț, Voivodina. Considerat unul dintre cei mai mari poeți sârbi moderni, este și unul dintre cei mai traduși scriitori din această țară.
[3]Extras din Ich ruf zu dir, Herr Jesu Christ textul unei cantate religioase compuse de Johann Sebastian Bach, după un imn de Johann Friedrich Agricola, reformator protestant german.
[4]Mišo Kovač, celebru cântăreț croat de muzică pop-folk și autor de șlagăre, astăzi cel mai bine vândut artist croat din fosta Iugoslavie

