| Studenții la limba și literatura română Ante Banović, Tea Juras și Anna Lukanec au participat în primăvara anului 2024 la proiectul comun al Universității din Zagreb și al Universității din Sibiu TradEspace (Traduire l’espace : Les littératures de l’Europe Centrale et Orientale) în cadrul căruia au tradus mai multe fragmente din diferite texte literare din română în croată și din croată în română. Fragmentele alese au ca un punct comun faptul că reprezintă descrierile spațiilor din Franța. Printre operele literare alese se află și romanul lui Mihail Sebastian De două mii de ani… (apărut în 1934). În fragmentul din fața este descris spațiul cafenelei „La Coupole” din Paris. De data aceasta, în afară de rezultatul final în sine, Ante, Tea și Anna le vor arăta cititorilor noștri câteva dintre dificultățile cu care s-au confruntat în traducere. Întrucât a fost multă discuție și mult brainstorming în procesul de traducere, Anna spune că această prezentare, cu dialogurile introduse în notele de subsol, seamănă puțin cu Țiganiada lui Ioan Budai-Deleanu… Nu e chiar Țiganiada, dar sperăm să vă (și) distrați citind! |
| Lungă noapte cu Maurice Buret la „Coupole”. În fața bockurilor[1] noastre deșarte de 1 franc 25, defilează o întreagă umanitate, zâmbete, strigăte de surpriză, scurte scene familiare, amoruri[2], trădări, drame… Spectacolul îmbată încet, prin trecerea insensibilă a timpului. „Coupole” nu e o cafenea, este un continent, și Maurice Buret nu e un privitor, este un explorator. Observă totul până la cele mai vagi[3] detalii, înțelege spectacolul, îl organizează. Are o intuiție fără greș. Dintr-un grup în aparență banal, ochiul lui va descoperi, după minime indicii, toate pasiunile posibile și va surprinde, sub luminile indiferente ale globurilor electrice, micile semne imperceptibile care ascund într-un consumator de cafenea o viață intimă, cu cine știe ce comedii sau cataclisme înecate într-un zâmbet fără expresie. Femeia adulteră[4], amanta nefericită, tânărul pederast debutant, blonda anglo-saxonă, castă deocamdată și buimăcită de luminile Parisului, aventurierul adolescent, cinicul cărunt, bruna femeie fatală în căutare de femei sau de eter… Fiecare om întâlnit[5] poate fi un erou, fiecare gest un început de dramă. De la masa noastră, Maurice Buret urmărește răbdător desfășurarea filmului și îi notează momentele decisive. Nimic în această imensă sală, nimeni în această agitată mulțime care să scape vigilenței[6] lui. Spectacolul e complex, dar ordonat. Un surâs pornit de la a treia masă din stânga primei coloane și aruncat oarecum în van nu va fi totuși pierdut pentru Maurice, care i-a urmărit traiectoria și a descoperit, în colțul opus, personajul căruia i se adresează. Geografia „Coupolei” Maurice Buret o cunoaște, pentru că a construit-o. Vechi băutor al bockului de seară, el și-a plătit cu 1 franc și 25 un post de observație, de la care a descifrat noapte de noapte misterele cartierului și ale populației lui. Această populație se împarte pentru Maurice în cupluri, familii, societăți, așa încât de la o masă la alta, de la o boxă la altă boxă, de la etaj la parter și de la parter la terasă, există un întreg șir de rețele și raporturi, care dau unitate, ordine și logică acestei lumi amețitoare în tumultul culorilor, al luminilor și al vocilor. Câte aventuri au circulat pe aici, Maurice Buret le-a cunoscut. Unele bănuite numai, altele surprinse într-un strigăt sau o paloare, altele, în sfârșit, pândite metodic de la zi la zi, de la eveniment la eveniment. Are o singură mare pasiune acest băiat, dar ascuțită: curiozitatea. (Tot curiozitatea l-a adus spre medicină, desigur, căci, în afara gustului[7] de a provoca și primi confesiuni, nu știu ce altceva a făcut din el un medic.) A observa este pentru el o voluptate care o întrece cu mult pe aceea[8] de a trăi. Lui personal nu i se întâmplă nimic care să-l preocupe altfel decât ca o experiență în plus. Propria lui viață nu trebuie să fie în fond pentru el decât un alt spectacol[9], asemănător acestei vaste „Coupole” prin care oamenii vin și trec, într-o cursă a cărei deșertăciune o răscumpără numai ascunsa bucurie de a privi și înțelege[10]. |
[1] Za početak, nismo bili sigurni što je to „bock“. Kad smo otkrili da je u pitanju pivo, svejedno smo smatrali da hrvatskom čitatelju to neće biti dovoljno jasno. Da izbjegnemo objašnjenja ili fusnote, odlučili smo umetnuti riječ „krigla“ koja nedvojbeno upućuje na pivo.
[2] Ova nam je riječ zadavala glavobolje. Ovako je to nekako izgledalo:
Delia: Da vas čujem ovdje!
Ante, Tea i Anna: Pa zar amor ne znači ‘ljubav’?
Ivana: Mene je profesor Ionilă naučio da su dragoste, iubire i amor sinonimi! Doduše, uz amor je uvijek dodavao pasiune…
Ante: Rječnik kaže da je amor „dragoste, iubire“.Delia: Ovdje morate gledati kontekst. Istina je da rječnik ne daje tu definiciju, ali ne radi se samo o osjećajima. Amor je također i ‘ljubavna veza’, ‘ljubavni odnos’. U tom značenju koristi tu riječ npr. Nicolae Filimon, a osobito nas na to upućuje množina. To što Marcel Buret vidi, to su upravo ljubavne veze.
Onda smo, naravno, pokušavali naći jednu riječ za to, ali nije nam pošlo za rukom.
[3] I ovo je bio tvrd orah. Na rumunjskom vag znači ‘nejasan, neodređen’, ali zaista ne možemo reći „do najnejasnijih detalja“. Dugo smo raspravljali dok smo došli do rješenja, koje je zapravo ponudila kolegica s francuskog.
[4] Opet jezična ekonomija – na hrvatskom postoji jedna riječ pa prevodimo jednom riječju.
[5] Ovo bi doslovno značilo „susretnuti čovjek“. Na hrvatski ipak moramo prevesti cijelom zavisnom rečenicom.
Ivana: A zašto?
Mi: Pa ne zvuči dobro!
Ivana: Jer neprijelazni glagoli ne mogu imati glagolski pridjev trpni.
(Ok, profesorice, zapamtit ćemo!)
[6] Ovdje nismo uspjeli očuvati eliptičnu rečenicu, ali sadržaj je vjerno prenesen. Umjesto vigilență (‘budnost) ipak smo se odlučili za frazem ‘budno oko’.
[7] Kako netko može imati „ukus“ za slušanje ispovijedi? Nismo mogli prevesti doslovno – odabrali smo na ovome mjestu „sklonost“.
[8] Na rumunjskom stoji pokazna zamjenica. U nekom administrativnom tekstu, mogli bismo prevesti s „onaj“, ali u književnom ne. Zato smo, umjesto da i mi upotrijebimo zamjenicu, odlučili ponoviti imenicu (odnosno, odabrali smo sinonim: „užitak“).
[9] Predstava ili spektakl, pitanje je sad? Opet uskače profesorica.
Delia: Paziti na cijeli kontekst! On je promatrač, kao u kazalištu – ja bih predstava.
[10] Obično u hrvatskom prijevodu bude više infinitiva nego u rumunjskom izvorniku jer često konjunktiv prevodimo infinitivom, ali na ovome mjestu rumunjske infinitive morali smo prevesti glagolskim imenicama.
| Studenti rumunjskoga jezika i književnosti Ante Banović, Tea Juras i Anna Lukanec sudjelovali su u proljeće 2024. u zajedničkom projektu Sveučilišta u Zagrebu i Sveučilišta u Sibiuu TradEspace (Traduire l’espace : Les littératures de l’Europe Centrale et Orientale) u okviru kojega su preveli s rumunjskog na hrvatski i s hrvatskog na rumunjski nekoliko ulomaka iz različitih književnih tekstova. Zajedničko je izabranim dijelovima bilo da predstavljaju opise prostora u Francuskoj. Među odabranim književnim djelima našao se i roman Mihaila Sebastiana Već dvije tisuće godina… (objavljen 1934.). U ulomku koji je pred vama opisuje se prostor kavane „La Coupole“ u Parizu. Ovaj put osim samoga konačnog rezultata Ante, Tea i Anna prikazat će našim čitateljima neke od poteškoća s kojima su se suočili u prijevodu. Kako se u procesu prevođenja puno raspravljalo, bilo je puno brainstormiga,Anna kaže da ovaj prikaz, s dijalozima u fusnotama, izgleda pomalo kao Deleanuova Ciganijada… Nije Ciganijada, ali nadamo se da će vam čitanje biti (i) zabavno! |
| Duga noć s Mauriceom Buretom u „La Coupole“[1]. Ispred naših praznih krigli Bocka, po franak i 25[2], defilira cijelo jedno[3] čovječanstvo, osmijesi, uzvici iznenađenja, kratki poznati prizori, ljubavne veze, izdaje, drame… Predstava opija polako, kroz ravnodušan protok vremena. „La Coupole“ nije kavana, to je kontinent, a Maurice Buret nije gledatelj, on je istraživač. Zapaža sve do najnezamjetnijih detalja, razumije predstavu, organizira je. Ima nepogrešivu intuiciju. U naizgled banalnoj skupini njegovo će oko otkriti, prema najmanjim pokazateljima, sve moguće strasti i pod ravnodušnim svjetlima električnih kugli opaziti sitne, neprimjetne znakove, koji u nekome gostu kavane kriju intiman život, s tko zna kakvim komedijama ili kataklizmama utopljenim u bezizražajan osmijeh[4]. Preljubnica, nesretna ljubavnica, mladi pederast početnik, anglosaksonska plavuša, zasad čedna, i opčinjena svjetlima Pariza, adolescent avanturist, sjedokosi cinik, fatalna brineta u potrazi za ženama ili za eterom[5]… Svaki čovjek kojeg susretneš može biti heroj, svaka gesta početak drame. Za našim stolom, Maurice Buret strpljivo prati tijek filma i bilježi njegove odlučujuće trenutke. Ništa u toj golemoj dvorani, nitko u tom nemirnom mnoštvu ne može promaknuti njegovu budnom oku. Predstava je kompleksna, ali posložena. Osmijeh koji je krenuo s trećeg stola lijevo od prvog stupa, donekle uzalud bačen, neće se sakriti Mauriceu, koji je pratio njegovu putanju i otkrio, u suprotnom kutu, osobu kojoj je upućen.[6] Geografiju „Coupole“ Maurice Buret poznaje jer ju je on izgradio. Stari ljubitelj večernjeg Bocka platio je franak i 25 promatračnicu iz koje je iz noći u noć dešifrirao misterije ove četvrti i njezina stanovništva. To stanovništvo za Mauricea se dijeli na parove, obitelji, društva, tako da od stola do stola, od separea do separea, od prvog kata do prizemlja i od prizemlja do terase, postoji cijeli niz mreža i odnosa, što tom vrtoglavom svijetu u vrevi boja, svjetla i glasova daju jedinstvo, red i logiku.[7] Koliko god se avantura tu zbilo, Maurice Buret znao je svaku. Jedne tek naslućene, druge uhvaćene u jednom kriku ili bljedilu, treće, konačno, metodično vrebane iz dana u dan, iz događaja u događaj. Taj mladić ima samo jednu veliku strast, ali izoštrenu: znatiželju. (Znatiželja ga je i dovela do medicine, zasigurno, jer, osim sklonosti izmamljivanju i primanju ispovijedi, ne znam što ga je drugo moglo učiniti liječnikom.) Promatranje je za njega zadovoljstvo koje daleko nadmašuje užitak življenja. Njemu osobno ne događa se ništa što bi ga zaokupilo osim kao još jedno iskustvo. Njegov vlastiti život ne treba u konačnici biti ništa drugo osim još jedne predstave, nalik ovoj prostranoj „La Coupole“ kroz koju ljudi dolaze i prolaze, u utrci čija se ispraznost iskupljuje samo skrivenom radošću promatranja i razumijevanja. Studenti prevoditelji: Ante Banović Anna Lukanec Tea Juras Mentorice: Delia Ćupurdija Ivana Olujić |
[1] Srećom, La Coupole je stvarno mjesto koje postoji i danas, tako da smo mogli provjeriti naziv i čak pogledati na slikama kako izgleda. Bilo bi u redu i bez člana, kako je pisao Sebastian, ali na ovaj smo način izbjegli jedan prevoditeljski problem: deklinaciju stranoga imena.
[2] I o ovome smo razgovarali: slovima ili brojkom? „jedan franak“ ili samo „franak“? ili možda „jedan franak i dvadeset pet centima“?
[3] Najprije su nas učile da se član ne prevodi, onda nam ovdje kažu da ipak treba… Istina, nije isto „cijelo čovječanstvo“ i „cijelo jedno čovječanstvo“.
[4] Ponekad rumunjske izraze kao što su „fără expresie“ ili „cu capul gol“ prevodimo jednom riječju (‘bezizražajan’; ‘gologlav’). To se zove jezična ekonomija.
[5] Potraga za eterom u prvi je čas zbunjujuća, ali u vrijeme kad je knjiga nastala, ovisnost o eteru nije bila rijetkost.
Mi: Trebamo li tu staviti fusnotu?
Ivana: Bilješke prevoditelja opterećuju tekst.
Delia: Neka čitatelji malo istražuju i sami, neće im ništa biti!
[6] Ova rečenica sada tako lijepo teče, ali zahtijevala je koncentraciju i pozornost u pisanju zareza da bi uopće bila jasna na hrvatskom!
[7] U ovoj smo rečenici morali donekle izmijeniti red riječi u odnosu na izvornik.
