Prevođenje nekada i danas
U jednom dvojezičnom časopisu kao što je Verso, prevođenje je trajna i nezaobilazna tema. O njoj smo, uostalom, govorili već i u prvom broju, kad je Radu Pavel Gheo u svojem uvodniku Neka nova Kula babilonska pisao o ulozi prevoditelja kao posrednika između kultura, osobito tzv. malih kultura. Isti će se autor dotaknuti teme prevođenja i u ovome broju, ovaj put u drugom formatu – u dugačkom intervjuu s prevoditeljem Goranom Čolakhodžićem. Taj se razgovor, naravno, ticao i tema pisanja, života u Rumunjskoj, u Banatu, djetinjstva uz jugoslavensku granicu.
Nešto više o počecima prevođenja s rumunjskog na hrvatski donosimo u rubrici Flashback, koju smo ovaj put posvetili prvom prijevodu nekoga romana s rumunjskog na hrvatski. Saznat ćete tu kako je 1943. u Zagrebu objavljen Rebreanuov roman Ion. Prijevod na hrvatski, objavljen naslovom Plodovi zemlje, potpisuje Ivan Esih. Esihov prijevod – baziran najvećim dijelom na prethodnom prijevodu na njemački – otvara pitanje posrednoga prevođenja odnosno opravdanosti toga postupka, ali i problema koje sa sobom donosi.
Današnji se prevoditelji, međutim, susreću s drukčijim teškoćama. Uzlet prevoditeljskih tehnologija navodi mnoge ljude (među njima i poslodavce) da se zapitaju koliko je posao prevoditelja smislen i potreban. Jesu li nam programi za automatsko prevođenje postali konkurencija? Zasad je književno prevođenje područje koje traži definitivno traži „ljudsku ruku“, ali hoće li tako i ostati?
Iako se prevoditelji danas susreću s novim izazovima, nova vremena donose i nove prilike – prije svega, komunikacija između autora i prevoditelja danas može biti brža i jednostavnija. Pokazalo se to i na radionici u Rastokama, na kojoj su zajednički radili autori i prevoditelji. U rezultatima te suradnje možete uživati u rubrici Poezija, u kojoj vam ovaj put mjesto uobičajena četiri predstavljamo pet pjesnika.
Tek se u novije vrijeme – od prvoga desetljeća 21. stoljeća – rumunjska književnost u Hrvatskoj prevodi redovito i upravo zahvaljujući tome danas je hrvatskim čitateljima dostupno više od dvadeset naslova rumunjske književnosti. Ipak, početke prevođenja s rumunjskoga u Hrvatskoj treba puno prije – čak je i prije spomenutoga Esihova pothvata rumunjska književnost bila prisutna kroz niz prijevoda pjesma ili kratke proze koji su objavljeni u hrvatskim časopisima. Početkom dvadesetoga stoljeća jedna od najprevođenijih rumunjskih autorica bila je Carmen Sylva, odnosno rumunjska kraljica Elizabeta (koja je pisala na njemačkom), a kako se u ovom broju sve nekako – što namjerno što slučajno – povezalo, o pjesmama Carmen Sylve govori i Olja Savičević Ivančević u svojem novom romanu Ljeta s Marijom. Roman toplo preporučujemo, a kao potkrepu donosimo vam u ovome broju dva poglavlja iz njega: Rumunjski kralj Karol i Dvije pjesnikinje, koja je na rumunjski prevela Delia Ćupurdija.
Njemačku, Rumunjsku i Hrvatsku povezuje u svom uvodniku i Jan Cornelius, koji je rođen u Rumunjskoj, u Ričici (rum. Reșița), ali živi i radi u Düsseldorfu. Cornelius piše i na njemačkom i na rumunjskom, a također i prevodi – vlastite i tuđe knjige. Poznat po svojem otkačenom smislu za humor, za Verso je napisao duhoviti uvodnik u kojem se prisjetio i svojega druženja s njemačkom književnicom hrvatskoga porijekla Alidom Bremer. Možda se banatski i dalmatinski specijaliteti i razlikuju, ali roditelji izgleda baš i ne! Zapravo, taj je dojam zajedničkoga iskustva za Corneliusa toliko jak da se u njegovu sjećanju na čitanje toga romana Alidini / Olivini doživljaji miješaju i pretapaju s vlastitim sjećanjima na poslastice iz djetinjstva i mladosti u Banatu pa vam, ako ste radoznali da saznate koja jela pamti Alida Bremer, ipak pročitate Olivino nasljeđe.
Cornelius je, kako je u Versu uobičajeno, u ovom broju prisutan dvaput: osim uvodnika, tu su i ulomci njegova duhovitog putopisa Pustolovine naivnog putnika, koje je prevela Marija Markić. Goran Čolakhodžić odabrao je ulomke iz pripovijesti Codin Panaita Istratija, još jednog dvojezičnog pisca, ovaj put, rumunjskog i francuskog izričaja. I taj je tekst „provučen“ kroz dva jezika – izvorno je napisan na francuskom, da bi ga zatim autor preveo/iznova napisao na rumunjskom, s kojeg je zatim preveden na hrvatski. Tako se kroz ovaj broj provlače i teme višejezičnosti, samoprevođenja i posrednoga prevođenja.
Zagrebački studenti rumunjskoga jezika odvažili su se prevoditi s hrvatskog na rumunjski i to iz knjige Siniše Glavaševića, Priče iz Vukovara, koja je i dalje aktualna, više od trideset godina nakon stradanja Vukovara i tragične smrti njezina autora.
Za djecu smo pripremili vedru narodnu priču, za koju zahvaljujemo Sanji Lovrenčić kao priređivačici i Deliji Ćupurdiji kao prevoditeljici.
Ivana Olujić glavna urednica
Traducerea în trecut și în prezent
Într-o revistă bilingvă precum Verso, tema traducerii este prezentă permanent neputând fi ocolită. Dealtminteri, am mai discutat această temă și în primul număr al revistei când Radu Pavel Gheo, în editorialul său întitulat Un nou Turn Babel, a scris despre rolul traducătorului ca mediator între culturi, în special între așa-numitele culturi mici. Același autor va aduce în discuție tema traducerii și în acest număr, de această dată în format diferit – într-un interviu lung pe care i l-a acordat traducătorului Goran Čolakhodžić. Această convorbire, bineînțeles, tematizează și scrisul, viața în România, în Banat, precum și copilăria petrecută lângă granița cu Iugoslavia.
Vom discuta ceva mai mult despre începuturile traducerii din română în croată în rubrica Flashback care, de această dată, este dedicată primei traduceri a unui roman din limba română în limba croată. Acolo veți afla cum a fost publicat romanul Ion al lui Rebreanu în 1943 în Zagreb. Traducerea în limba croată, publicată sub titlul Plodovi zemlje (Roadele pământului) este semnată de Ivan Esih. Traducerea lui Esih – bazată în mare parte pe o traducere precedentă în limba germană – deschide problema traducerii intermediare și a justificării apelării la această modalittate de traducere, dar și a problemelor pe care acestă decizie le aduce cu sine.
Traducători contemporani întâlnesc însă alte dificultăți. Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor de traducere îi face pe oameni (inclusiv pe angajatori) să se întrebe cât de necesară este munca traducătorului și dacă ea chiar are vreun rost. Ne fac concurență programele de traducere automată? Deocamdată, traducerea literară este o arie care definitiv necesită intervenția „mâinii omului”, dar oare va rămâne așa?
Cu toate că astăzi traducătorii se confruntă cu noi provocări, vremurile noi aduc cu ele și noi oportunități – în primul rând, în zilele noastre comunicarea între autor și traducător este mai rapidă și mai simplă, fapt care a fost demonstrat și la atelierul ținut în Rastoke în timpul căruia autorii și traducătorii au lucrat împreună. Vă puteți bucura de rezultatele acestei colaborări în rubrica Poezia în care vă prezentăm de această dată cinci în loc de patru poeți, așa cum este în mod obișnuit.
De foarte puțină vreme – începând cu primul deceniu al secolului al XXI-lea – în Croația se fac traduceri din literatura română în mod regulat și datorită acestui fapt, astăzi, cititorii croați au la dispoziție peste douăzeci de titluiri din literatura română. Totuși, începuturile traducerilor din limba română în Croația ar trebui căutate mult mai devreme – încă înainte de întreprinderea amintită a lui Esih, literatura română a fost prezentă în Croația printr-o serie de traduceri de poezie sau de proză scurtă care au fost publicate în reviste croate. La începutul secolului XX printre autorii cel mai des traduși s-a aflat Carmen Sylva, respectiv regina Elisabeta a României (care a scris în limba germană) și cum în acest număr – fie intenționat fie întâmplător – toate s-au legat cumva, despre poeziile lui Carmen Sylva vorbește și Olja Savičević Ivančević în ultimul său roman, Verile petrecute cu Maria. Vă recomandăm această carte cu căldură, iar ca dovadă că merită citită vă prezentăm două capitole din ea: Regele Carol al României și Două poete, traduse în limba română de Delia Ćupurdija.
Germania, România și Croația sunt legate și în editorialul lui Jan Cornelius, născut în România, în Reșița, dar care trăiește și lucrează în Düsseldorf. Cornelius scrie atât în germană cât și în română și, de asemenea, și traduce – atât cărțile proprii cât și ale altora. Cunoscut pentru simțul său al umorului puțin trăsnit, el a scris pentru Verso un editorial umoristic în care și-a adus aminte și de timpul petrecut împreunăcu Alida Bremer, scriitoare germană de origine croată. Specialitățile din Banat și cele din Dalmația poate diferă, dar părinții, se pare, nu chiar! De fapt, această impresie a unei experiențe comune este atât de puternică pentru Cornelius încât în amintirile sale despre citirea acestui roman se amestecă și se contopesc experiențele Alidei / Olivei cu propriile lui amintiri despre unele delicatese din copilăria și tinerețea lui petrecută în Banat, așa că, dacă sunteți curioși să aflați ce mâncăriuri ține minte Alida Bremer, vă recomandăm să citiți totuși Grădina Olivei.
După cum se obișnuiește în Verso, Cornelius este prezent în acest număr de două ori: cu editorialul său, dar și cu fragmente din Aventurile unui călător naiv, jurnalul lui umoristic de călătorie, tradus de Marija Markić. Goran Čolakhodžić a ales fragmente din nuvela Codin a lui Panait Istrati, încă un autor bilingv, de această dată de expresie română și franceză. Și acest text este „tras” prin două limbi – textul original a fost scris în franceză, pentru ca ulterior să fie tradus/scris din nou în română din care apoi a fost tradus în croată. În acest mod, în acest număr al revistei se face referire și la temele multilimgvismului, ale autotraducerii și ale traducerii intermediare.
Studenții de la limba și literatura română din Zagreb au prins curaj și au tradus din croată în română unele texte din cartea lui Siniša Glavašević Povești din Vukovar, o carte actuală și astăzi, la treizeci de ani de la devastarea orașului Vukovar și de la moartea tragică a autorului.
Pentru copii, am pregătit un basm popular vesel pentru care putem să-i mulțumim Sanjei Lovrenčić ca editor și Deliei Ćupurdija ca traducător.
Ivana Olujić redactor-șef
