Teodora Sucala Matei: Inima mea este plină – a fost visul meu să cânt în orchestră şi să am şi un cvartet
Tânăra violonistă a Filarmonicii din Zagreb, care cântă şi vioara doi în cadrul Cvartetului Sebastian din Zagreb, a în ajuns in Croatia la vârsta de şase ani, însă nu şi-a pierdut legăturile cu țara de origine.
Interviu de: Goran Čolakhodžić
Cu Teodora mă întâlnesc în una din cafenelele de pe Strada Martićeva din Zagreb, unde ea deja mă aşteaptă, însoțită de prietenul ei, tot muzician, un tânăr dirijor.
Teodora, dacă nu te superi, ai putea să-mi povesteşti pe scurt cum ai ajuns în Croația, care este povestea familiei tale?
Aveam 6 ani şi părinţii mei lucrau în Cluj. Eu şi părinţii mei suntem din Cluj. Ei sunt la fel muzicieni, mama cântă la violă, tata la corn. Lucrau în orchestra Operei Naţionale din Cluj. Au primit un telefon de la un dirijor care era, cred, şef-dirijor la Teatrul Naţional din Osijek. Cum el e la fel român, a ştiut de părinţii mei şi i-a chemat să vină la audiţie pe post de şef de partidă de violă, respectiv de corn. Deşi le-a fost bine în România, cu familia, au avut apartament, lucrau, s-au gândit totuși hai să mergem, să vedem ce este Osijekul acesta… pentru experienţe noi.
În ce an a fost aceasta?
În 1997. Au venit, au reuşit la audiţie şi după aceea m-au dus şi pe mine, să vadă cum mă acomodez eu. Am mers un an la grădiniţă, ca să învăţ limba şi aşa am rămas, la urma urmei.
La vârsta aceea, la 6 ani cât ai avut când ai ajuns în Croația, începuseşi deja să cânți la un instrument, probabil?
Nu. Cum părinţii mei sunt muzicieni, toată viaţa am fost în ambientul muzicii. Dar eu am vrut să fiu cântăreaţă de operă, de fapt, şi atunci mama a spus OK, dar hai să te înscriem întâi la un instrument, că eşti prea mică la 6 ani să faci canto. Atunci le-a venit ideea să mă dea la vioară pentru că ea dezvoltă cel mai bine auzul muzical. Am zis bine, am început să cânt şi până la urmă, pe măsură ce treceau anii, cântam din ce în ce mai serios, am început să particip la concursuri şi mi-am dat seamă că nu prea am voce de cântat. Atunci am decis să mă ţin de vioară (râde).
La ce vârstă ai început deci cu vioara?
La 6 şi jumătate, 7 ani. Primele lecţii au fost cu mama. După aceea la 9 ani m-au înscris la Şcoala de Muzică din Osijek, că acolo locuiam. Părinţii mei sunt încă în Osijek şi lucrează.
După ce ai terminat Şcoala Primară de Muzică din Osijek, te-ai înscris la liceu de muzică tot acolo, sau aici?
Aici, da, în Zagreb.
Te-ai mutat?
Eu da, m-am mutat. E tot aşa o poveste, a venit un profesor rus în Croaţia, Leonid Sorokov, a început să predea aici. Am călătorit un pic cât eram încă la şcoală primară, dar mi-am dat seamă că nu prea are sens să călătoresc tot timpul şi am zis hai aici. Am venit şi sunt în continuare în Zagreb.
Şi aici te-ai înscris şi la Academia de Muzică, da?
Da, şi aici am şi terminat-o. Tot la profesorul Sorokov.
După absolvire, ai cântat imediat la Cvartetul Sebastian sau a fost o perioadă de trecere? Ce ai făcut după diplomă?
După ce mi-am luat diploma am avut o pauză de 2 luni până la audiţii pentru Filarmonica din Zagreb. La aceasta am reuşit şi acolo lucrez şi acum. La câteva luni după ce am intrat la Filarmonică, a venit o colegă care cântă la vioară, Korana Rucner şi mi-a spus de cvartetul ei, Cvartetul Sebastian. A zis că se gândeşte să plece din Cvartet pentru motive personale, a venit al doilea copil… Ea a fost membru al Cvartetului timp de 15 ani, eu acum sunt de 3 ani, 3 şi jumătate. Atunci Anđelko Krpan, şeful Cvartetului, m-a sunat dacă aş vrea, am fost foarte onorată şi foarte fericită, am zis „Cum să nu, a fost visul meu să cânt în orchestră şi să am şi un cvartet!“ Mi-a picat din cer. Nu puteam să doresc mai mult decât atât.
Cum a fost la început? Sigur că există o diferenţă între tehnica instrumentală la orchestră şi cea la un ansamblu de cameră?
Da.
Ţi-a luat ceva timp atunci să prinzi acest sunet de cameră, să te încadrezi mai bine în cvartet?
Da, sigur că mi-a luat. La orchestră, din perspectiva mea, este foarte important să te încadrezi într-un sunet comun: suntem noi o sută de oameni şi trebuie să sunăm ca unul, chiar dacă suntem personalităţi diferite, avem alte gusturi şi nu ştiu ce. Dar aceasta mi se pare greu, nu ai voie să te desprinzi cumva. Iar la cvartet trebuie şi să te impui şi să cânţi ca solist…
Deci să aduci practic propria personalitate în joc?
Absolut, absolut… Eu nu am ştiut aceasta la început, dar colegii mei sunt absolut superbi şi m-au încurajat şi m-au îndrumat chiar foarte frumos.
Ai spune că într-un ansamblu de cameră poţi să dai mai mult avânt propriei individualităţi şi să te exprimi mai deplin?
Categoric. Poate că unii colegi din orchestră ar răspunde altcumva, dar mie mi se pare absolut clar. Şi dacă la fel trebuie să te încadrezi în culorile colegilor, ale acelor trei, suntem numai patru şi este mult mai uşor să comunici decât cu noi o sută…
La orchestră e deja ca într-o firmă…
Exact…
Cum e cu repetițiile, cum combini, de fapt, angajarea la cvartet şi serviciul tău la orchestră? Reuşeşti să faci tot ce vrei şi să mai ai şi timp liber?
Cred că, la fel ca la orice lucru, este vorba de organizație şi disciplină. Nu sunt singura – colegul meu violist, Nebojša Floreani, cântă la HRT, în Orchestra Simfonică, deci are aceeaşi situație ca mine. Anđelko Krpan e profesor la Academie, prin aceasta are un pic mai mult timp liber; iar colegul de la violoncel, Zlatko Rucner este şi la Academie şi la Soliştii de Zagreb – acum, de fapt nu mai este la Solişti, a ieşit, dar noi toți, de fapt, combinăm, avem orarele noastre şi la fiecare repetiție spunem OK, cine la ce oră pleacă, are copii, trebuie duşi undeva… Tot timpul încercăm să găsim cât mai mult timp…
Cât de frecvent vă întâlniți cu Cvartetul pentru repetiții?
Dacă am generaliza, ar ieşi poate o dată pe săptămână, însă des, înainte de concert, poate ne întâlnim şi de cinci ori pe săptămână, sau de trei-patru ori… Normal, după ce terminăm cu un concert, atunci avem o săptămână liberă, să ne tragem sufletul, să găsim note noi… După aceea începem încet să ne vedem, apoi o facem mai frecvent pentru că ne este foarte importantă cursivitatea aceasta de zi cu zi chiar înainte de concert, atunci simțim cel mai mare progres şi ne simțim mai siguri pe noi înşişi şi mai lejeri – ce e important de fapt la concert este ca toate chestiunile tehnice să fie pregătite, ca să poți să nu mai fii conştient, practic, de partea tehnică atât de mult…Atunci şi publicul simte aceasta şi iese fain.
Ce ai mai vrea să faci în muzică, care sunt dorințele şi planurile tale? Eşti mulțumită cu şansele pe care le-ai avut până acum în Croația?
Pot să spun că într-un fel mă simt norocoasă pentru că am avut până acum posibilitatea să cânt acolo unde am visat: la Soliştii din Zagreb, acolo a fost superb, m-au chemat să cânt cu ei, după aceea am cântat în Orchestra de Cameră din Zadar, am fost parte a multor ansambluri şi orchestre şi am avut privilegiul şi oportunitatea să fiu invitată, să pot cânta cu ei. În privința aceasta, inima mea este plină. Ce aş vrea este poate să mă pot concentra mai mult pe cvartet, simt că mai am spațiu să mă dezvolt. Şi trebuie să mai găsesc timp să mă duc şi să ascult şi alte cvartete live, nu numai pe Youtube, pe CD-uri… Aceasta chiar mă interesează şi o doresc. În rest, cariera solistă – acum, în faza aceasta a vieții, nu: am avut experiențe şi este stresant.
Suficient dacă apare o parte solo în cadrul unui concert de cvartet, da?
Da, aşa este.
Care sunt preferințele tale în muzică, în repertoriu? Ai cântat, sunt sigur, zeci sau poate şi sute de piese până acum, ce te interesează şi ce te încântă cel mai mult?
Mi-e foarte greu să spun… Este aşa un pic clişeu să spui Mozart, dar eu mă simt special legată de el, că suntem născuți în aceeaşi zi, 27 ianuarie (râde). Dar aşa este cu Mozart, chiar şi la oamenii care nu se ocupă direct cu muzica clasică. Îmi plac Brahms, Ceaikovski, Wagner – l-am descoperit acum câțiva ani… Bach, oh, fantastic. Dar îmi este foarte greu să mă restrâng la numai câțiva…
Am observat că o parte deja obligatorie a programelor Cvartetului Sebastian o fac piese ale compozitorilor croați în viață sau relativ recent decedați, ba chiar deseori aveți si premiere ale pieselor de acest gen.
Și pentru mine este un lucru nou, venind în Cvartet foarte multe nu îmi erau cunoscute încă, din cauza aceasta mi-a și fost foarte greu să abordez această muzică. Dar Anđelko Krpan, care cântă vioara întâi, este foarte dedicat acestui repertoriu. Are o idee, care am preluat-o şi eu, anume că suntem în Croația şi cântăm Brahms, Mozart, Ceaikovski etc.; mergem în Germania, aceeaşi chestie; dar când mergem în Rusia, acolo auzi numai Ceaikovski, Rahmaninov, deci toți ai lor, în timp ce pe ai noştri mai nimeni nu îi interpretează. Este păcat, pentru că şi Croația are muzicieni fantastici, la fel și compozitori. La început, parcă nu a fost ceva ce eu aş alege, dar… cu timpul cred că am început să înțeleg mai bine decât înainte (râde)…
Limbajul acesta muzical care totuşi este altfel?
Da, contemporanii sunt cred „la margine“ undeva… Ori îi iubeşti ori nu îi înțelegi… Eu cred că sunt pe drum.
Ai cântat cândva și compoziții ale unor autori români?
Da! Şi piesa mea preferată pe care am cântat-o destule ori în Croația este Balada lui Ciprian Porumbescu (râde). Tot aşa o piesă foarte generală. Dar am dat-o ca exemplu pentru că pe aceasta am cântat-o de cele mai multe ori. Am încercat şi la Academie şi am avut şi cu alte ocazii şansa… Am introdus-o la oameni că să poatăşi ei să spună şi ei a, uite şi ceva din România.
Cât de frecvent, de fapt, se întâmplă să fie inclusă într-un concert din Croația şi o piesă românească? Rar, nu?
Foarte, foarte rar. Eventual de Enescu, dar chiar foarte rar.
M-am gândit că ar fi excelent şi interesant dacă Cvartetul Sebastian ar cânta, cândva, şi un cvartet de Enescu, parcă a scris două-trei…?
Da, are câteva, exact! Chiar recent am început să discut cu Anđelko Krpan, o să vedem… Aş dori şi Cvartetul este deschis, ar fi frumos , într-adevăr… Pentru că da, nu se aude aici Enescu.
Cum te gândeşti – în viitor, ai vrea să faci studii suplimentare, să urmăreşti cursuri la universități din străinătate?
Acum, în anul acesta academic care urmează, nu sunt sigură… Am vrut după ce am terminat Academia, am avut nişte planuri şi chiar invitații, a fost vorba de Elveția şi Olanda, dar viața aşa a fost încât nu am putut la momentul dat. Au fost alte lucruri care trebuiau încă rezolvate: m-am angajat, a venit colaborarea cu Cvartetul Sebastian şi atunci nu am mai vrut să mă duc, aici am totuşi unele lucruri care mă leagă…
Şi pe plan personal, probabil…
Şi pe plan personal, normal. Da, aşa a fost – aş vrea şi cred că am încă foarte mult loc să învăț, să aflu o mie şi una de chestii… Sper să nu rămână doar un vis.
Sigur. Îți doresc mult succes!
Multumesc…
Pe lângă acest ciclu, această serie de concerte pe care le dați la Zagreb, la Sala de Concerte „Vatroslav Lisinski“, mai mergeți şi în alte localități din Croația?
Da, în afară de cele de la Vatroslav Lisinski mai avem anul acesta – sper să nu exagerez dacă zic – vreo zece alte concerte. Sunt unele localități unde mergem mereu, în fiecare vară: Senj, acum mergem în Petrinja, Čakovec… Da, cam zece alte angajamente. Nu ne bazăm numai pe sezon. În timpul sezonului concentrația concertelor este cea mai mare şi de aceea este, să zicem, cel mai festiv şi cel mai important anotimp pentru noi. Însă nici în restul anului nu stăm degeaba, cântăm cu alte ocazii. Acum, nu de mult chiar am cântat la înmormântarea lui Đelo Jusić. Cu două zile înainte, a fost a 165-a aniversare a morții lui Vatroslav Lisinski. Deci cântăm peste tot aşa, câte un pic.
Mi-ai povestit când ne-am întâlnit şi despre participarea ta la un concert din România acum câteva luni cu ocazia preluării Preşedintiei Consiliului UE de către România…
Da. Orchestra a fost formată din membrii ai orchestrelor din fiecare țară din Uniunea Europeană. Au fost unele orchestre care şi-au trimis românii „lor“ pentru concert, ceea ce cred că este frumos. Ne-am găsit cu toții la Ateneul din Bucureşti cu trei zile înainte, am avut câte două repetiții pe zi, dimineața şi seara, iar dirijorul a fost român, Maestro Ion Marin. Am cântat „Eroica“ a lui Beethoven şi tot de el Simfonia a IX-a… A fost superb. Ceea ce m-a bucurat este că o mulțime de oameni din această orchestră nu fuseseră niciodată în România şi a fost interesant să aud părerile despre România ale unor oameni care nu au nicio altă legătură cu această țară. Au fost şi unii care nu au fost atât de pozitivi, au fost mai rezervați, însă majoritatea oamenilor a fost încântată şi normal, m-au făcut să mă simt cu suflet cât casa.
Iar Ateneul cred că e o sală superbă…
Superbă, chiar. Foarte frumoasă, extraordinară. A fost şi pentru mine de fapt prima oară când am cântat acolo.
Teodora, îți multumesc foarte mult pentru interviu.
Eu ție îți multumesc.
Teodora Sucala Matei: Srce mi je puno – oduvijek mi je bio san svirati u orkestru i biti članica kvarteta
Mlada violinistica Zagrebačke filharmoniji, ujedno i druga violina Gudačkog kvarteta Sebastian iz Zagreba, došla je u Hrvatsku sa šest godina, ali nije izgubila veze s domovinom.
Razgovarao: Goran Čolakhodžić
Sastajem se s Teodorom u kafiću u Martićevoj ulici u Zagrebu, gdje me već čeka u društvu svog životnog partnera koji je i sam glazbenik, mladi dirigent.
Teodora, ako ti je to u redu, mogla bi mi ukratko ispričati kako si došla u Hrvatsku, koja je priča tvoje obitelji?
Imala sam 6 godina i moji su roditelji radili u Cluju. I ja i moji roditelji rođeni smo u Cluju. I oni su glazbenici, mama svira violu, a tata rog. Bili su članovi Narodnog orkestra u Cluju. Dobili su poziv od dirigenta, ako se ne varam, on je čak bio šef dirigent Hrvatskog narodnog kazališta u Osijeku. On sam je Rumunj, znao je moje roditelje i pozvao ih je na audiciju za mjesto vođe viola, odnosno rogova. Ne da im je bilo loše u Rumunjskoj, imali su obitelj, stan, radno mjesto, ali ipak su odlučili doći u Osijek, da vide kako kakav je to grad i radi novih iskustva.
Koja je to godina bila?
- Došli su, prošli na audiciji, a nakon toga su i mene doveli da vide kako ću se uklopiti. Godinu dana išla sam u vrtić da naučim jezik i na kraju sam i ostala.
Pretpostavljam da si u toj dobi, imala si šest godina kad si stigla u Hrvatsku, već bila počela svirati neki glazbeni instrument?
Zapravo nisam. S obzirom na to da su moji roditelji glazbenici, cijeli sam svoj život provela okružena glazbom. Ali ja sam zapravo htjela postati operna pjevačica pa mi je mama rekla: u redu, ali najprije ćeš upisati neki instrument, premlada si sa šest godina za canto. Tada su dobili ideju da upišem violinu, jer ona najbolje razvija glazbeno uho. Složila sam se, počela svirati i na kraju, nakon godina i godina prakse, svirala sam sve bolje, počela se i natjecati te shvatila da moj glas i nije za operu. Tada sam odlučila držati se violine (smije se).
Onda, koliko si imala godina kad si počela svirati violinu?
Imala sam šest i pol, sedam godina. Prve lekcije dobila sam od mame. A kad sam navršila devet godina, upisali su me u Glazbenu školu u Osijeku jer smo ondje živjeli. Moji roditelji još u uvijek žive i rade u Osijeku.
Nakon što si završila Glazbenu školu u Osijeku, upisala si srednju glazbenu školu ondje ili u Zagrebu?
Ovdje, u Zagrebu.
Preselila si se?
Ja jesam. I to je zanimljiva priča, u Hrvatsku je došao ruski profesor Leonid Sorokov, počeo je ovdje predavati. Dok sam još bila u osnovnoj školi, putovala sam na ovoj relaciji, ali shvatila sam da to nema smisla zastalno, pa sam došla ovamo. Došla i ostala u Zagrebu.
Pa si upisala ovdje i Muzičku akademiju, zar ne?
Tako je, upisala i diplomirala. Također kod profesora Sorokova.
Jesi li odmah nakon završetka studija počela svirati u Gudačkom kvartetu Sebastian ili si imala prijelazno razdoblje? Što si radila nakon obrane diplomskog?
Imala sam nakon diplome pauzu od dva mjeseca do audicija za Zagrebačku filharmoniju. Uspejla sam i još uvijek radim tamo. Nekoliko mjeseci nakon što sam počela svirati s Filharmonijom, kolegica violinistica Korana Rucner govorila mi je o svom kvartetu, Gudačkom kvartetu Sebastian. Rekla mi je da razmišlja o napuštanju kvarteta iz osobnih razloga, upravo je bila dobila drugo dijete… Ona je bila članica Kvarteta petnaest godina, ja imam već tri, tri i pol godine staža. U tom trenutku vođa Kvarteta, Anđelko Krpan, ponudio mi je da postanem dio ekipe, bila mi je to velika čast i zadovoljstvo, odgovorila sam: „Kako da ne, oduvijek mi je bio san svirati u orkestru i biti članica kvarteta!“ Dar s neba. Nisam mogla tražiti ništa više.
Kako je bilo na početku? Sigurno postoji razlika između instrumentalne tehnike u orkestru i tehnike komornog ansambla?
Tako je.
Jesi trebala vremena da uhvatiš komorni zvuk, da se bolje uklopiš u kvartet?
Tako je, naravno da jesam. U orkestru, po meni, vrlo je važno uklopiti se u zajednički zvuk: nas je stotinjak, a moramo zvučati kao jedan unatoč tome što imamo različite osobine, različite ukuse, i tako dalje. To mi se čini teško jer se ni slučajno ne smiješ odmaknuti. A u kvartetu se moraš i nametnuti i svirati kao solist…
Dakle moraš dovesti vlastitu osobnost u prvi plan?
Apsolutno… Ja to nisam ni znala na početku, ali moji su kolege izvanredni, ohrabrili su me i usmjerili na najljepši mogući način.
Može se reći da u komornom ansamblu imaš priliku istaknuti vlastitu individualnost, izraziti se potpunije?
Svakako. Možda neki od mojih kolega iz orkestra ne bi dali isti odgovor, ali meni se ovo čini apsolutno jasno. Čak i kad se moraš uklopiti u boje kolega iz kvarteta, samo nas je četvero pa je puno lakše međusobno komunicirati nego u grupi od stotinjak ljudi…
Orkestar donekle sliči na veliku kompaniju…
Upravo tako…
Što nam možeš reći o probama, kako usklađuješ angažman u kvartetu i svoj posao u orkestru? Stigneš li odraditi sve što želiš i imati još i slobodnog vremena?
Mislim da su, kao i u svim drugim aspektima, potrebne organizacija i disciplina. Nisam jedina – moj kolega violinist Nebojša Floreani svira i u Simfonijskom orkestru Hrvatske radiotelevizije, dakle u istoj je situaciji kao ja. Anđelko Krpan profesor je na Akademiji, tako da zahvaljujući tome ima malo više slobodnog vremena; a kolega violončelist Zlatko Rucner radi i na Akademiji i u Zagrebačkim solistima – zapravo sad više nije u Solistima, otišao je – ali svi mi zapravo moramo uskladiti rasporede, a prilikom svake probe dogovorimo se ako netko treba ranije otići, ima obaveze oko djece… Ali nastojimo naći što više vremena…
Koliko često Kvartet ima probe?
U prosjeku jednom tjedno, ali prije samog koncerta sretnemo se i pet puta tjedno, a najmanje tri-četiri puta… Naravno, kad je koncert iza nas, imamo tjedan dana odmora da odahnemo i nađemo nove note… Nakon toga polako počinjemo sa susretima, s vremenom njihova učestalost raste jer nam je vrlo važan svakodnevni kontinuitet prije samog koncerta, tada osjećamo najveći napredak pa smo sigurniji i opušteniji – ono što je zapravo važno za koncert, to je da svi tehnički detalji budu pripremljeni tako da tehnički dio teče skoro pa nesvjesno … Publika to osjeća pa onda i koncert ispadne dobro.
Što bi još htjela postići u glazbenom svijetu, koje su ti želje i planovi? Jesi zadovoljna prilikama koje ti je Hrvatska dosad pružila?
Mogu reći da sam donekle imala sreću jer sam dosad imala priliku svirati ondje gdje sam i željela: sa Zagrebačkim solistima, pozvali su me da sviram s njima, nakon toga sam svirala sa Zadarskim komornim orkestrom, sudjelovala sam u nastupima brojnih ansambala i orkestara i imala sam privilegij i mogućnost biti pozvana da sviram s njima. Po tom pitanju srce mi je puno. Što bih još voljela, to je da se mogu više usredotočiti na kvartet, osjećam da imam prostora za napredak. I moram naći vremena da odem i slušam uživo druge kvartete, ne samo na Youtubeu, ili na CD-ima… To me stvarno zanima i želim to. Inače me solo karijera – trenutno, u ovoj fazi života – ne zanima: imala sam iskustva, stresno je to.
Dovoljno je što imaš solo dio u nastupu kvarteta, zar ne?
Tako je.
Koje su tvoje glazbene preferencije po pitanju repertoara? Siguran sam da si svirala desetke, možda i stotine skladbi dosad, što te najviše zanima, u sviranju kojih skladbi najviše uživaš?
Teško mi je reći… Možda zvuči kao klišej reći Mozart, ali ja se osjećam osobno vezana za njega jer smo rođeni na isti dan, 27. siječnja (smije se). Ali tako je s Mozartom, čak i kod ljudi koji se ne bave direktno klasičnom glazbom. Volim Brahmsa, Čajkovskog, Wagnera – otkrila sam ga prije par godina… Bach je fantastičan. Ali teško mi je imenovati samo nekoliko…
Primijetio sam da već obvezni dio programa Kvarteta Sebastian čine kompozicije suvremenih ili modernih hrvatskih skladatelja, često čak imate premijere takvih kompozicija.
To je nešto novo i za mene, puno tih djela nisam ni poznavala prije nego što sam se pridružila Kvartetu, zato mi je bilo veoma teško pristupiti takvoj glazbi. Ali Anđelko Krpan, koji je prva violina, vrlo je posvećen tom repertoaru. Ima ideju koju sam i ja preuzela: naime, mi smo u Hrvatskoj i sviramo Brahmsa, Mozarta, Čajkovskog itd.; idemo u Njemačku, ista stvar; ali kad idemo u Rusiju, ondje čuješ samo Čajkovskog, Rahmanjinova, dakle njihove skladatelje, a naše ne svira skoro nitko. Šteta je to, jer i Hrvatska ima sjajne glazbenike i skladatelje. Na početku moram priznati da to ne bi bio moj prvi izbor, ali s vremenom mislim da sam počela shvaćati bolje nego prije (smije se)…
Ovaj glazbeni jezik koji je ipakdrugačiji?
Da, mislim da su suvremeni skladatelji negdje „na rubu“… Ili ih voliš ili ih ne shvaćaš… Mislim da sam ja na putu.
Jesi imala priliku svirati skladbe rumunjskih autora?
Jesam! I moj je omiljeni glazbeni komad, koji sam često svirala u Hrvatskoj, BaladaCipriana Porumbescua (smije se). Također jedna priličnatipična skladba. Ali dala sam ga kao primjer jer sam njega najviše svirala. Probala sam i na Akademiji i imala šansu i u drugim prilikama… Htjela sam predstaviti baladu ljudima da mogu reći da su čuli nešto iz Rumunjske.
Koliko se često zapravo događa da se rumunjski komad izvodi na koncertu u Hrvatskoj? Rijetko, zar ne?
Vrlo, vrlo rijetko. Možda Enescu, ali vrlo rijetko.
Pomislio sam kako bi bilo sjajno i zanimljivo kad bi Kvartet Sebastian jednom svirao i jedan od Enescuovih kvarteta, čini mi se da je napisao dva-tri…?
Točno, ima ih nekoliko! Nedavno sam počela razgovarati s Anđelkom Krpanom, vidjet ćemo… Voljela bih i Kvartet je otvoren za to, bilo bi lijepo, zaista… Jer istina je da se Enescu ne čuje dovoljno ovdje.
Koji su planovi za budućnost, željela bi nastaviti studirati, slušatipredavanja na stranim sveučilištima?
Trenutno, u akademskoj godini koja slijedi, nisam sigurna… Htjela sam nakon što sam završila Akademiju, imala sam nekakve planove, čak i pozive, radi se o Švicarskoj i Nizozemskoj, ali život je bio takav da se u tom trenutku nisam mogla odazvati. Morala sam riješiti druge stvari: zaposlila sam se pa sam počela suradnju s Kvartetom Sebastian i nakon toga nisam više htjela ići, ima ovdje stvari koje me vežu…
I na osobnoj razini pretpostavljam…
I na osobnoj razini, normalno. Da, tako je bilo – voljela bih i mislim da imam još prostora za učenje, tisuću i jednu stvari koju trebam otkriti… Nadam se da neće ostati samo san.
Naravno. Puno uspjeha ti želim!
Hvala…
Osim ovog ciklusa koncerata u Zagrebu, u Koncertnoj Dvorani Vatroslava Lisinskog, posjećujete li i druge gradove u Hrvatskoj?
Da, osim onih u Lisinskom imamo ove godine – nadam se da ne pretjerujem – još nekih desetak koncerata. Ima mjesta kamo idemo stalno, svako ljeto: Senj, sad idemo u Petrinju, Čakovec… Da, otprilike desetak angažmana. Ne baziramo se samo na sezonu. Koncentracija koncerata najviša je tijekom sezone i zato je to, recimo, za nas najsvečaniji i najvažniji dio godine. Ali ne odmaramo tijekom ostatka godine, sviramo u drugim prigodama. Nedavno smo svirali na posljednjem ispraćaju Đela Jusića. Dva dana prije toga bila je 165. godišnjica smrti Vatroslava Lisinskog. Dakle sviramo svugdje, pomalo.
Pričala si mi kad smo se sreli prije i o svom sudjelovanju na koncertu u Rumunjskoj povodom rumunjskoga preuzimanja Predsjedništva Vijeća Europske Unije Rumunjske prije par mjeseci…
Jesam. Orkestar je bio sastavljen od članova orkestara iz svake države Europske Unije. Bilo je orkestara koji su poslali „svoje“ Rumunje za koncert što je po meni jako lijepo. Svi smo se našli u koncertnoj dvorani Rumunjski Atheneum u Bukureštu tri dana prije koncerta, imali smo dvije probe dnevno, ujutro i navečer, a dirigent je bio Rumunj, Maestro Ion Marin. Svirali smo „Eroicu“ i Devetu simfoniju L. van Beethovena… Bilo je prekrasno. Posebno me veseli da mnogi ljudi iz tog orkestra nisu nikad bili u Rumunjskoj i bilo mi je zanimljivo čuti mišljenja ljudi koji nemaju nikakve druge veze s ovom zemljom. Nisu svi bili jednako pozitivni, bilo je i rezerviranijih, ali većinu je Rumunjska oduševila i naravna srce k’o kuća.
A vjerujem da je Rumunjski Atheneum prekrasan…
Uistinu prekrasan. Vrlo lijep, jedinstven. Meni je isto bilo prvi put da sviram ondje.
Teodora, najljepša hvala na intervjuu.
Hvala tebi.
Prijevod: Oana Băcanu
