Româna în Croaţia
Dacă credeţi cumva că în Croaţia româna este o limbă rară care este maternă doar pentru câteva sute de români care trăiesc aici, vă înşelaţi. Această limbă sau, mai precis, variante ale acestei limbi sunt vorbite de un număr însemnat de locuitori din Croaţia – conform unor estimări, chiar până la 20.000! Aceasta pentru că dintre vorbitorii de limbă română, pe lângă cei care au venit din România sau Moldova (şi familiile lor), fac parte şi băieşii, dar nu trebuie să uităm nici unul dintre dialectele istorice ale limbii române – istroromâna.
Romii băieşi şi româna băieşilor
În Croaţia, minoritatea naţională romă vorbeşte trei limbi materne diferite – varietatea băiaşă a limbii române, romani (sau romaničhib– o limbă neoindiană a grupului indo-arian) şi albaneză. Conform estimărilor relevante, tocmai grupul romilor băieşi este cel mai numeros şi reprezintă aproximativ trei sferturi din minoritatea romă din Croaţia. Denumirea Bajašieste astăzi cea mai răspândită (dar nu şi singura) denumire în Croaţia şi este folosită şi de grupul etnic însuşi. În Europa de Sud-Est există grupuri foarte similare, care au ca limbă maternă variante ale limbii române şi care în trecut, la fel ca băieşii, confecţionau obiecte din lemn (albii, mături, tacâmuri din lemn şi altele). În Bosnia şi Herţegovina sunt Karavlasi, în Bulgaria Rudari şi Kopanari, în România rudari(în Croaţia există şi Ludari), băieşi şi lingurari, în Serbia Banjaši (Bajaši, Bejaši), rumunski sau vlaški Cigani, în Ungaria Beások, în Slovacia Bajaši şi Korytari (denumireaKoritari s-a folosit înainte şi în Croaţia pentru băieşi), în Ucraina Volohiş.a.m.d.
Aşezarea băieşilor pe teritoriul Croaţiei de astăzi este datată în mod diferit, fie la sfârşitul secolului al XVII-lea, fie la sfârşitul secolului al XVIII-lea (când exploatarea aurului a încetat şi băieşii se dedică ocupaţiei lor secundare, prelucrarea lemnului), dar se ştie în mod sigur că la mijlocul secolului al XIX-lea băieşii locuiau deja în Međimurje. Astăzi, băieşii sunt cei mai numeroşi în Međimurje şi Baranja, regiuni care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu făceau parte din Statul Independent al Croaţiei, ci din Ungaria, aşa că de aceea romii au reuşit probabil să evite trimiterea în lagărele de concentrare şi moartea. În afară de zonele menţionate, băieşii locuiesc şi în judeţele Sisak-Moslavina, Koprivnica-Križevci, Varaždin şi Brod-Posavina, fiind prezenţi şi în judeţele Virovitica-Podravina şi Bjelovar-Bilogora, precum şi într-o măsură mai mică în alte judeţe. În nord-vestul şi estul Croaţiei, băieşii reprezintă majoritatea romilor. În Municipiul Zagreb, judeţele Primorje-Gorski Kotar şi Istria sunt mai numeroşi membrii altor grupuri de romi, în special vorbitorii de romani.
În Croaţia, băieşii se pot deosebi după varietatea lingvistică a românei pe care o vorbesc, dar şi după alţi factori (ca de exemplu religie, numele de familie tipice etc.). Cele trei graiuri diferite ale dacoromânei vorbite de băieşi în Croaţia sunt: graiul ardelean, graiul muntean din Baranja şi graiul muntean ludăresc. În ceea ce priveşte caracteristicile fonologice şi unele morfologice, graiul muntean din Baranja şi graiul muntean ludăresc sunt mai asemănătoare, în timp ce graiul ardelean este mai diferit de celelalte două. Graiul ardelean este în principiu graiul băieşilor din nord-vestul Croaţiei, dar este vorbit şi în unele localităţi din Baranja şi judeţul Sisak-Moslavina. Denumirea de „ardelean” este legată şi de caracteristicile lingvistice ale acestui grai, care îl leagă de graiurile transilvănene ale dacoromânei. Graiul muntean din Baranja este, aşa cum arată şi numele, limitat la judeţul Osijek-Baranja. Vorbitorii graiului muntean ludăresc locuiesc în zona Sisak, Slavonski Brod şi, parţial, Kutina.
Specificul limbii române vorbite de băieşi constă în faptul că vorbitorii săi sunt separaţi de ceilalţi vorbitori de limba română, cel puţin de la mijlocul secolului al XIX-lea, deci este logic că în limba lor există un număr mai mare de împrumuturi din limba croată, în special cele care au fost necesare pentru a denumi concepte noi, cu care vorbitorii nu s-au întâlnit înainte de a ajunge aici. De asemenea, graiurile băieşilor sunt arhaice în raport cu limba română din România, deoarece păstrează limba pe care vorbitorii au adus-o cu ei atunci când au venit.
În ultima vreme putem observa din ce în ce mai mult influenţa negativă a limbii majoritare asupra păstrării limbii materne – de exemplu, copiii pe care i-am întâlnit într-o aşezare romă nu mai ştiau să spună ce vârstă au folosind numere româneşti, ci le foloseau pe cele croate.
În Croaţia există un număr relativ mic de publicaţii în româna băieşilor, iar limba nu este încă utilizată instituţional sau standardizată, însă reforma învăţământului din Croaţia are în vedere introducerea unei discipline opţionale – Limba şi cultura minorităţii naţionale rome (în conformitate cu aşa-numitul model C) pentru această minoritate, astfel încât putem să presupunem că utilizarea românei băieşilor în învăţământ va avea o contribuţie pozitivă la păstrarea competenţelor lingvistice.
Istroromâna
Din păcate, situaţia istroromânei nu este deloc bună în comparaţie cu cea a românei băieşilor. Astăzi, doar aproximativ două sute de oameni vorbesc acest dialect istoric al limbii române pe cale de dispariţie, la sud-vest de Učka în mai multe aşezări din Valea Boljunčica (Šušnjevica – Sušnjevicę/Šušnjevicę, Nova Vas – Noselo, Jesenovik – Sukodru, Brdo – Bârdo, Kostrčan – Kostârčån, Letaj – Letåj) şi într-un sat în Ćićarija (Žejane – Žejân).
Vorbitorii istroromânei sunt descendenţi ai aşa-numiţilor vlahi balcanici, care s-au stabilit într-un număr mai mare în Istria la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, iar după toponime ştim că au locuit în trecut într-o zonă mai mare decât în prezent. Este interesant de menţionat că, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, o limbă înrudită cu istroromâna era vorbită în zona insulei Krk (Dubašnica şi Poljica).
Dintre dialectele istorice ale limbii române, istroromâna are cele mai multe asemănări cu dacoromâna, dar există, totuşi, diferenţe însemnate. Potrivit unor lingvişti, sistemul vocalic al istroromânei este aproape la fel cu cel al dialectului čakavian. În ceea ce priveşte lexicul, acesta nu conţine elemente turceşti (cu excepţia celor provenite din dialectul čakavian) şi neo-greceşti, iar istro-româna nu prezintă nici fenomenele uniunii lingvistice balcanice. Influenţa croatei sau, mai bine spus, a dialectului čakavian este foarte mare, atât în lexic, cât şi în morfosintaxă.
Deşi există doar câteva publicaţii în istroromână, ea nu este totuşi o limbă folosită în mod instituţional. În ciuda efortului depus de unii entuziaşti, este de aşteptat ca această limbă să dispară, deoarece este vorbită astăzi de un număr foarte mic de oameni – cei mai tineri au în jur de treizeci de ani – iar transferul limbii de la părinte la copil este întrerupt.
Rumunjski u Hrvatskoj
Ako možda mislite da je rumunjski u Hrvatskoj rijedak jezik koji je materinski samo za nekoliko stotina Rumunja koji ovdje žive, varate se. Tim jezikom, točnije varijetetima tog jezika, govori značajan broj ljudi kod nas – prema nekim procjenama čak i do 20.000! Naime, u govornike rumunjskoga, osim ljudi koji su doselili iz Rumunjske ili Moldavije (i njihovih obitelji), možemo uključiti i govornike bajaškog rumunjskog, a osim toga, ne smijemo zaboraviti i na jedan od povijesnih dijalekata rumunjskoga – istrorumunjski.
Romi Bajaši i bajaški rumunjski
U Hrvatskoj romska nacionalna manjina govori tri različita materinska jezika – bajaški varijetet rumunjskoga, romski (odnosno romani ćhib– novoindijski jezik indoarijske skupine) i albanski. Prema relevantnim procjenama, upravo je skupina Roma Bajaša najbrojnija i čini oko tri četvrtine romske manjine u Hrvatskoj. Naziv Bajaši danas je u Hrvatskoj najrašireniji (ali ne i jedini) naziv koji koristi i sama etnička skupina, a diljem jugoistočne Europe postoje vrlo srodne skupine kojima je varijetet rumunjskoga materinski jezik i koje su se u prošlosti kao i Bajaši bavile izradom drvenih predmeta (korita, metla, drvenog pribora i sličnog). U Bosni i Hercegovini to su primjerice Karavlasi, u Bugarskoj Rudarii Kopanari, u Rumunjskoj rudari(u Hrvatskoj postoje Ludari), băieşii lingurari, u Srbiji Banjaši (Bajaši, Bejaši),rumunski ilivlaški Cigani, u Mađarskoj Beások, Slovačkoj Bajašii Korytari(naziv Koritari za Bajaše se ranije često koristio i kod nas), u Ukrajini Volohi itd.
Naseljavanje Bajaša na područje današnje Hrvatske različito se datira, od kraja 17. stoljeća, preko kraja 18. stoljeća (kada prestaje vađenje zlata te se Bajaši okreću svojem sekundarnom zanimanju, obradi drveta), no pouzdano se zna da su sredinom 19. stoljeća Bajaši već živjeli na području Međimurja. Danas su Bajaši najbrojniji u Međimurju i Baranji, područjima koja u vrijeme Drugog svjetskog rata nisu bila u sastavu NDH nego Mađarske, tako da su zbog tih okolnosti Romi vjerojatno uspjeli izbjeći smještanje u koncentracijske logore i smrt. Osim spomenutih područja, Bajaši još žive i u Sisačko-moslavačkoj, Koprivničko-križevačkoj, Varaždinskoj i Brodsko-posavskoj županiji, a prisutni su i u Virovitičko-podravskoj i Bjelovarsko-bilogorskoj županiji, a u manjem broju i u nekim drugim županijama. Na sjeverozapadu i istoku Hrvatske Bajaši čine većinu Roma. U Gradu Zagrebu, Primorsko-goranskoj i Istarskoj županiji brojniji su pripadnici ostalih jezičnih skupina Roma, ponajviše govornici romani ćhiba.
Bajaše u Hrvatskoj moguće je razlikovati po varijetetu bajaškog rumunjskog kojim govore, ali i po nekim drugim čimbenicima (npr. vjeroispovijesti, tipičnim prezimenima i sl.). Tri su različita varijeteta dakorumunjskoga kojima govore Bajaši u Hrvatskoj: erdeljski dijalekt, baranjski muntenski dijalekt i ludarski muntenski dijalekt. Po fonološkim, ali i po nekim morfološkim karakteristikama, baranjski i ludarski muntenski su sličniji, dok se erdeljski dijalekt više razlikuje od druga dva. Erdeljski je uglavnom dijalekt Bajaša sjeverozapada Hrvatske, a govore ga i u nekoliko naselja u Baranji i Sisačko-moslavačkoj županiji. Naziv „erdeljski“ vezan je i uz jezične karakteristike ovoga dijalekta koje ga vežu uz transilvanske dijalekte dakorumunjskog. Baranjski muntenski dijalekt je, kako mu ime govori, ograničen na Osječko-baranjsku županiju. Govornici ludarskog muntenskog žive na području Siska, Slavonskog Broda i djelomice Kutine.
Specifičnost bajaškoga rumunjskoga leži u činjenici da su njegovi govornici odvojeni od drugih govornika rumunjskoga barem od sredine 19. stoljeća, pa je logično što u jeziku postoji veći broj posuđenica iz hrvatskoga, pogotovo onih koje su bile potrebne za imenovanje novih pojmova s kojima se govornici nisu susreli prije dolaska na ova područja. Također, bajaški su dijalekti arhaični u odnosu prema rumunjskome iz Rumunjske, budući da čuvaju jezik koji su govornici donijeli sa sobom pri seobi.
U posljednje vrijeme sve više primjećujemo negativan utjecaj većinskog jezika na očuvanje materinskoga – tako primjerice djeca koju smo susreli u jednom romskom naselju više nisu znala reći koliko su stara koristeći rumunjske brojeve, nego su koristila hrvatske.
U Hrvatskoj postoji relativno mali broj publikacija na bajaškom rumunjskom, a jezik se institucionalno još uvijek ne koristi i nije standardiziran, no započeta kurikularna reforma predviđa uvođenje izbornog predmeta Jezik i kultura romske nacionalne manjine (po takozvanom modelu C) i za ovu manjinu, pa možemo pretpostaviti da će korištenje bajaškog rumunjskog u obrazovanju pozitivno doprinijeti očuvanju jezičnih kompetencija.
Istrorumunjski
Nažalost, situacija u vezi istrorumunjskog bitno je lošija u usporedbi s bajaškim rumunjskim. Tim visokougroženim povijesnim dijalektom rumunjskoga danas u Hrvatskoj govori samo dvjestotinjak ljudi jugozapadno od Učke u nekoliko naselja u dolini Boljunčice (Šušnjevica – Sušnjevicę/Šušnjevicę, Nova Vas – Noselo, Jesenovik – Sukodru, Brdo – Bârdo, Kostrčan – Kostârčån, Letaj – Letåj) i u jednom selu na Ćićariji (Žejane – Žejân).
Govornici istrorumunjskoga potomci su takozvanih balkanskih Vlaha koji su se u većem broju naselili u Istri na kraju 15. i početkom 16. stoljeća, a po toponimima znamo da su u prošlosti naseljavali veće područje nego danas. Zanimljivo je spomenuti da se do kraja 19. stoljeća na području otoka Krka (Dubašnica i Poljica) govorio jezik koji je bio srodan istrorumunjskome.
Od povijesnih dijalekata rumunjskoga, istrorumunjski je najsličniji dakorumunjskome, no ipak postoje i znatne razlike. Prema nekim lingvistima, glasovni sustav istrorumunjskoga gotovo je jednak čakavskome. Što se tiče leksika, u njemu nema turskih (osim onih koji su došli iz čakavskoga) i novogrčkih elemenata, a istrorumunjski ne pokazuje ni fenomene balkanskog jezičnog saveza. Utjecaj hrvatskoga, odnosno čakavskoga, vrlo je velik i u leksiku, ali i u morfosintaksi.
Iako na istrorumunjskome postoji nekoliko publikacija, to je ipak jezik koji nema svojih institucija. Unatoč naporu koji ulažu entuzijasti, za očekivati je kako će ovaj jezik nestati, budući da ga danas govori vrlo malen broj ljudi – najmlađi od njih su u tridesetim godinama – a prijenos jezika s roditelja na dijete prekinut je.
Napisao i preveo na rumunjski Petar Radosavljević
