După asemănarea lor!
Deși este autorul unor excelente nuvele destinate cititorilor adulți (de ex. Nucul lui Odobac), scriitorul român Emil Gârleanu (1878-1914) este cunoscut publicului larg prin volumul său de schițe pentru copii intitulat Din lumea celor care nu cuvântă. Cert este că literatura bună nu cunoaște limite de vârstă, așa că și adulții se vor delecta în egală măsură citind acest volum. Schițele Din lumea celor care nu cuvântă sunt de fapt povestiri foarte scurte despre animale și destinele lor – istorisind adesea despre moarte în lumea animalelor tocmai din perspectiva unui animal, fiind câteodată vorbă de un câine de la țară, fidel, dar bătrân iar câteodată de o musculiță nesăbuită și lacomă. Pentru cititorii revistei Verso am ales însă o schiță puțin diferită…
Na sliku njihovu!
Iako je autor izvrsnih novela namijenjenih odraslom čitateljstvu (npr. Odobacov orah), rumunjski književnik Emil Gârleanu (1878.-1914.) najpoznatiji je po zbirci crtica za djecu naslovljenoj Iz svijeta nemuštih. Dobra književnost, naravno, ne poznaje dobne granice, pa će u njima podjednako uživati i odrasli. Crtice Iz svijeta nemuštih zapravo su vrlo kratke priče o životinjama i njihovim sudbinama – često o smrti u životinjskome svijetu, i to upravo iz perspektive životinje, bilo da je to vjerni, ali ostarjeli seoski pas ili lakomislena i pohlepna mušica. Za čitatelje Versa izabrali smo ipak jednu nešto drugačiju…
Ivana Olujić
Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte.
Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios.
Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui.
De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină și-un fluture pe câte o floare; și-n mijlocul unei mreje, țesute între două crengi, un păianjen.
Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse:
— Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișareă-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata.
Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat.
— Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura.
Și șu-șu-șu, șu-șu-șu, se sfătuiră! Apoi, câteșipatru, veniră în fața Domnului.
— Ei? le întrebă Dumnezeu. Tu, broasco, ce sfat îmi dai?
— Înalt-preasfinte, zise broasca, priviți-mi ochii și faceți-i noii viețuitoare la fel.
— Bun! Dar tu, fluture?
— Priviți-mi trupul.
— Bun! Dar tu, albină?
— Priviți-mi aripile.
— Bun! Dar tu, păianjene?
— Priviți-mi picioarele.
— Bun! Foarte bine! răspunse Dumnezeu și zâmbi: ochi de broască, trup de fluture, aripi de albină și picioare de păianjen! Iată lighioana pe care o doreau ele!
Dihăinile se uitară una la alta.
— Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei.
Dar Dumnezeu blagoslovi în aer, apoi întinse palma. Și în mâna Domnului răsări, deodată, noua viețuitoare.
— Iată sora voastră. Vă place?
Cele patru sfătuitoare răspunseră, codindu-se:
— Da… mărite Doamne!…
Și Dumnezeu înțelese că noua viețuitoare era într-adevăr frumoasă.
Tocmai în clipa aceasta uite și-o șopârlă. S-o întrebe și pe asta, se gândi Dumnezeu.
— Ei, tu, șopârlă, ce zici că-i mai lipsește ființei acestea ca să se desăvârșească sfatul celor patru tovarășe ale tale?
— Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla.
— Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care se ridicase pe vârful degetului său.
Și așa, din răutatea celor cinci viețuitoare, zbură, pentru întâia oară pe pământ, nebunatica și gingașa libelulă.
Dar ar fi nedrept să nu se știe că dintre toate viețuitoarele numai rândunica fusese mărinimoasă. Ea rugă pe Dumnezeu să dea viață unei rândunele mai chipeșe ca ea. Și Dumnezeu îi făcu hatârul: însufleți lăstunul. Dar pentru inima cea bună a rândunicii o lăsă tot pe dânsa mai frumoasă.
Stvorio Bog gotovo sve zvijeri zemaljske. Ostalo mu još samo nekoliko da ih oživotvori. A te odluči načiniti po savjetu ostalih. Na taj će način moći upoznati i srce i um onih kojima je već prije udahnuo dušu.
I tako, po savjetu lava, koji je htio umanjiti tigrovu veličinu, stvori mačku, po ukusu patke, zavidne labudu, zaživi gusku, po volji slona, sklonoga ironiji, utjelovi miša. Posluša čak i magarca, koji ga zamoli da, umjesto da stvori još jedno živinče zemaljsko radije njemu izduži uši, pa će možda čuti pokoji skladniji zvuk.
Znao je Bog da će svako stvorenje na zemlji imati svoju svrhu; jer, što ih više bude, to će jedni drugima bolje pomagati; jer ni magarčevo uho neće uhvatiti slavujeve note, kako ni slonova veličina neće biti poruga miševoj malenkosti.
Zato je Svemogući hodao zemljom ispitujući i slušajući na sve strane. U jednom trenutku, odmarajući se na kamenu, razmišljao je kako bi stvorio još jedno leteće biće. Stade tražiti pogledom uokolo pa evo što ugleda: ispod lista, žaba; pčela i leptir svaki na svom cvijetu; a u sredini mreže ispletene između dviju grana, pauk.
Bog se nasmiješi, pozva ih k sebi pa im reče:
— Slušajte, stvorenja, danas vam želim darovati još jednog druga. Hoću čuti vaše savjete — kakvo i koje obličje da načinim. Idite i posavjetujte se među sobom pa se vratite kad stvar bude gotova.
Četiri bića povukla se na osamu poradi vijećanja.
— Pa dobro, dragi moji – napuhne se žaba – zar mi nismo dovoljni Presvetom? Toliko će stvorova biti na zemlji da nećemo imati što jesti. Hajde da mi stvorimo živinu kakvu nitko još nije vidio, valjda će ga to zadovoljiti.
I šu-šu-šu, šu-šu-šu, vijećaše oni! A onda svih četvero dođoše pred lice Gospodnje.
— I? – upita ih Bog. – Ti, žabo, što mi savjetuješ?
— Presveti – reče žaba — pogledajte moje oči i načinite iste takve novome stvorenju.
— Dobro! Leptiru, a ti?
— Pogledajte moje tijelo.
— Dobro! Pčelo, a ti?
— Pogledajte moja krila.
— Dobro! Pauče, a ti?
— Pogledajte moje noge.
— Dobro! Odlično! – odgovori Bog i nasmiješi se: oči žabine, tijelo leptirovo, krila pčelina i noge paukove! Eto zvijeri koju oni hoće!
Stvorovi se međusobno pogledaše.
— Hajde da i to vidimo – reče pčela, potiho, žabi.
Na to Bog blagoslovi u zraku, a onda ispruži dlan. I na ruci se Gospodnjoj odjednom pojavi novo stvorenje.
— Evo brata vašega. Dopada li vam se?
Četiri vijećnika odgovoriše oklijevajući:
— Da… uzvišeni Gospode!…
I Bog shvati da je novo stvorenje uistinu lijepo.
U tom trenutku eto i guštera. Da upita i njega, pomisli Bog.
— Hej, gušteru, što misliš da nedostaje ovom stvoru da se ispuni volja tvojih četiriju drugova?
— Moja okretnost, Gospode, odgovori gušter kiselo.
— Neka bude tako! Idi! – zapovijedi Bog novom biću koje se popelo se na vrh njegova prsta.
I tako, od pakosti onih pet stvorenja, poleti, prvi put na zemlji, nestašno i nježno vretence.
Ali ne bi bilo pošteno da se ne zna kako među svim stvorenjima samo lastavica bijaše plemenita. Ona zamoli Boga da udahne život lastavici naočitijoj od nje same. I Bog joj učini po volji: stvori piljka. Ali zbog dobra lastavičina srca, ona ostane ljepša.
Prijevod: Mihaela Štriga Zidarić
