Prijevod: Ana Brnardić Oproiu i Adrian Oproiu
Spectacol (Grăiește Scribul) Poftiți, poftiți în caleștile cerului, Stele, dragi dansatoare pe sârmă Sălbăticite la circul Lunatecului aruncător de cuțite - Eu sunt noul maestru Al trupei voastre heraldice: Voi pune la cale Un spectacol de gală. Poftiți, poftiți în caleștile cerului: Veți călători cu viteza-ntunericului Pe ale iubirii și urii Acum și în veac paralele Săbii maure. Poftiți, poftiți în caleștile cerului: Veți sorbi precum în pruncie Laptele matern al Căii Lactee Privind cum circular își iau zborul Din incubatoarele beznei Stoluri de lebede negre Zburând spre ecuatoarele reci. Poftiți, poftiți în caleștile cerului: Veți vedea brațele fățarnicei Venus Plecate din Milo Încă din illotempore În calea iubitului Purtând ca ofrandă pe tava pământului Capul Sfântului Io cel Nou. Poftiți, poftiți în caleștile cerului; Veți proba neprihănite veșminte Țesute în atelierele raiului Din diafana lână de aur. La dantelăria Infernului Brodată e doar monograma - Heliocentrica roză Care exprimă orbirea de sine. Poftiți, poftiți în caleștile cerului: Pe inocentul var pus la zid Veți viziona filmul de groază Al Aurorei. Veți trece dincolo de limesul umbrelor În țara barbară numită Lumină, În ficțiunea aceea Din peisajele minții. Mortal va fi spectacolul vostru. Monologul Himerei (Grăiește Ioan) 1. Sus, sus, bunule scrib, Sunt ele, uriașele peșteri Zidite-n divinele timpuri - În urechile lor De sfincși ai abisului, Pe eternele tronuri, Stau nouri în formă de creier - Cu ei ceru-ți gândește Sfâșierea de sine. 2. Fructul abstract De pe spinii Sophiei Și lunatecul lotus solar Ce-și cască precum înecații Gura lui roză Din noroaiele nopții, Date ți-au fost călăuze: În semnele lor ai deprins să citești Punctele cardinale Ale intrării și ale ieșirii Din pustia tăgadei. 3. Deasupra izvorului Empatiei Ostenit te apleci să te cureți De transhumanțele colbului; O poftă mai mare decât suferința Îți ia oboseala cu mâna - Îți dă în schimb o speranță Soră cu Moartea: Numele tainic al Poesiei Ar putea fi chiar numele tău! 4. Cuvintele vin să-și primească botezul În apele minții: Pe prapurii lor de porfiră, Așa cum dinții semințelor Sunt smulși în eter De firul de lună, La fel îți brodează și zorii Recolta de spice. O, Scribule, ce mărturie Că nu ești singur pe lume La utrenia imnului. 5. Rostești numărul numelui Și-n rama iluziei Dublul ți-l vezi Cu genunchiul la gura, Ținând în echilibru Balanța: Încrucișate, mâinile sale Fac semnu-armoniei. 6. Pe-un talger Metafora naște - Pe altul, în leagănul fără picioare, Plânge Simbolul. Scoți de la piept o tăbliță de lut, În două o frângi Ca pe-o bucată de pâine, Fericit că ai cu cine-mpărți Monologul Himerei: 7. – Eu sunt Tu, îi șoptești Prin sita luminii. – Tu sunt Eu, îți răspunde Prin hățișul de raze. – Tu ești El, te încumeți să-ntrebi Căutând pe furiș să-i descoperi în palme Cuneiformele jertfei. Dar nimeni nu-ți mai răspunde - Te trezești urcând pe Vârful Omul Cu mâinile-ntinse în vânt.
Ioan Metafora (Grăiește Scribul) Ce dor mi se făcuse de tine, Io, Ioan Botezătorul Ioan, Ioan Scărarul Ioan, Ioan Fără Țară Ioan, Ioan cel Groaznic Ioan, Ioan Lumina Lumii Ioan, Ce dor mi se făcuse de tine Io, Ioan Metafora Io. Îți aduceam flori ofilite în mâini, Mireasma maramelor morții Închinând-o pe treapta în care Talpa atâtor picioare săpase Spre mine-un Colisseum minor. Ce dor mi se făcuse de tine, Io, Mâna-mi urcând în văzduh a cosit Aerul plin de urlet de fiare - De frică-am uitat să mă port, De spaimă murisem în mine! Fie numele tău lăudat, Floare cu gâtul tăiat, Stâlp de Himeră-nghițit, Ochi ce-ngrozește-ngrozit, Țărână în care-i murit omorât, Fragă a ciumei oprită în gât, Vultur dinastic canonizat, Fie numele tău lăudat! Ce dor mi se făcuse de tine, Io, Din pricina unei femei de pe drum - Mergeam împotriva obrazului ei Și ea m-a cuprins blestemând: – Te sărut cu gâtul întins, Cu gâtul de spadă tăiat. Prin vânzare să fii cumpărat! M-aș fi lipsit chiar atunci de păcat, În cugetul meu să rămân încuiat, Dar Lebăda-n cer a cântat: – Ioan Metafora, Hristos a-nviat! Ce dor mi se făcuse de tine, Io, Cum altora li se face urât, Cum și mie mi se face urât Când fulgerul alb te hrănește C-un trăsnet, Ioan Metafora, Io.
Prin zid (Grăiește Ioan și Nu răspunde Nimeni) Un trăsnet își face loc în pat lângă mine, Mi-aduce mireasma femeii Și a cărării care mă poartă de viu Spre Ierusalim, Babilon, Alexandria, Bizanț. Șoapte aud intrând pe sub ușă. Magii bat la fereastră, cer adăpost: – Cu dragoste de adevăr te-ai zidit, Deschide, deschide, Ți-aducem prinos Lumina unui izvor. Frica mă sărută pe gură, Limba zăvorului tace Mușcată de-un spasm De nouă luni ruginit, Și trăsnetu-și face loc în pat lângă mine Și naște. Sânge văd intrând pe sub ușă. Copilul plânge în pat lângă mine. Și țipătul lui de mărgean Mă rănește, mă-mpinge mai la perete Și-n zid se deschide cărarea Care mă poartă de viu Spre Ierusalim, Babilon, Alexandria, Bizanț.
Bună dimineața, noapte (Grăiește Scribul) O, bună dimineața, noapte! Spune-mi, mileniul tău în ce an va veni? Până atunci, bătrân ucenic, Să deprind de la greieri Elocința și muzica. Ieri, cu grafitul arătătorului tău, Abia dacă am știut desena Pe negrul așternut al subteranei, Câteva inocente imagini: Cloșca chemându-și puii de aur Prin orezăriile cerului. Cântăreții Pe câmp adunând o recoltă De sunete. Undița unui fulger precis aruncată Sub podul palmei lipite de frunte. O grădină de rodii pe rod Plină de fructe ce vor roși Încolo, spre Paște. Mielul Zbătându-se pe trandafiri De jăratic. Mireasma ieșindu-ți Din gânduri. Bătrânețea șezând Cu voluptate întinsă la soare, Gata și ea să fie o muză-a Infernului. O, bună dimineața, noapte! Prin vinețiile tale fânețuri Gresia ascute Sărutul Pe buzele coasei. Îndrăgostiții grăbiți se ascund În odaia cealaltă a lumii - Cu împrumut sunt ei hărăziți Privirilor tale de mamă. Duios, ochiul tău E chiar acul Ce rănește dantela Din capul cocoșului.
Predstava (Govori Pisar) Izvolite, izvolite u nebeske kočije, Zvijezde, dragi plesači na žici Podivljali u cirkusu Mjesečara, bacača noževa – Ja sam novi meštar Vaše heraldičke trupe: Izvest ću vam Gala predstavu. Izvolite, izvolite u nebeske kočije: Putovat ćete brzinom mraka Na maorskim sabljama Ljubavi i mržnje Naporednih sada i navijeke. Izvolite, izvolite u nebeske kočije: Srkat ćete kao u djetinjstvu Majčino mlijeko Mliječnog puta Gledajući kako iz inkubatora tame Kružno izlijeću Jata crnih labudova Leteći prema hladnim ekvatorima. Izvolite, izvolite u nebeske kočije: Vidjet ćete ruke prijetvorne Venere Što je otišla iz Milosa Još inillotempore Ususret ljubavniku Noseći kao dar na zemljinu pladnju Glavu Svetog Ioa Novog. Izvolite, izvolite u nebeske kočije; Probat ćete bezgrešne odore Skrojene u rajskim krojačnicama Od dijafana zlatnog runa. U Čipkarnici Pakla Izvezen je samo monogram – Heliocentrična ruža Koja označava sljepilo prema sebi. Izvolite, izvolite u nebeske kočije: Na nevinom vapnu na zidu Vidjet ćete strašan film Aurore. Prijeći ćete onkraj limesa sjena U barbarsku zemlju zvanu Svjetlo, U tu fikciju Krajolika uma. Smrtonosna će biti vaša predstava. Himerin monolog (Govori Ivan) 1. Visoko, visoko, dobri pisaru, Nalaze se one, goleme špilje Sazdane u božansko doba – U njihovim ušima Sfinga bezdana, Na vječnim prijestoljima, Sjede oblaci u obliku mozga – Njima nebesa promišljaju Muku. 2. Apstraktno voće Sa Sofijina trnja I somnambul solarni lotus Koji zijeva kao utopljenici Svojim rumenim ustima Iz blata noći Tvoji su vodiči: U njihovim znakovima naučio si Kardinalne točke Ulaska i izlaska Iz pustinje poricanja. 3. Iznad izvora Empatije Umoran saginješ se da se očistiš Od transhumance praha; Žeđ od patnje veća Tvoj umor rukom ukloni – Zauzvrat ti da nadu Sestru Smrti: Tajno ime Poezije Moglo bi biti tvoje ime! 4. Riječi dolaze da prime krštenje U vodama uma: Na svojim ljubičastim zastavama, Kao što su zubi sjemenaka Iščupani u eteru Mjesečevim užetom, Tako ti i zore prošiju Žetvu klasja. O, Pisaru, kakva li dokaza Da nisi sam na svijetu Na jutarnjoj misi himne. 5. Izgovoriš ime broja I u zrcalu iluzije Vidjet ćeš svog dvojnika Brade naslonjene na koljeno, Držeć' Vagu u ravnoteži: Njegove ruke prekriže se Čineći znak harmonije. 6. Na jednoj plitici rodi se Metafora – Na drugoj, u kolijevci bez nogu, Plače Simbol. Izvučeš iz prsa glinenu pločicu, Prelomiš je napola Kao komad kruha, Sretan što imaš s kime podijeliti Monolog Himere: 7. – Ja sam Ti, šapućeš mu Kroz rešeto svjetla. - Ti si Ja, odgovori ti Kroz šiprag zraka. – Ti si On, usudiš se pitati dok mu krišom potražiš na dlanu klinasta pismena žrtve. Ali nitko ti više ne odgovara – Najednom se penješ na vrh Omul Rukama u vjetar ispruženim.
Ivan Metafora (Govori Pisar) Kako si mi nedostajao, Io, Ivane Krstitelju Ivane, Ivane Ljestvičaru Ivane, Ivane Bez Zemlje Ivane, Ivane Grozni Ivane, Ivane Svjetlosti Svijeta Ivane, Kako si mi nedostajao, Io, Ivane Metafora Io. Donosio sam ti cvijeće uvenulo u ruci, Miris marama smrti Polažući ga na stube u kojima su Tabani tolikih nogu udubili U meni maleni Kolosej. Kako si mi nedostajao, Io, Ruka mi je penjući se u uzduh pokosila Zrak ispunjen urlikom zvijeri – Od straha sam zaboravio kako se vladati, Od užasa sam umro u sebi! Sveti se ime tvoje, Cvijet kom glavu odvoje, Stup što ga Himera proguta učas, Užasnuto oko što sije užas, Prah u kom umre umoren, Plod kuge u grlu zaustavljen Dinastijski orao kanoniziran, Sveti se ime tvoje! Kako si mi nedostajao, Io, Zbog jedne žene na putu – Hodao sam prema njezinu licu I ona me zagrlila proklinjući: – Ljubim te izduženim vratom, Vratom koji presjek’o je mač. Budi kupljen prodajom! Mogao bih i bez grijeha tada, Ostati u mislima zatvoren zasvagda, Ali Labud u nebesima je pjevao: – Ivane Metafora, Krist je uskrsnuo! Kako si mi nedostajao, Io, Kao što se drugima smrači, Kao što se i meni smrači, Kad te bijela munja nahrani Gromom, Ivane Metafora, Io.
Kroz zid (Govori Ivan i ne odgovara Nitko) Munja se smjesti uz mene u krevet, Donese mi miris žene I puteljka koji me vodi živog Prema Jeruzalemu, Babilonu, Aleksandriji, Bizantu. Čujem šapat kako dopire kroz vrata. Magi kucaju na prozor, traže zaklon: – S ljubavlju prema istini zazidao si se, Otvori, otvori, Nosim ti dar Svjetlost izvora. Strah me ljubi u usta Jezik brave šuti Zahvaćen grčem Devet zahrđalih mjeseca I munja se smjesti u krevet uz mene I rađa. Vidim krv kako prodire kroz vrata. Dijete plače u krevetu pokraj mene. I njegov koraljni vrisak Rani me, gurne me uza zid I u zidu se otvori puteljak Koji me vodi živog Prema Jeruzalemu, Babilonu, Aleksandriji, Bizantu.
Dobro jutro, noći (Govori Pisar) O, dobro jutro, noći! Reci mi, koje će godine tvoje tisućljeće nastupiti? Dotad, stari šegrt, Usvojit ću od cvrčaka Elokvenciju i glazbu. Jučer, grafitom tvojeg kažiprsta, Jedva sam znao nacrtati Na crnoj postelji podzemlja, Nekoliko nevinih slika: Kvočka koja doziva svoje zlatne piliće Po nebeskim rižinim poljima. Pjevači Koji na polju skupljaju žetvu Zvukova. Štap munje precizno zabačen Pod most dlana pripijenog uz čelo. Voćnjak sa šipkom rodan Pun plodova koji će zarumenjeti Kasnije, oko Uskrsa. Janje Što otima se na užarenim Ružama. Miris što izvire Iz misli. Starost što sjeda Sladostrasno opružena na suncu, Spremna da i ona postane muza Pakla. O, dobro jutro, noći! U tvojim ljubičastim travnjacima Brus oštri Poljubac Na rubovima kose. Ljubavnici se žure sakriti U drugu sobu svijeta – Dani su na zajam Tvojem majčinom pogledu. Nježno, tvoje oko Zapravo je igla Što ranjava čipku Na pijetlovoj glavi.
Dervișul, cămașa de Mossul și Scribul (Răspunde Scribul) Fac un absolut balcanic exercițiu de yoga: Stau cu picioarele sub mine, clocesc, Ard gazul, fumez foi de aur, beau cafea «karamasson», Extrag rădăcina patrată din Ham & Ura & Pi – Ajung la un nou cod de legi al imperiilor. Sufletul meu, el da, un derviș, Prin geam își scoate cămila, Străbate o nomă, o satrapie, O provincie, un pașalâk. Se întoarce purificat, cu țărână pe cap, Își dă seama că-mi trebuie O subvenție, un combustibil, Un număr de aur. Îmi zice: gata, nebunule, pentru azi îți ajunge! Aud în întuneric foșnind o cămașă de Mossul – O femeie îmi sare de gât – pielea ei, o cămașă de Mossul. Sufletul meu, el da, un derviș, Vrea să danseze, vrea să-și exprime Extazul. Femeia adoarme: îi trece Orient-Expresul prin cap, Deraiază pe pernă. Un țipăt, trupul chircit, I se zbârcește, umilită, cămașa de Mossul. Sufletul meu, el da, un derviș, Îți pune pe ochi palmele-mi arse și țipă: – Vai, tu ești Scribul! Palmele tale Sunt două tăblițe de lut – Până în zori le voi descifra cuneiformele, Hrănindu-te cu memoria lor disperată! Sufletul meu, el da, un derviș, Îmi descrie pustia, himera, nerușinata Îmbrățișare între tatăl său și muma sa, Îmi înșfacă grumazul cu mâinile mele – Vrea să simt și el cât de fierbinte, Cât de puțină e viața. Derviš, košulja iz Mosula i Pisar (Odgovara Pisar) Izvodim apsolutno balkansku vježbu joge: Sjedim s nogama pod sobom, ljenčarim, Dokoličim, pušim zlatne listiće, pijem kavu «karamasson», Izvlačim kvadratni korijen iz Ham & Ura & Pi – Pronalazim novi zakonik careva. Moja je duša, o da, derviš, Kroz prozor izvuče devu, Prolazi nomom, satrapijom, Provincijom, pašalukom. Vraća se očišćena, posuta pepelom, Shvaća da mi treba Subvencija, gorivo, Zlatni broj. Kaže mi: eto, luđače, dosta za danas! Čujem kako u mraku šuška košulja iz Mosula – O vrat mi se ovjesi žena – njezina koža, košulja iz Mosula. Moja je duša, o da, derviš Želi plesati, želi izraziti Ekstazu. Žena zaspi: Orient-Express prolazi joj glavom, Izvrne se na jastuk. Vrisak, skvrčeno tijelo, Zgužva joj se, ponižena, košulja iz Mosula Moja je duša, o da, derviš, Na svoje oči položi moje vrele dlanove i viče: – Jao, ti si Pisar! Tvoji dlanovi Dvije su glinene pločice – Do jutra ćeš dešifrirati klinasto pismo, Hraneći se njihovim očajničkim pamćenjem! Moja je duša, o da, derviš, Opisuje mi pustinju, himeru, besramnu Zagrljaj njegova oca i njegove majke, Za potiljak me zgrabi mojim rukama – Želi i sam osjetiti koliko je kipuć Kako je kratak život. Prijevod: Ana Brnardić Oproiu i Adrian Oproiu
