ePrivacy and GPDR Cookie Consent by TermsFeed Generator

Dumitru M. Ion (1948-2022): Poezii / Pjesme

Prijevod: Ana Brnardić Oproiu i Adrian Oproiu

Spectacol
(Grăiește Scribul)


Poftiți, poftiți în caleștile cerului,
Stele, dragi dansatoare pe sârmă
Sălbăticite la circul
Lunatecului aruncător de cuțite -
Eu sunt noul maestru
Al trupei voastre heraldice:
Voi pune la cale
Un spectacol de gală.

Poftiți, poftiți în caleștile cerului:
Veți călători cu viteza-ntunericului
Pe ale iubirii și urii
Acum și în veac paralele
Săbii maure.

Poftiți, poftiți în caleștile cerului:
Veți sorbi precum în pruncie
Laptele matern al Căii Lactee
Privind cum circular își iau zborul
Din incubatoarele beznei
Stoluri de lebede negre
Zburând spre ecuatoarele reci.

Poftiți, poftiți în caleștile cerului:
Veți vedea brațele fățarnicei Venus
Plecate din Milo
Încă din illotempore
În calea iubitului
Purtând ca ofrandă pe tava pământului
Capul Sfântului Io cel Nou.

Poftiți, poftiți în caleștile cerului;
Veți proba neprihănite veșminte
Țesute în atelierele raiului
Din diafana lână de aur.
La dantelăria Infernului
Brodată e doar monograma -
Heliocentrica roză
Care exprimă orbirea de sine.

Poftiți, poftiți în caleștile cerului:
Pe inocentul var pus la zid
Veți viziona filmul de groază
Al Aurorei.
Veți trece dincolo de limesul umbrelor
În țara barbară numită Lumină,
În ficțiunea aceea
Din peisajele minții.

Mortal va fi spectacolul vostru.



Monologul Himerei
(Grăiește Ioan)

1.

Sus, sus, bunule scrib,
Sunt ele, uriașele peșteri
Zidite-n divinele timpuri -
În urechile lor
De sfincși ai abisului,
Pe eternele tronuri,
Stau nouri în formă de creier -
Cu ei ceru-ți gândește
Sfâșierea de sine.

2.

Fructul abstract
De pe spinii Sophiei
Și lunatecul lotus solar
Ce-și cască precum înecații
Gura lui roză
Din noroaiele nopții,
Date ți-au fost călăuze:
În semnele lor ai deprins să citești
Punctele cardinale
Ale intrării și ale ieșirii
Din pustia tăgadei.

3.

Deasupra izvorului Empatiei
Ostenit te apleci să te cureți
De transhumanțele colbului;
O poftă mai mare decât suferința
Îți ia oboseala cu mâna -
Îți dă în schimb o speranță
Soră cu Moartea:
Numele tainic al Poesiei
Ar putea fi chiar numele tău!

4.

Cuvintele vin să-și primească botezul
În apele minții:
Pe prapurii lor de porfiră,
Așa cum dinții semințelor
Sunt smulși în eter
De firul de lună,
La fel îți brodează și zorii
Recolta de spice.
O, Scribule, ce mărturie
Că nu ești singur pe lume
La utrenia imnului.

5.

Rostești numărul numelui
Și-n rama iluziei
Dublul ți-l vezi
Cu genunchiul la gura,
Ținând în echilibru Balanța:
Încrucișate, mâinile sale
Fac semnu-armoniei.

6.

Pe-un talger Metafora naște -
Pe altul, în leagănul fără picioare,
Plânge Simbolul.
Scoți de la piept o tăbliță de lut,
În două o frângi
Ca pe-o bucată de pâine,
Fericit că ai cu cine-mpărți
Monologul Himerei:

7.

– Eu sunt Tu, îi șoptești
Prin sita luminii.
– Tu sunt Eu, îți răspunde
Prin hățișul de raze.

– Tu ești El, te încumeți să-ntrebi
Căutând pe furiș să-i descoperi în palme
Cuneiformele jertfei.
Dar nimeni nu-ți mai răspunde -
Te trezești urcând pe Vârful Omul	
Cu mâinile-ntinse în vânt.


Ioan Metafora
(Grăiește Scribul)

Ce dor mi se făcuse de tine, Io,
	Ioan Botezătorul Ioan,
	Ioan Scărarul Ioan,
	Ioan Fără Țară Ioan,
	Ioan cel Groaznic Ioan, 
	Ioan Lumina Lumii Ioan,
Ce dor mi se făcuse de tine
	Io, Ioan Metafora Io.

Îți aduceam flori ofilite în mâini,
Mireasma maramelor morții
Închinând-o pe treapta în care
Talpa atâtor picioare săpase
Spre mine-un Colisseum minor.

Ce dor mi se făcuse de tine, Io,
	Mâna-mi urcând în văzduh a cosit
	Aerul plin de urlet de fiare -
	De frică-am uitat să mă port,
De spaimă murisem în mine!

Fie numele tău lăudat,
	Floare cu gâtul tăiat,
	Stâlp de Himeră-nghițit,
	Ochi ce-ngrozește-ngrozit,
	Țărână în care-i murit omorât,
	Fragă a ciumei oprită în gât,
	Vultur dinastic canonizat,
Fie numele tău lăudat!
Ce dor mi se făcuse de tine, Io,
Din pricina unei femei de pe drum -
Mergeam împotriva obrazului ei
Și ea m-a cuprins blestemând:
	– Te sărut cu gâtul întins,
	Cu gâtul de spadă tăiat.
	Prin vânzare să fii cumpărat!
M-aș fi lipsit chiar atunci de păcat,
În cugetul meu să rămân încuiat,
Dar Lebăda-n cer a cântat:
	– Ioan Metafora, Hristos a-nviat!

Ce dor mi se făcuse de tine, Io,
Cum altora li se face urât,
Cum și mie mi se face urât
Când fulgerul alb te hrănește
C-un trăsnet, Ioan Metafora, Io.
Prin zid
(Grăiește Ioan și Nu răspunde Nimeni)


Un trăsnet își face loc în pat lângă mine,
Mi-aduce mireasma femeii
Și a cărării care mă poartă de viu

	Spre Ierusalim,
	Babilon,
	Alexandria,
	Bizanț.

Șoapte aud intrând pe sub ușă.
Magii bat la fereastră, cer adăpost:

	– Cu dragoste de adevăr te-ai zidit,
	Deschide, deschide,
	Ți-aducem prinos
	Lumina unui izvor.

Frica mă sărută pe gură,
Limba zăvorului tace
Mușcată de-un spasm
De nouă luni ruginit,
Și trăsnetu-și face loc în pat lângă mine
Și naște.

Sânge văd intrând pe sub ușă.
Copilul plânge în pat lângă mine.
Și țipătul lui de mărgean

Mă rănește, mă-mpinge mai la perete
Și-n zid se deschide cărarea
Care mă poartă de viu

	Spre Ierusalim,
	Babilon, 
	Alexandria,
	Bizanț.

Bună dimineața, noapte 
(Grăiește Scribul)


O, bună dimineața, noapte!
Spune-mi, mileniul tău în ce an va veni?
Până atunci, bătrân ucenic,
Să deprind de la greieri
Elocința și muzica.
Ieri, cu grafitul arătătorului tău,
Abia dacă am știut desena
Pe negrul așternut al subteranei,
Câteva inocente imagini:

	Cloșca chemându-și puii de aur
	Prin orezăriile cerului. Cântăreții
	Pe câmp adunând o recoltă
	De sunete.

	Undița unui fulger precis aruncată
	Sub podul palmei lipite de frunte.
	O grădină de rodii pe rod
	Plină de fructe ce vor roși
	Încolo, spre Paște. Mielul
	Zbătându-se pe trandafiri
	De jăratic. Mireasma ieșindu-ți
	Din gânduri.
	Bătrânețea șezând
	Cu voluptate întinsă la soare,
	Gata și ea să fie o muză-a
	Infernului.

O, bună dimineața, noapte!
Prin vinețiile tale fânețuri
Gresia ascute
Sărutul
Pe buzele coasei.
Îndrăgostiții grăbiți se ascund
În odaia cealaltă a lumii -
Cu împrumut sunt ei hărăziți
Privirilor tale de mamă.

Duios, ochiul tău
E chiar acul
Ce rănește dantela
Din capul cocoșului.
Predstava
(Govori Pisar)


Izvolite, izvolite u nebeske kočije,
Zvijezde, dragi plesači na žici
Podivljali u cirkusu
Mjesečara, bacača noževa –
Ja sam novi meštar
Vaše heraldičke trupe:
Izvest ću vam
Gala predstavu.

Izvolite, izvolite u nebeske kočije:
Putovat ćete brzinom mraka
Na maorskim sabljama
Ljubavi i mržnje
Naporednih sada i navijeke.

Izvolite, izvolite u nebeske kočije:
Srkat ćete kao u djetinjstvu
Majčino mlijeko Mliječnog puta
Gledajući kako iz inkubatora tame
Kružno izlijeću
Jata crnih labudova
Leteći prema hladnim ekvatorima.

Izvolite, izvolite u nebeske kočije:
Vidjet ćete ruke prijetvorne Venere
Što je otišla iz Milosa
Još inillotempore
Ususret ljubavniku
Noseći kao dar na zemljinu pladnju
Glavu Svetog Ioa Novog.

Izvolite, izvolite u nebeske kočije;
Probat ćete bezgrešne odore
Skrojene u rajskim krojačnicama
Od dijafana zlatnog runa. 
U Čipkarnici Pakla
Izvezen je samo monogram – 
Heliocentrična ruža
Koja označava sljepilo prema sebi.

Izvolite, izvolite u nebeske kočije:
Na nevinom vapnu na zidu
Vidjet ćete strašan film
Aurore.
Prijeći ćete onkraj limesa sjena
U barbarsku zemlju zvanu Svjetlo,
U tu fikciju
Krajolika uma.

Smrtonosna će biti vaša predstava.



Himerin monolog
(Govori Ivan)

1.

Visoko, visoko, dobri pisaru,
Nalaze se one, goleme špilje
Sazdane u božansko doba – 
U njihovim ušima
Sfinga bezdana,
Na vječnim prijestoljima,
Sjede oblaci u obliku mozga – 
Njima nebesa promišljaju
Muku.

2.

Apstraktno voće
Sa Sofijina trnja
I somnambul solarni lotus
Koji zijeva kao utopljenici
Svojim rumenim ustima
Iz blata noći
Tvoji su vodiči:
U njihovim znakovima naučio si
Kardinalne točke
Ulaska i izlaska
Iz pustinje poricanja.

3.

Iznad izvora Empatije
Umoran saginješ se da se očistiš
Od transhumance praha;
Žeđ od patnje veća
Tvoj umor rukom ukloni –
Zauzvrat ti da nadu
Sestru Smrti:
Tajno ime Poezije
Moglo bi biti tvoje ime!

4.

Riječi dolaze da prime krštenje
U vodama uma:
Na svojim ljubičastim zastavama,
Kao što su zubi sjemenaka
Iščupani u eteru
Mjesečevim užetom,
Tako ti i zore prošiju 
Žetvu klasja.
O, Pisaru, kakva li dokaza
Da nisi sam na svijetu
Na jutarnjoj misi himne.

5.

Izgovoriš ime broja
I u zrcalu iluzije
Vidjet ćeš svog dvojnika
Brade naslonjene na koljeno,
Držeć' Vagu u ravnoteži:
Njegove ruke prekriže se
Čineći znak harmonije.

6.

Na jednoj plitici rodi se Metafora – 
Na drugoj, u kolijevci bez nogu,
Plače Simbol.
Izvučeš iz prsa glinenu pločicu,
Prelomiš je napola
Kao komad kruha,
Sretan što imaš s kime podijeliti
Monolog Himere:

7. 

– Ja sam Ti, šapućeš mu
Kroz rešeto svjetla.
- Ti si Ja, odgovori ti
Kroz šiprag zraka.

– Ti si On, usudiš se pitati
dok mu krišom potražiš na dlanu
klinasta pismena žrtve.
Ali nitko ti više ne odgovara – 
Najednom se penješ na vrh Omul
Rukama u vjetar ispruženim.

Ivan Metafora
(Govori Pisar)

Kako si mi nedostajao, Io,
	 Ivane Krstitelju Ivane,
	 Ivane Ljestvičaru Ivane,
	 Ivane Bez Zemlje Ivane,
	 Ivane Grozni Ivane,
	 Ivane Svjetlosti Svijeta Ivane,
Kako si mi nedostajao,
	Io, Ivane Metafora Io.

Donosio sam ti cvijeće uvenulo u ruci,
Miris marama smrti
Polažući ga na stube u kojima su
Tabani tolikih nogu udubili
U meni maleni Kolosej.

Kako si mi nedostajao, Io,
	 Ruka mi je penjući se u uzduh pokosila
	 Zrak ispunjen urlikom zvijeri – 
	 Od straha sam zaboravio kako se vladati,
Od užasa sam umro u sebi!

Sveti se ime tvoje,
	Cvijet kom glavu odvoje,
	Stup što ga Himera proguta učas,
	Užasnuto oko što sije užas,
	Prah u kom umre umoren,
	Plod kuge u grlu zaustavljen 
	Dinastijski orao kanoniziran,
Sveti se ime tvoje!
Kako si mi nedostajao, Io,
Zbog jedne žene na putu –
Hodao sam prema njezinu licu
I ona me zagrlila proklinjući:
	– Ljubim te izduženim vratom,
	Vratom koji presjek’o je mač.
	Budi kupljen prodajom! 
Mogao bih i bez grijeha tada,
Ostati u mislima zatvoren zasvagda,
Ali Labud u nebesima je pjevao:
	– Ivane Metafora, Krist je uskrsnuo!

Kako si mi nedostajao, Io,
Kao što se drugima smrači,
Kao što se i meni smrači,
Kad te bijela munja nahrani
Gromom, Ivane Metafora, Io.
Kroz zid
(Govori Ivan i ne odgovara Nitko)


Munja se smjesti uz mene u krevet,
Donese mi miris žene
I puteljka koji me vodi živog

	Prema Jeruzalemu,
	Babilonu,
	Aleksandriji,
	Bizantu.

Čujem šapat kako dopire kroz vrata.
Magi kucaju na prozor, traže zaklon:

	– S ljubavlju prema istini zazidao si se,
	Otvori, otvori,
	Nosim ti dar
	Svjetlost izvora.

Strah me ljubi u usta
Jezik brave šuti
Zahvaćen grčem
Devet zahrđalih mjeseca
I munja se smjesti u krevet uz mene
I rađa.

Vidim krv kako prodire kroz vrata.
Dijete plače u krevetu pokraj mene.
I njegov koraljni vrisak

Rani me, gurne me uza zid
I u zidu se otvori puteljak
Koji me vodi živog

	Prema Jeruzalemu,
	Babilonu,
	Aleksandriji,
	Bizantu.

Dobro jutro, noći
(Govori Pisar)


O, dobro jutro, noći!
Reci mi, koje će godine tvoje tisućljeće nastupiti?
Dotad, stari šegrt,
Usvojit ću od cvrčaka
Elokvenciju i glazbu.
Jučer, grafitom tvojeg kažiprsta,
Jedva sam znao nacrtati
Na crnoj postelji podzemlja,
Nekoliko nevinih slika:

	Kvočka koja doziva svoje zlatne piliće
	Po nebeskim rižinim poljima. Pjevači
	Koji na polju skupljaju žetvu
	Zvukova.

	Štap munje precizno zabačen
	Pod most dlana pripijenog uz čelo.
	Voćnjak sa šipkom rodan
	Pun plodova koji će zarumenjeti
	Kasnije, oko Uskrsa. Janje 
	Što otima se na užarenim
	Ružama. Miris što izvire
	Iz misli.
	Starost što sjeda
	Sladostrasno opružena na suncu,
	Spremna da i ona postane muza
	Pakla.

O, dobro jutro, noći!
U tvojim ljubičastim travnjacima
Brus oštri
Poljubac
Na rubovima kose.
Ljubavnici se žure sakriti
U drugu sobu svijeta – 
Dani su na zajam
Tvojem majčinom pogledu.

Nježno, tvoje oko
Zapravo je igla
Što ranjava čipku
Na pijetlovoj glavi.
Dervișul, cămașa de Mossul și Scribul
(Răspunde Scribul)


Fac un absolut balcanic exercițiu de yoga:
Stau cu picioarele sub mine, clocesc,
Ard gazul, fumez foi de aur, beau cafea «karamasson»,
Extrag rădăcina patrată din Ham & Ura & Pi –
Ajung la un nou cod de legi al imperiilor.

	Sufletul meu, el da, un derviș,
	Prin geam își scoate cămila,
	Străbate o nomă, o satrapie,
	O provincie, un pașalâk.
	Se întoarce purificat, cu țărână pe cap,
	Își dă seama că-mi trebuie
	O subvenție, un combustibil,
	Un număr de aur.

Îmi zice: gata, nebunule, pentru azi îți ajunge!

Aud în întuneric foșnind o cămașă de Mossul –
O femeie îmi sare de gât – pielea ei, o cămașă de Mossul.
	Sufletul meu, el da, un derviș,
	Vrea să danseze, vrea să-și exprime
	Extazul.
Femeia adoarme: îi trece Orient-Expresul prin cap,
Deraiază pe pernă.
Un țipăt, trupul chircit,
I se zbârcește, umilită, cămașa de Mossul.
	Sufletul meu, el da, un derviș,

	Îți pune pe ochi palmele-mi arse și țipă:
– Vai, tu ești Scribul! Palmele tale
Sunt două tăblițe de lut –
Până în zori le voi descifra cuneiformele,
Hrănindu-te cu memoria lor disperată!

Sufletul meu, el da, un derviș,
Îmi descrie pustia, himera, nerușinata
Îmbrățișare între tatăl său și muma sa,
	Îmi înșfacă grumazul cu mâinile mele –
	Vrea să simt și el cât de fierbinte,
	Cât de puțină e viața.



Derviš, košulja iz Mosula i Pisar
(Odgovara Pisar)

Izvodim apsolutno balkansku vježbu joge:
Sjedim s nogama pod sobom, ljenčarim,
Dokoličim, pušim zlatne listiće, pijem kavu «karamasson»,
Izvlačim kvadratni korijen iz Ham & Ura & Pi –
Pronalazim novi zakonik careva.

	Moja je duša, o da, derviš, 
	Kroz prozor izvuče devu,
	Prolazi nomom, satrapijom,
	Provincijom, pašalukom.
	Vraća se očišćena, posuta pepelom,
	Shvaća da mi treba
	Subvencija, gorivo,
	Zlatni broj.

Kaže mi: eto, luđače, dosta za danas!

Čujem kako u mraku šuška košulja iz Mosula –
O vrat mi se ovjesi žena – njezina koža, košulja iz Mosula.
	Moja je duša, o da, derviš
	Želi plesati, želi izraziti
	Ekstazu.
Žena zaspi: Orient-Express prolazi joj glavom,
Izvrne se na jastuk.
Vrisak, skvrčeno tijelo,
Zgužva joj se, ponižena, košulja iz Mosula
	Moja je duša, o da, derviš,

	Na svoje oči položi moje vrele dlanove i viče:
– Jao, ti si Pisar! Tvoji dlanovi
Dvije su glinene pločice – 
Do jutra ćeš dešifrirati klinasto pismo,
Hraneći se njihovim očajničkim pamćenjem!

Moja je duša, o da, derviš,
Opisuje mi pustinju, himeru, besramnu
Zagrljaj njegova oca i njegove majke,
	Za potiljak me zgrabi mojim rukama – 
	Želi i sam osjetiti koliko je kipuć
	Kako je kratak život.


Prijevod: Ana Brnardić Oproiu i Adrian Oproiu
 

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.