Un an bogat în evenimente
Godina ispunjena događanjima
Asociația Românilor din Republica Croația a organizat în cursul anului 2024 o serie de evenimente pentru comunitatea românească din Croația, dar și pentru toți cei interesați de cultura română. În ianuarie, membrii Asociației s-au întâlnit ca să sărbătorească Ziua Culturii Naționale, iar în februarie au sărbătorit Ziua Francofoniei. Festivalul Primăverii Românești la Asociație a devenit deja tradiție, dar de această dată a fost organizat împreuna cu Comunitatea națională a bulgarilor din Republica Croația, cele două popoare păstrând unele obiceiuri comune de primăvară. Cu această ocazie, pentru cei mici a fost organizat un atelier de confecționat mărțișoare
La începutul lunii mai Asociația, la invitația Secției pentru literatură a Oficiului pentru coordonarea consiliilor și reprezentanților minorităților naționale din Zagreb, în colaborare cu Catedra de Limba și Literatura română a Facultății de Științe Umaniste și Sociale a Universității din Zagreb, a organizat evenimentul intitulat „Seara literaturii române”, constând într-o succintă prezentare a literaturii române contemporane , urmată de lectura unor fragmente din poezia și proza românești în traducere. O altă manifestație devenită în ultimii ani tradițională este Ziua Universală a iei, sărbătorită în luna iunie. Cu această ocazie, Muzeul Țăranului Român din București a prezentat publicului croat o mică parte a din colecția sa de ii vechi. Anul acesta Ziua Iei a venit cu o surpriză plăcută: la Asociație a fost prezentat numărul 6 – primul număr tipărit – al revistei Verso.
Ziua Limbii Române se sărbătorește pe 31 august, dar în Asociația această zi s-a sărbătorit în prima parte a lunii septembrie 2024. Invitata Diana Tivu, ilustrator și autor pentru copii, a organizat, la Zagreb și la Rijeka, ateliere pentru copiii. Tot în septembrie, în colaborare cu Consulatul onorific din Split s-a sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor. În luna octombrie, orașul Split a mai găzduit și expoziția Satul românesc – tradiții și obiceiuri.
Pentru începutul lunii decembrie se pregătește un eveniment deosebit, dedicat în primul rând copiilor, cu ocazie zilei Sf. Nicolae,.
Asociația a participat și la evenimentele Catedrei de limba și literatura română (Festivalul limbilor).
O noutate importantă este și faptul că site-ul oficial al Asociației este în construcție.
Ivana Olujić
Udruga Rumunja u Republici Hrvatskoj organizirala je tijekom 2024. godine niz događanja namijenjenih rumunjskoj zajednici u Hrvatskoj, ali i svima zainteresiranima za rumunjsku kulturu. U siječnju su se članovi Udruge sastali da proslave Dan rumunjske kulture, a u veljači su obilježili Dan frankofonije. Rumunjski proljetni festival u Udruzi već je tradicionalan, ali ovaj je put organiziran u zajedno s Nacionalnom zajednicom Bugara u Republici Hrvatskoj, budući da su Rumunjima i Bugarima neki običaji vezani uz dolazak proljeća zajednički. Tim je povodom za mališane održana i radionica izrade martenica.
Početkom svibnja, na poziv Sekcije za književnost Koordinacije vijeća i predstavnika nacionalnih manjina grada Zagreba, a u suradnji s Katedrom za rumunjski jezik i književnost Filozofskog fakulteta Sveučilišta u Zagrebu, Udruga je organizirala događaj naslovljen „Večer rumunjske književnosti“, na kojem je najprije sažeto predstavljena suvremena rumunjska književnost, a zatim je slijedilo čitanje prijevoda rumunjske proze i poezije. Još je jedna manifestacija posljednjih godina postala tradicionalna – Dan rumunjske košulje, koji se slavi u lipnju. Tada je bukureštanski Muzej rumunjskoga seljaka hrvatskoj publici predstavio mali dio svoje zbirke starih košulja. Ove je godine Dan rumunjske košulje stigao s lijepim iznenađenjem: predstavljen je 6. broj časopisa Verso, naš prvi tiskani broj.
Dan rumunjskoga jezika slavi se 31. kolovoza, ali u Udruzi je obilježen u prvoj polovici rujne. Gošća Udruge, autorica i ilustratorica knjiga za djecu Diana Tivu, održala je u Zagrebu i u Rijeci radionice za djecu. Također u rujnu, u suradnji s Počasnim konzulatom u Splitu obilježen je Europski dan jezika. U istom je gradu u listopadu organizirana i izložba Rumunjsko selo – tradicije i običaji.
Početkom prosinca priprema se poseban događaj povodom dana Sv. Nikole, posvećen prije svega djeci.
Udruga je sudjelovala i u događanjima Katedre za rumunjski jezik i književnost (Festival jezika).
Važna je novost da je u pripremi i službena web-stranica Udruge.