Amebe Amebe se dijele, množe, dijeleći množe, množeći dijele sve otkada sam u školi prije pedeset godina za njih čuo. Mijenjao sam mjesta, radio svašta, vidio i čuo svašta, spavao i bio budan, a one su se u blizini, daleko, širom svijeta, a možda i svemira dijelile, množile, množeći dijelile, zbrajale, bez obzira što se događalo sa mnom i oko mene. Kako su se kretale mijenjale su oblik, izbacivale lažne nožice, zaokruživale njima hranu, proždirale je, a ako nije bilo vlage učahurivale su se i čekale priliku, a onda raspolovljivale, dijelile, množile u vodi, vlažnoj zemlji, čovjeku, životinjama, knjigama, slikama, bilo gdje, kao da to nije ništa, kao da je to sasvim razumljivo i normalno. - Ej vi, jednostanični jadu, sada mi vas je dosta, umoran sam od vaše rasprostranjenosti i ustrajnosti. A da se pritom o milijunima godina i ne govori. Kada bih znao kako, rado bih vas izbacio iz svoje glave, svoga života, sjećanja. Imam potrebu za točkom. Dijelite se, množite, množeći dijelite izvan moje misli, moga sna negdje daleko, negdje najdalje, negdje bilo gdje, negdje nigdje.
Amibe Amibele se divid, se înmulţesc, divizându-se se înmulţesc, înmulţindu-se se divid de când în urmă cu cinzeci de ani am auzit de ele în şcoală. Am schimbat locuri, am lucrat orice, am văzut şi-am auzit orice, am dormit şi-am fost treaz, iar ele în apropiere, depărtare, în lumea largă, dar poate şi-n spaţiu s-au divizat, înmulţit, s-au divizat înmulţindu-se, s-au adunat fără legătură cu ce se-ntâmpla cu mine şi în jurul meu. Mişcându-se şi-au schimbat formele, şi-au scos picioruşe false, au împresurat cu ele hrana, au devorat-o, iar dacă n-a fost umezeală, s-au încapsulat şi-au aşteptat ocazia, apoi s-au înjumătăţit, s-au divizat, s-au înmulţit în apă, în pământ reavăn, în oameni, animale, cărţi, tablouri, pretutindeni, ca şi cum n-ar fi mare lucru, ca şi cum ar fi complet normal şi de-nţeles. - Hei voi, nenorociţi monocelulari, mi s-a luat acum de voi, sunt obosit de răspândirea şi de-ncăpăţânarea voastră. Fără să mai vorbim de milioanele de ani. Dacă aş şti cum, bucuros v-aş arunca din capul meu, din viaţa mea, din amintire. Am nevoie de punct. Divizaţi-vă, înmulţiţi-vă, divizaţi-vă înmulţindu-vă în afara gândului, visului meu, undeva departe, undeva cel mai departe, undeva oriunde, undeva niciunde.
Dolazi noć, ili kako se to već zove Dolazi noć, ili kako se to već zove. Te riječi kažeš svojim riječima. Što ćemo, moje riječi, pitaš ih. Ti misliš da pitaš njih, a one drže da tebe pitaju. Tko bi tu trebao kome odgovoriti? Dolazi noć, noć se ne može zaustaviti. To ti kažeš njima, to kažu one tebi. Tko kome to kaže? Što ćemo? Pitaš ti, pitaju one. A noć je na prozoru. Prozor je riječ. Gdje je prozor? Dolazi noć. Tvoja noć, njihova noć. Noć koju se ne može zaustaviti. O moje riječi, vas sam jedino imao. I mi smo tebe jedino imale, kažu. Tko je tu koga imao? O čemu je bila riječ? Čiji su ovo upitnici, pitaš ti, pitaju one, pitaju upitnici. Ali to je sada ionako svejedno, i tebi i njima. Dolazi noć, noć, ili kako se to već zove. Upalite svijeću, kažeš riječima, upali svijeću, kažu one tebi. A gdje je svijeća, pitaš ti njih. Gdje je svijeća, pitaju one tebe. Gdje je svijeća, pitate zajedno.
Vine noaptea, sau cum se mai numeşte Vine noaptea, sau cum se mai numeşte. Aceste cuvinte le spui în cuvintele tale. Ce ne facem, cuvintele mele, le-ntrebi. Tu crezi că le-ntrebi pe ele, dar ele-o ţin că te-ntreabă pe tine. Cine ar trebui aici să răspundă cui? Vine noaptea, noaptea nu se poate opri. Asta le spui tu lor, asta îţi spun ele ţie. Cine ce spune cui? Ce ne facem? întrebi tu, întreabă ele. Iar noaptea e la geam. Geamul e cuvânt. Unde e geamul? Vine noaptea. Noaptea ta, noaptea lor. Noaptea care nu se poate opri. O cuvintele mele, doar pe voi v-am avut. Şi noi doar pe tine te-am avut, spun. Cine a avut pe cine aici? Despre ce era vorba? Ale cui sunt aceste întrebări, întrebi tu, întreabă ele, întreabă întrebările. Dar asta îți este de-acum totuna, şi ţie şi lor. Vine noaptea, noaptea, sau cum se mai numeşte. Aprindeţi lumânarea, le spui cuvintelor, aprinde lumânarea, îţi spun ele. Dar unde-i lumânarea, le-ntrebi tu. Unde-i lumânarea, te întreabă ele. Unde-i lumânarea, întrebaţi împreună.
Malo straha Malo straha dok spavam, uz nekoga spavam. Malo straha dok se budim i kanim hodati. Malo straha dok hodam, gledam i iznenada stanem. Malo straha.
Puţină teamă Puţină teamă când dorm, dorm lângă cineva. Puţină teamă cand mă trezesc şi pornesc la plimbare. Puţină teamă când merg, privesc şi mă opresc subit. Puţină teamă.
Požar Jedan mali požar cigarete u ustima. Jedan mali skriveni požar u haljini. Jedan mali požar u riječi, možda u grobu. Jedan veliki požar na brodu usred oceana. Jedan u kojem gori Europa. Jedan u košnici i sreći, jedan u glavi kobre, drugi u brojevima, u kosi kraljice, na vratima crkve. Može li se reći gori naš rođendan? Jedan veoma mali u otrovu, jedan u bakteriji i različitoj gamadi što sliči na osušene suze. Jedan požar u požaru, požar babuška. Jedan u knjizi, rukavici. Puno malih i velikih požara što su došli iz različitih imena. Požar Dubrovnika. Požar u kojem kao u snu, gori čitava Zemlja. Požar kiše. Požar kamena u vapnenici. Lijepa boja požara. Izuzetan mir koji nastaje kada sve prođe. Požar zvan žena. Radost svakog mjesta, pojave i vremena stišće u sebi požar. Obasjani Heraklit, radosne bolest i smrt koje poznaju vatru. Požar životinja i svakog stabla, betona koji gori kao list s pjesmom na sebi. Požar na odlagalištima smeća. Požar ludila, ludilo požara. Požar čitavih gradova, prašume, knjige, mrtvaca. Požari rata i budućnosti kojima pomaže vjetar. Požar svemira. Požar mogućeg i nemogućeg. Požar jednog čitavog dana koji se malo odigao od tla i gori kao misao. Gore vozila i svaka brzina. Požar odsutnih i prisutnih, požar nerođenih, neba i međuprostora, pustoši, nevinosti i grijeha. Požar krtičnjaka. Noć gori iz najcrnijeg, srce gori, raj gori, svi gore u loncu neljubavi. Požar podvale, kraja. Nema rubnog požara. Požar kalendara, povijesti, uzurpatora, svetaca, požar ulaza i izlaza, informacije i mirnoće, arhitekture, labirinta, požar pogleda, svačijeg djetinjstva i jezika. Požar samoće, požar davno izgorenog. U požaru nema reda, nema nereda. Požar jedino zajedništvo.
Incendiu Un mic incendiu de ţigări pe buze. Un mic incendiu ascuns în rochie. Un mic incendiu în cuvinte, poate în mormânt. Un incendiu mare pe vapor, în largul oceanului. Unul în care arde Europa. Unul în stup şi-n fericire, unul în capul cobrei, altul în numere, în părul reginei, pe uşile bisericii. Se poate oare spune arde ziua naşterii noastre? Unul foarte mic în otravă, unul în bacterii şi-n diverşi paraziţii ce seamană cu lacrimile uscate. Un incendiu în incendiu, incediu matrioşcă. Unul în carte, în mănușă. Multe incendii mari şi mici care-au venit din diferite nume. Incendiul Dubrovnikului. Incendiu în care, precum în vis, arde Pământul întreg. Incendiul ploii. Incendiul pietrei din cuptorul de var. Culoarea frumoasă a incendiului. Liniştea splendidă care se iveşte când trece totul. Incendiul numit femeie. Bucuria fiecărui loc, a fiecărui fenomen şi timp stoarce în sine incendiul. Iluminatul Heraclit, bucuroase boala şi moartea care cunosc focul. Incendiul animalelor şi al fiecărui copac, betonul care arde precum o coală de hârtie cu o poezie pe ea. Incendiu la depozitele de deşeuri. Incendiul nebuniei, nebunia incendiului. Incendiul tuturor oraşelor, al junglelor, al cărţilor, al morţilor. Incendiile războiului şi ale viitorului pe care le ajută vântul. Incendiul universului. Incendiul posibilului şi al imposibilului. Incendiul unei zile-ntregi care s-a ridicat puţin de la pământ şi arde ca un gând. Ard maşinile şi orice viteză. Incendiul celor prezenţi şi al celor absenţi, incendiul nenăscuţilor, al cerului şi-al interspaţiilor, al pustiului, al inocenţei şi-al păcatului. Incendiul mușuroaielor de cârtiță. Noaptea arde din cea mai mare negură, inima arde, raiul arde, toţi ard în cazanul neiubirii. Incendiul înşelăciunii, al sfârşitului. Nu există incendiu marginal. Incendiul calendarului, al istoriei, uzurpatorilor, sfinţilor, incendiul intrărilor şi ieşirilor, al informaţiei şi al liniştii, al arhitecturii, labirintului, incendiul privirii, al copilăriei şi limbii fiecăruia. Incendiul singurătăţii, incendiul celor arse de demult. În incendiu nu este ordine, nu este dezordine. Incendiul este singura comuniune.
San Susrećem u snu pjesnika Dragu I. Postoji li još Lastovo pita me. Postoji kažem. O, pa to je divno, to me neobično veseli, kaže on.
Visul Îl întâlnesc în vis pe poetul Drago I. Încă mai există Lastovo? mă întreabă. Există spun. O, ce superb, mă bucur nespus de mult, spune el.
Lula Volio bih da imam lulu. Da imam lulu sada kada stvari gubim mogao bih je izgubiti i tražiti po kući i izvan kuće čitav dan, možda i duže. Preturio bih sve police, torbe i druga mjesta gdje je obično držim i čuvam i onda bih je našao ili je ne bih našao i zbog toga bio radostan ili tužan kako je to i normalno kod uspjeha i neuspjeha traženja. To bi bilo, kažem, da imam lulu, ali kako nikada nisam imao i nemam lulu, izgubit ću u prvoj prilici nešto od onoga što imam već dugo i to tražiti i zbog toga ludovati i očajavati. To će vjerojatno biti nešto što nije tako zamamno za traženje kao lula. Lula je doista napravljena da je ruka drži, traži, nalazi, ne nalazi, gubi i da se njome bavi i kada je nema, kao da je ključ, točnije, ključ za nešto.
Luleaua Mi-ar plăcea să am o lulea. Dacă aş avea o lulea acum când pierd lucrurile aş putea s-o pierd şi s-o caut prin casă şi afară din casă toată ziua, poate mai lung. Aş întoarce pe dos toate sertarele, gențile şi altele locuri unde o țin de obicei şi o păstrez şi atunci aş găsi-o sau n-aş găsi-o şi din acest motiv aş fi bucuros sau trist precum e şi normal după succesul ori eşecul căutării. Aşa ar fi, zic, dacă aş avea o lulea, dar fiindcă niciodată n-am avut şi nici nu am o lulea, voi pierde cu prima ocazie ceva din ceea ce am demult şi am să caut asta şi-am să înnebunesc, să disper. Va fi probabil ceva ce nu este atât de atrăgător de căutat ca o lulea. Luleaua este într-adevăr făcută mâna s-o țină, s-o caute, s-o găsească, să n-o găsească, să o piardă şi să se ocupe de ea chiar când nu este, ca şi cum ar fi o cheie, mai precis, o cheie pentru ceva.
Dani Morao bih čitati Bibliju. Velika, crna gleda me s police. Morao bih čitati, a strah me od toliko riječi, misli, imena, priča, od toliko opomena, mudrosti, namjera, od dalekog glasa sive ozbiljnosti. Morao bih čitati, strah me što ne čitam, strah me toga straha. Morao bih čitati, a samo okrećem glavu i otvaram prozor. Što bi čovjek da nema prozora?
Zile Ar trebui să citesc Biblia. Mare, neagră, mă priveşte de pe raft. Ar trebui să citesc, dar mi-e teamă de atâtea cuvinte, gânduri, nume, poveşti, de atâtea avertizări, înțelepciuni, intenții, de îndepărtata voce a gravității cenuşii. Ar trebui să citesc, mă tem de faptul că nu citesc, mi-e teamă de această teamă. Ar trebui să citesc, dar doar întorc capul şi deschid fereastra. Ce s-ar face omul dacă n-ar fi ferestre?
Dani Oni su bijelo, oni su žuto, oni su crno i crveno, ponekad modro i zeleno, oni su naša temeljna boja, u njima vrijeme jabuke sadi.
Zile Ele sunt albul, ele sunt galbenul, Ele sunt negrul şi roşul, uneori violetul şi verdele ele sunt culoarea noastră fundamentală în ele timpul sădeşte mere
Kiša Kada te više ne bude, bit ćeš kiša i povremeno padati po Dubrovniku. Rominjat ćeš, pljuštati, sipiti, šumiti po krovovima, ulicama, stablima, po vrtovima, glavama, kišobranima: bit ćeš na svemu i na pojedinostima, takva će biti narav tvojih dolazaka. Poslije toliko uspinjanja silazit ćeš u svačiju žeđ; žeđ ljudi, stvari, kuća i životinja, nicat ćeš, rasti, cvasti, blistati na svakom licu. Na jednoj i na drugoj strani neba bit će tvoje nebo. Već vidiš nekoga tko predvečer na Trećem konalu izlazi na terasu i gleda kako raspoređuješ zvučnu tapiseriju po moru, Lokrumu, zidinama, pločnicima i vlažiš zvukove dominikanskih zvona, udarce godina i Zelenaka. Grad će biti u zraku, bit će na zemlji, utjeha imena, glazba što preskače sebe i silazi stubama u smirenu ludost. Tko pruži ruku kroz prozor doznat će da je svuda i da je sam, jedna sjena slobodna od budućnosti. A zatim? Zatim će pretrčati pas, zatim će se smiriti brodovi, zatim će se ribe primaknuti površini, zatim će sveta u niši izaći iz sna, djevojka obrisati lice – i ti ćeš prestati.
Ploaia Când nu vei mai fi, vei fi ploaie şi-n răstimpuri vei cădea peste Dubrovnik. Vei burniţa, vei răpăi, vei picura, vei foşni pe-acoperişuri, străzi, copaci, pe grădini, capuri, umbrele: vei fi peste tot şi în cele individuale, astfel vor fi venirile tale. După atâta urcare vei coborî în setea fiecăruia; setea oamenilor, a lucrurilor, a caselor şi animalelor, vei răsări, vei creşte, vei înflori, vei străluci pe fiecare faţă. De-o parte şi de cealaltă a cerului va fi cerul tău. Deja vezi pe cineva care în lăsatul serii pe numărul trei din Konal iese pe terasă şi priveşte cum întinzi tapiseria sunătoare pe mare, pe Lokrum, pe ziduri, trotuare şi umezeşti sunetele clopotelor dominicane, loviturile anilor, ale Zelenţilor. Oraşul va fi în aer, pe pământ, nume care alină, muzică sărindu-se pe sine şi coborând treptele într-o nebunie împăcată. Cine întinde mâna prin fereastră va afla că este pretutindeni şi că e singur, o umbră slobozită de viitor. Şi apoi? Apoi va alerga un câine, apoi se vor calma vapoarele, apoi peştii vor veni la suprafaţă, apoi un sfânt din firidă va ieşi din vis, o fată îşi va şterge faţa – şi tu vei înceta. Traducere de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić
