Cosmin Perța: Literatura în vremea Covidului / Književnost u doba korone

Cosmin Perța / Foto @Alexandra Turcu

În vremuri de pandemie, criza medicală este întotdeauna dublată aproape imediat de crize economice. Și, din păcate, toate crizele economice majore afectează în primul rând sectoarele culturale. Cultura este primul lucru la care omul renunță, nu pentru că ar fi un lux, ci pentru că majoritatea oamenilor nu cred că reprezintă o condiție necesară supraviețuirii. Știți chestionarul acela cu ce cărți ai lua cu tine pe o insulă pustie? Este tot o iluzie culturală. În realitate, oamenii nu ar lua cărți cu ei pe o insulă pustie. Poate unii ar lua Biblia sau o carte de rugăciuni și poate cei mai mulți ar lua un manual de supraviețuire scris de Bear Grylls. Doar cei împătimiți, cei care se hrănesc din literatură așa cum alții se hrănesc cu mâncare, ar lua cu ei romane și volume de poezie, le-ar lua poate chiar în loc de cuțit și de sfoară. Dar aceștia sunt tot mai puțini și ar muri oricum primii, pentru că ei nu sunt niște supraviețuitori în teritoriul realității, ci al imaginației. Și imaginația a ajutat întotdeauna omenirea să evolueze, dar nu să supraviețuiască.
Să nu ne mai amăgim așadar. Literatura nu este pentru mase și e firesc să rămână un refugiu doar pentru cei puțini și care au chemare, la fel ca cei aleși care se îndreaptă spre zonele ezoterice și mistice. Se cuvine să spunem că mulți se vor iluziona că au această chemare. Așa cum mulți cred că au atins un nivel superior de înțelegere a lumii și au evoluat spiritual accesând concepte din ortodoxie, budism sau brahmanism prin intermediul cărților sau al cursurilor de dezvoltare personală, tot așa mulți vor citi literatură de consum crezând că înțeleg literatura și le place, fără a avea însă acces la marea literatură.
O platitudine adevărată: un om care citește are intrare în mai multe lumi, ca șifonierul lui C.S Lewis, uși înspre realități alternative și poate chiar trăi fragmente din mai multe vieți altfel inaccesibile. Literatura acționează ca un portal. Toate aceste „lecturi” vin cu mici doze de experiență umană reală. Literatura te învață chestii. Despre lume, despre natura umană și mai ales despre interacțiunea dintre ele. Literatura bună te provoacă să gândești, să evoluezi prin chestionarea veridicității acestor realități alternative. Și nu, nu oferă niciodată soluții. Un filosof român îmi spunea odată că literatura bună este ca o ceapă, dai la o parte foiță după foiță căutând sensul, iar la final sensul nu se găsește acolo, ci în motivele pentru care ai desfăcut ceapa și l-ai căutat. Tot conform lui, literatura de consum este ca o prună, o desfaci, găsești sâmburele și crezi că acesta este sensul, explicația. Dar sâmburele acela în sine este inutil. Nu a făcut altceva decât să te oprească din căutare, să te stopeze din evoluție.
Am făcut această alegorie pentru a explica de ce literatura bună creează dependență. Pentru că „tripul” ei nu se termină niciodată. Și la fel ca un toxicoman vei râvni să te arunci dintr-un univers în altul, dintr-o poveste în alta. Dar la fel ca toxicomanii, dependenții de literatură sunt marginalizați, ostracizați, priviți cu neîncredere și frică. În spațiile sociale publice, cineva cu o cultură literară mai complexă decât cea din meme-uri, comentarii ready-made și lecturi obligatorii este pus la colț ca tocilar sau, mai rău, ca ciudat. Așa că cititorii împătimiți se retrag în grupurile lor, în „secte” literare în care nu le e frică să își discute pasiunile. Așa cum fac gamerii, așa cum fac apicultorii. Doar că aceste grupuri sunt mici, tot mai mici și tot mai specializate, și nu vor putea niciodată să susțină singure o întreagă industrie a cărții. De asta în vremuri de pandemie și criză economică proliferează literatura de consum și reeditările din clasici, iar literatura contemporană de calitate are foarte puține șanse.
Într-o piață de carte minusculă, cum este cea din România, se închid edituri, se închid colecții, se fac restructurări abuzive, iar principalul criteriu de selecție redevine vandabilitatea. Da, e tragic, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se ivise o rază de speranță pentru un public mai larg, mai divers și pentru literatura contemporană. După ani și ani de eforturi, totul este nivelat din nou. Dar asta nu înseamnă că literatura contemporană moare, ci doar că se retrage din nou în umbră. Scriitorii buni vor scrie în continuare și editorii buni îi vor publica în continuare, cu riscuri și sacrificii. Până la urmă unii vor ajunge și la publicul pe care îl merită. În vremuri de pandemie, succesul literaturii bune este mai mult o loterie decât o proiecție logică. E război și ca în orice război mulți vor muri pe drum, unii vor fi uitați pe nedrept, alții vor deveni eroi pe nedrept, dar câțiva, cu siguranță câțiva vor reuși să câștige reduta și să înfigă steagul, iar cărțile lor vor deveni poate clasice peste două, trei generații. Nu mai e însă un război pe echipe sau armate. E fiecare pe cont propriu, pe barba și pe literatura lui. Totul e să nu te oprești, pentru că sigur vei fi spulberat.

U doba pandemije zdravstvenu krizu gotovo odmah prate i gospodarske krize. A svaka velika gospodarska kriza pogađa, nažalost, prije svega kulturne sektore. Kultura je prva stvar od koje čovjek odustaje, ne zato što bi bila luksuz nego zato što većina ljudi ne vjeruje da predstavlja nužan uvjet za preživljavanje. Znate onaj upitnik, koje biste knjige ponijeli sa sobom na pusti otok? I to je kulturna iluzija. U stvarnosti, ljudi sa sobom na pusti otok ne bi ponijeli knjige. Možda bi neki uzeli Bibliju ili molitvenik, a možda bi većina ponijela kakav priručnik za preživljavanje autora Beara Gryllsa. Samo bi ovisnici, oni koji se hrane književnošću kako se drugi hrane jelom, ponijeli sa sobom romane i knjige poezije, možda bi ih čak uzeli umjesto noža i konopa. Ali tih je sve manje i ionako bi umrli prvi, jer oni nisu oni koji preživljavaju na tlu stvarnosti nego mašte. A mašta je uvijek pomagala čovječanstvu da evoluira, ali ne da preživi.
Nemojmo se, dakle, više zavaravati. Književnost nije za mase i prirodno je da ostane utočište samo za malobrojne koji imaju poziv, poput onih odabranih koji se zapućuju prema ezoteričnim, mističnim zonama. Treba reći da će se mnogi zanositi iluzijom da imaju taj poziv. Kao što mnogi vjeruju da su dosegli viši nivo poimanja svijeta i da su duhovno evoluirali upoznajući se s pojmovima pravoslavlja, budizma ili brahmanizma posredstvom knjiga ili tečajeva za osobni razvoj, isto će tako mnogi čitati trivijalnu književnost uvjereni da razumiju književnost i da je vole, iako im zapravo velika književnost ostaje nedostupna.
Stvar je zapravo banalna: čovjek koji čita ima pristup u više svjetova, poput ormara C. S. Lewisa, ima vrata koja vode u alternativne stvarnosti i može čak proživjeti djeliće više života koji mu inače ne bi bili dostupni. Književnost djeluje poput portala. Sva ta „lektira“ dolazi s malenim dozama stvarnoga ljudskog iskustva. Književnost te uči stvarima. O svijetu, o ljudskoj prirodi i osobito o njihovu međudjelovanju. Dobra književnost izaziva te da misliš, da evoluiraš propitkujući vjerodostojnost tih alternativnih stvarnosti. I ne, nikada ne nudi rješenja. Jedan rumunjski filozof rekao mi je jednom da je dobra književnost kao glavica luka, skidaš sloj po sloj u potrazi za smislom, a na koncu se smisao ne nalazi ondje, nego u razlozima zbog kojih si počeo otvarati luk i tražiti smisao. Opet prema njemu, trivijalna je književnost kao šljiva, otvoriš je, nađeš jezgru i misliš da je to smisao, objašnjenje. Ali ta je jezgra sama po sebi beskorisna. Samo je zaustavila tvoju potragu, spriječila tvoju evoluciju.
Posegnuo sam za ovom alegorijom da bih objasnio zašto dobra književnost izaziva ovisnost. Jer „trip“ koji uzrokuje nikada ne završava. I čovjek će poput narkomana stremiti da se baci iz jednoga univerzuma u drugi, iz jedne priče u drugu. Ali kao i narkomani, ovisnici o književnosti izvrgnuti su marginalizaciji, ostracizmu, na njih se gleda s nepovjerenjem i sa strahom. U javnim društvenim prostorima netko s književnom kulturom kompleksnijom od one temeljene na memovima, ready-made komentarima i obaveznoj lektiri dospijeva u kut kao štreber ili, još gore, kao čudak. Zato se čitatelji ovisnici povlače u svoje grupe, u književne „sekte“ u kojima se ne boje raspravljati o svojim strastima. Onako kako to čine gameri, kako to čine pčelari. Samo što su te grupe malene, sve manje i sve specijaliziranije, i nikada neće moći same podupirati cijelu industriju knjige. Zato u vremenu pandemije i gospodarske krize cvatu trivijalna literatura i nova izdanja klasika, a suvremena kvalitetna književnost ima vrlo slabe šanse.
Na tako majušnome tržištu knjiga kakvo je rumunjsko, zatvaraju se izdavačke kuće, ukidaju se kolekcije, provode se nakaradna restrukturiranja, a glavni kriterij selekcije postaje ponovo prodajni potencijal. Da, tragično je, tim više što se zadnjih godina bio pojavio tračak nade za širu, raznovrsniju publiku i za suvremenu književnost. Poslije godina i godina napora, sve je iznova na početku. Ali to ne znači da suvremena književnost umire, ona se samo ponovo povlači u sjenu. Dobri pisci i dalje će pisati, a dobri urednici i dalje će objavljivati, uz rizike i odricanja. Na koncu će neki doprijeti i do publike koju zaslužuju. U doba pandemije uspjeh dobre književnosti više je lutrija negoli logična projekcija. To je rat i kao u svakome ratu mnogi će usput umrijeti, neki će biti nepravedno zaboravljeni, drugi će nepravedno postati herojima, ali nekoliko, nekoliko će ih zasigurno uspjeti osvojiti tvrđavu i zabiti zastavu, a njihove će knjige za dva ili tri naraštaja možda postati klasici. No to više nije rat timova ili vojski. Svatko je tu za svoj račun, za svoju kožu i svoju književnost. Bit je da se ne zaustaviš, jer će te sigurno zdrobiti.

Prijevod: Ivana Olujić

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus