Prije zime
Dakle te večeri u parku
kad sam načas bila vrana u masnom kaputu
pod kojim sam nosila tebe, još manju pticu
i zabadala pogledom crne grane
u ionako crno nebo
i ranije, jutrom u parku
jer sam dugo gladila
plišanu koru breze da iz nje izađe
nešto nerazgovijetno i divlje,
mlijeko ili zvonce
nanjušio nas je snijeg.
Tebe, jer si tek došla i sve oko tebe bliješti.
I tek zatim kapi
koje vukle smo za sobom kao kišnu tintu
i zaštitničko oko na mom vranjem tijelu
i tebe, pticu na mom srcu
i trenutak poslije, i grane koje plutaju na nebu
dok se večer zatvara
po drugim šavovima nego jučer
nanjušio nas je snijeg.
Jer sam u kaputu nosila svježinu,
još ne pitomu, kože i obrva, tekuć svemir,
čas ježa, čas ribu, čas paprenu metvicu –
a ti si disala brzo i plitko,
drveće je nježno silazilo da te omiriši
prije zime, prije slijetanja
velikih, masnih ptica.
Hodale smo ispred snijega,
svečana tijela iznutra obloženog vunom
svih prvih klavirskih koncerata.
I za nama plašt
tamnoplavog neba s crnom čipkom
od rijetkog, napuštenog granja.
Înainte de iarnă
Așadar în acea seară în parc
când pentru o clipă am fost o cioară într-un palton unsuros
sub care te purtam pe tine, și mai mică pasăre
și înțepam cu privirea crengile negre
dintr-un cer oricum prea negru
și devreme, dimineața în parc
pentru că am mângâiat îndelung
coaja de pluș a mesteacănului ca din ea să iasă
ceva nedeslușit și sălbatic,
lapte sau clopot
ne-a adulmecat zăpada.
Pe tine, pentru că tocmai ai sosit și totul în jurul tău strălucește.
Și de abia mai apoi picurii
pe care îi trăgeam după noi precum o cerneală de ploaie
și ochiul protector de pe corpul meu de cioară
și pe tine, pasăre pe inima mea
iar un moment mai apoi și crengile care plutesc pe cer
pe când seara se închide
sub alte cusături decât ieri,
ne-a adulmecat zăpada.
Pentru că în palton purtam prospețimea,
încă neîmblânzită, a pielii și a sprâncenelor, un univers lichid,
o clipă arici, o clipă pește, o clipă foaie de mentă –
iar tu respirai repede și fără adâncime,
copacii au coborât ușor să te miroasă
înainte de iarnă, înainte de aterizarea
păsărilor mari și unsuroase.
Mergeam înaintea zăpezii,
corpuri solemne pe dinăuntru căptușite cu lâna
tuturor concertelor pentru pian.
Iar în urma noastră mantia
unui cer albastru închis cu o dantelă neagră
de ramuri rare, abandonate.
Slučajno drvo
Ja sam drvo, slučajno drvo svojoj kćeri.
Dodirne me jer sam hrapavo, jer imam korijen
čijih pet prstiju viri iz zemlje, za njena mala stopala.
Moje oči su razmještene po listovima,
na vjetru podrhtavaju
i okreću se za svojom kćeri.
Kćeri su užareni planeti i tek što se cvijeće
ujutro pridigne s postelje,
ti planeti već gore među laticama.
Drveće ne poznaje način
na koji te kćeri vole i prisvajaju.
Samo slijede listovima okrugle vatre
koje spuštaju se niz stabljike,
trče niz obronke do mrzlog potoka,
u roju sitnih dlanova.
I moja majka je slučajno drvo.
Ujutro ustanem, skuham kavu
i sa šalicom hodam po njenom korijenju
u kojem su se ohladili vlakovi,
zarasle misli i naježio se par vlati.
Stopalima sviram po hladnim tipkama
i znam da je to jedna obična, blaga sreća.
Copac întâmplător
Sunt un copac, un copac întâmplător pentru fiica mea.
Mă atinge pentru că sunt scorțos, pentru că am o rădăcină
ale cărei cinci degete se ivesc din pământ, pentru tălpile ei mici.
Ochii mei sunt răsfirați prin frunze,
tremură în bătaia vântului
și se întorc după fiica mea.
Fiicele sunt planete dogoritoare și de îndată ce floarea
se ridică dimineața din așternuturi,
planetele ard deja printre petale.
Copacii nu cunosc felul în care
aceste fiice iubesc și însușesc.
Ei observă doar frunzele focurilor rotunde
care coboară pe tulpină,
care aleargă pe coastă până la pârâul rece,
într-un roi de palme mărunte.
Și mama mea e un copac întâmplător.
Mă scol de dimineață, pregătesc cafeaua
și cu ceașca în mână merg pe rădăcina ei
în care s-au răcit trenurile,
au năvălit gândurile și s-au zbârlit câteva fire de păr.
Cu tălpile cânt pe pedalele reci
și știu că asta e o fericire blândă, obișnuită.
Druga sestra
Dobro je imati sestru. Sestra cvate rano,
prije biljaka, prije mjeseca
i pernatih životinja.
Ona je prvo nebožansko svjetlo pod krovom,
jasna žarulja, ravna i dobra ploča
stola za blagovanje.
I kad me upitaju za porodicu
sve je lako objasniti
osim tog zlatnog praha, koji sipi
iz lijepog noćurka negdje u svemiru.
Lijep cvijet koji je nekoć imao ulogu žarulje,
ali s vremenom svrhe se predaju.
Sestra je sličnost prstiju,
razmak među očima mjera je sreće,
ukratko, sestra je nešto vrlo jednostavno,
tetrapak crnog mlijeka.
I osobito, čaša koja se prevrne
sa stola za blagovanje
a nužno je i zataknuti noćurak, iza uha.
Dobro je biti druga sestra.
Nepismena prelazi zelenim flomasterom
preko rukopisa školske zadaće,
siše vitice mlade abecede
i vidi da je u stabljici kojom se penje u pup
netko već sagradio krhke ali korisne stube.
Druga sestra spava u koritu, pije iz korita
i u korito nazuva stopalo.
Jednom kad se stabljike razdvoje u dva
gromoglasna stabla, druga će sestra zdvajati
i gledati u mjesec kao vuk.
Druga sestra je malo vuk,
malo vašar dragocjenosti. Ne pušta,
čuva.
Cealaltă soră
E bine să ai o soră. Sora înflorește devreme,
înaintea plantelor, înaintea lunii
și a animalelor cu pene.
Ea este prima lumină nedivină de sub acoperiș.
un bec limpede, blat neted și bun
de masă de bucătărie.
Și când sunt întrebată despre arborele genealogic
totul este ușor de explicat
în afară de acel praf auriu, care se revarsă
dintr-o noptiță frumoasă undeva în univers.
O floare frumoasă care odinioară a avut rolul unui bec
dar cu timpul sensurile se predau.
Sora este asemeni degetelor
distanța dintre ochi este măsura fericirii,
pe scurt, o soră este ceva foarte simplu,
un tetrapack cu lapte negru.
Și mai ales paharul care se răstoarnă
de pe masa de bucătărie
dar e musai și să pui noptița la ureche.
E bine să fii cealaltă soră.
Neștiutoare de carte, ea trece cu un pix verde
peste literele din caietele de școală
soarbe vițele tinerelor abecedare
și vede că în planta cu care se cațără în buric
cineva a construit deja scări fragile, dar folositoare.
Cealaltă soră doarme în troacă, bea din troacă
și în troacă moaie talpa.
Când tulpinile se vor împărți în doi
copaci tunători, cealaltă soră va deznădăjdui
și va privi la lună ca un lup.
Cealaltă soră e puțin lup,
puțin târg de obiecte prețioase. Nu dă drumul,
păstrează.
Jednorog
Rat drveća počeo je s prvom menstruacijom:
zakopanom u šumi: evo, maleni darak.
Kad je izgovorila: nesta šume Striborove,
iz kamena potekla je, guja, i rat je tiho zašumio
u visokom lišću. Nije bučio,
šumio je gustom bujicom krvi
koja je zapela u srcu i bubrila
dok se šuma nije iznova izdigla
iz djevojačkih ramena
na koja slijetale su sitne ptice, ravnodušne
na plavet mahovine,
služavke ostarjelim djevojkama.
U poruku je upisala: čekaj
dok se tijelo ne dovrši
i nestat će iznova šume, rat će biti
kao plaho slijeganje,
morat ću sve iznova zapisati, kao da se svega
moram sjetiti, iz magle još samo izvlačiti
polagana lica
paprat ptičjih otisaka.
Lagano se tijelo dovršava: prve su bile johe,
za njima vrbe i oskoruše,
kiša je tulila kroz debelo i raskvašeno granje
a mi smo zamalo propale u dub
od smijeha.
Unicorn
Războiul copacilor a început cu prima menstruație:
îngropată în pădure: poftim, un mic cadou.
Când ea a rostit: dispăru pădurea lui Stribor ,
din piatră a țâșnit, vipera, și războiul a foșnit încet
în ramurile înalte. Nu a urlat,
a foșnit cu un șiroi gros de sânge
care s-a împotmolit în inimă și s-a umflat
până când pădurea a început să se ridice din nou
de pe umerii fetei
pe care au aterizat păsări mărunte, indiferente
la albastrul lichenului,
slujitoare ale fetelor îmbătrânite.
În mesaj stătea scris: așteaptă
până când corpul se va împlini
iar pădurile vor dispărea din nou, războiul va fi
precum o sedimentare nesigură,
va trebui să consemnez totul din nou, de parcă ar trebui
să-mi aduc aminte orice, din ceață să scot doar
chipurile precare
feriga amprentelor de pasăre.
Încet corpul se împlinește: la început au fost arinii,
după ei sălciile și scorușele
ploaia se tânguia prin ramurile groase și umflate
iar noi aproape că am căzut în hău
de atâta râs.
Schubert
Samoća je legitimno stanje, prvi je izustio Schubert
i lupio pečat u moju knjižicu,
dok su mi koljena bila još srebrna.
Rumen je kapala iz čvrsto sklopljenog pupa u stih
koji je postao rozi i prelio se po večernjem nebu.
Baka je ugasila televizor
i na pramcu opsjednute misli
odvezla sam se nasred dvorišta
ususret svom srcu koje je plamtjelo
kao na svetim sličicama.
Po nebu su plovile plave kokoši,
koje će uskoro prhnuti u san.
U svečanu dvoranu straha ušao je Schubert
noseći samo svoje ime na čelu
i jedan grozd glazbe
koji sam polako zobala.
U redu, to je grozd. To je slog,
nešto vertikalno,
a pod zemljom sijeva
i zlati ukopane plodove.
Zakopala sam zelene plodove u bakinom vrtu
u kojem je mirisala rijeka, iza nasipa.
Ti plodovi – moje ruke, stopala, uši, oči
– bili su, napokon, neljudski.
Schubert
Singurătatea este o stare legitimă, Schubert a spus-o primul
și mi-a lovit carnetul de lectură cu ștampila,
pe când genunchii îmi erau încă argintii.
Roșul a picurat dintr-un mugur închis ferm într-un vers
care a devenit roz și s-a revărsat peste cerul vesperal.
Bunica a stins televizorul
și pe prora gândurilor bântuite
m-am dus în mijlocul grădinii
în întâmpinarea inimii care-mi ardea
precum în ilustratele sfinte.
Pe cer navigau găini albastre
care vor cădea curând în somn.
În sala solemnă a fricii a intrat Schubert
purtându-și doar numele pe frunte
și un ciorchine de muzică
pe care l-am ciugulit încet.
În regulă, e un ciorchine. E o silabă,
ceva vertical
care fulgeră pe sub pământ
și aurește roadele îngropate.
Am îngropat roadele verzi în grădina bunicii
unde mirosea a râu, în spatele digului.
Iar fructele – mâinile mele, tălpile, urechile, ochii
– au devenit în cele din urmă inumane.
Traducere: Adrian Oproiu
Ana Brnardić (1980) s-a născut în Zagreb. A absolvit literatura comparată şi limba şi literatura croată la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale din Zagreb, iar la Academia de Muzică a absolvit cursurile de vioară. Poeziile îi sunt traduse în peste cincisprezece limbi străine şi publicate în reviste şi antologii locale sau din străinătate. A primit premiul „Goran pentru poeţi tineri“, premiul oraşului Sisak, premiul „Slavić“ acordat de Uniunea Scriitorilor din Croaţia şi premiul „Kvirin“ pentru tineri poeţi. Participă în proiectul Versopolis, în cadrul căruia au fost publicate o serie de cărți în slovenă, macedoneană, franceză, suedeză și slovacă. Traduce din limba română.
