Traducere: Adrian Oproiu / FOTO @Adrijana Vidić
ČUPANJE KOROVA
Bila je nedjelja, prapočetak, hodočašće mrtve divljine
i zlata, bio je bog neopterećen ljudski. Bili smo mi,
alkemičari rođeni u dosadi vrelog dana, rekli
u svakom korovu se nalazi krov
treba ga samo podići iz zemlje nebu, prestati okolišati.
Rekli treba učini nešto, kao uspostaviti nježnu matematiku
promijeniti priču, staviti točku na i zbunjenosti.
Najzad prihvatiti rođenje
SMULGEREA BURUIENILOR
Era duminică, străînceput, pelerinajul sălbăticiei moarte
și al aurului, era un dumnezeu neîmpovărat cu de-ale oamenilor. Eram noi,
alchimiști născuți în plictiseala unei zile fierbinți, spuneam
în fiecare buruiană e un adăpost,
trebuie doar să îl ridici din pământ la cer, să încetezi cu șovăiala.
Am spus, trebuie să facem ceva, precum fundamentarea unei matematici
a blândeții
să schimbăm povestea, să punem un punct pe i-ul confuziei
La urma urmei să acceptăm nașterea
LOVAC
Naučili smo hodati poput lovaca, uvijek ususret i temeljito
a ne postati jedan. Naučili smo čitati prošlost, u nju slati zrno
metala, mira, molitve, soli
ne da bismo zaustavili divljač, već joj otvorili put u posrnulo srce
grada. Naučili smo biti strpljivi u velikoj arheologiji noći, samo biti,
pod teškim, modrim zubima nade čekati budućnost
vjerujući u njenu pobunu baš ovdje, u nama.
Naučili smo, sve što vidimo ništa je od svega što jest,
sve što dotaknemo postane jezik.
Prije ili kasnije netko će morati naučiti kovati,
odrezati jezik, skuhati ga.
VÂNĂTOR
Am învățat să mergem precum vânătorii, întotdeauna în întâmpinare
și temeinic
și să nu devenim unul. Am învățat să citim trecutul, să trimitem în el
un bob
de metal, pace, rugăciuni, sare
nu pentru a opri vânatul, ci pentru a-i deschide calea
în inima stricată
a orașului. Am învățat să fim răbdători în marea arheologie
a nopții, să fim doar,
sub dinții grei, albaștri ai speranței să așteptăm viitorul
crezând în rebeliunea lui chiar aici, în noi.
Am învățat, tot ceea ce vedem e nimic din ceea ce este,
tot ceea ce atingem devine limbă.
Cineva mai devreme sau mai târziu va trebui să învețe să forjeze,
să taie limba, s-o gătească.
SLOBODAN DAN
Čistio sam mrvice kruha sa stola
prao suđe iznosio smeće
meo pod
veš izlagao suncu, sebe vodi tebe srce
čitao recepte
gulio krumpir izbijao zube
samome sebi
govorio s vremenom
s vremenom i ništa se nije dogodilo
i dalje ne znam što je donijelo više smrti
pojedinac ili kolektiv
i je li moguće zaista voljeti
bez tog znanja.
ZI LIBERĂ
Am curățat firimiturile de pâine de pe masă
am spălat vasele am dus gunoiul
am măturat podeaua
am expus rufele soarelui, pe mine apei pe tine inimii
am citit rețete
am curățat cartofii am spart dinții
mie însumi
am vorbit cu timpul
cu timpul și nu s-a întâmplat nimic
în continuare nu știu ce ne-a adus mai multă moarte
individul sau colectivul
și dacă e posibil într-adevăr să iubești
fără această știință.
TRAGAČI
Gledali smo kako iz najvećih najveća tama,
kako iz minerala šume kuljaju mine, iz uvida omče
jer biti sretan, to je nemoguće.
Gledali, tražili gdje prestaje poslijeratno
počinje bilo što na čemu nećemo slomiti zub
ruku rebro nogu duh, tražili ciglu
u kojoj ne spava metak
čovjeka, u kojem ne spava slijepi strah.
CEI CE IAU URMA
Priveam cum din cei mai mari oameni cel mai mare întuneric,
cum din mineralele pădurii se ivesc minele, din intuiție sfoara de spânzurătoare
pentru că a fi fericit – e imposibil.
Priveam, căutam unde se termină epoca de după război
începe orice epocă în care nu ne vom frânge dinții
mâna coasta piciorul spiritul, căutam o cărămidă
în care nu doarme glontele
omul în care nu doarme frica oarbă.
NOĆ
Ljubav je s kacigom na glavi ubrzala prema lijepoj noći,
automatik je brujao ljeto, sve rečeno zvučalo je kao more.
Rekao sam akobogda, jednog dana, u jezik
uvest ćemo još dvoje, troje, spoznat ćemo ruke
i kada ostarimo ništa neće biti daleko,
ni mi ni mir ni mirisi djetinjstva
ni sreća ni sezona lubenica.
Do tada moramo podmetnuti nogu strahu,
Googleu, državi.
NOAPTE
Iubirea cu casca pe cap accelera spre noaptea frumoasă,
vara bâzâia, cutie automată, tot ce a fost spus suna precum marea.
Am spus dedădumnezeu, într-o zi, în limbă
vom mai introduce doi, trei, vom cunoaște mâinile
iar când vom îmbătrâni nimic nu va mai fi departe,
nici prietenii nici pacea nici parfumurile copilăriei
nici fericirea nici sezonul pepenilor.
Până atunci să punem o piedică fricii
Google-ului, statului.
